Enigmele Revoluției: AFACEREA “ORIZONT”...

„O viață de om nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cît o viață de om" — spunea cineva, Malraux dacă nu mă înșel și niciodată această butadă nu a părut mai adecvată, mai dureroasă, ca în timpul Revoluției. Zac astăzi, alături, în Cimitirul Eroilor sau aiurea oameni care s-au sacrificat cu bună știință, oameni care au murit pur și simplu din întîmplare, oameni care au fost trimiși la moarte deliberat. Din această ultimă categorie fac parte și „teroriștii" de la Orizont...  23 decembrie 1989. Dezlănțuirea “teroristă” se află parcă la apogeul ei. Se trage cît într-un război, de oriunde și înspre orice. Obiectivele strategice sînt atacate cu adevărat sau doar par a fi. Unul dintre ele este Ministerul Apărării Naționale. S-ar crede că e de-a dreptul încercuit și situația e considerată dificilă, deși unitatea e apărată de TAB-uri și tancuri, împotriva trăgătorilor răzleți de pe blocurile din jur. La punctul de comandă al ministerului se află generalii Militaru și Stănculescu și colonelul Ardeleanu, șeful Brigăzii Anti-teroriste. Sînt cerute prin telefon ajutoare de la Brigadă. Tocmai din strada Toamnei. Trei ABI-uri (de fapt Aro-uri cu blindaj superficial) pleacă în ajutor spre Drumul Taberei. Unul rămîne în pană, iar celelalte două, ajunse în preajma ministerului sînt întîmpinate cu foc nimicitor din partea tancurilor și TAB-urilor. Ultima comunicare radio transmisă la dispeceratul Brigăzii suna cam în felul acesta: „Trag în noi! Ne omoară...". Șase militari mor fără să știe de ce. Pulverizați, carbonizați. Supraviețuitorii sînt arestați ca... teroriști! În urma acestei drame inutile rămîn 12 copii orfani... Ce s-a întîmplat? Un răspuns ar putea să ni-l dea cei aflați la punctul de comandă al M.Ap.N. Nimeni, însă, nu este dispus să vorbească. Nu se mai găsește nici înregistrarea comunicațiilor dintre echipaj și centrul de comandă al Brigăzii Antiteroriste. Nici supraviețuitorii nu mai vor să spună nimic. Rămîn doar supozițiile și bănuielile. De ce au fost chemate cele trei ABI-uri, care, oricum, n-ar fi reușit să opună vreo rezistență armamentului greu? De ce s-a cerut ca din echipaje să facă parte doi ofițeri anume — șeful de Stat Major Trosca și șeful Detașamentului de Intervenții, Cotună? Doi dintre cei care au murit. Doi dintre cei care, cu cîțiva ani în urmă, anchetaseră celebrul caz „CORBU". Caz al cărui dosar a dispărut printre primele, după preluarea arhivelor Securității de către armată. Coincidența, stranie ca toate coincidențele, face ca dosarul „Corbu" — în care erau puse în evidență presupusele contacte ale generalului Militaru cu agenți ai KGB — să fi fost - "lucrat" tocmai de ofițerii Trosca și Cotună. DOi dintre cei uciși la „Orizont"... La doi ani după această dramă — în fond, una dintre multele, mult prea multele drame ale Revoluției - afacerea „Orizont" continuă să rămînă — în ciuda posibilităților de elucidare — o enigmă. Pentru cît timp? P.S. Scriam articolul acesta exact cu douăzeci de ani în urmă. Acum, în 2011, n-a fost nevoie să schimb nici măcar o virgulă…