Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 19:05

FOTBAL – LIGA 3

En fanfare!

Autor: Irina BRAHONOV

Publicat la 20 martie 2023

SR Braşov s-a calificat în playoff după o victorie clară, 3-0 cu Târgu Secuiesc, într-o atmosferă frumoasă, pe „Tineretului”

En fanfare!

Victorie la scor de forfait pentru SR Braşov (foto sus, Facebook SR Brașov), în primul joc oficial pe teren propriu din acest an. În etapa a 17-a din Liga a 3-a, băieţii lui Ionel Pârvu s-au impus cu 3-0 (0-0) în faţa lui KSE Târgu Secuiesc, sâmbătă, pe Stadionul Tineretului. Într-o atmosferă frumoasă, cu 600 de fani în tribune.
Prima parte a fost una fără goluri, în ciuda unei dominări clare a gazdelor şi a numeroase ocazii pe care „galben-negrii” le-au avut.
După pauză, Dragoş Popa a deschis scorul, din careu, după o pasă a lui Horia Popa (49). Covăsnenii ar fi putut reintra în joc, în minutul 64. Tamas Santa ar fi putut egala, chiar în două rânduri. Mai întâi, nu a reuşit să ajungă la o centrare venită din partea stângă, în 6 metri, iar după câteva zeci de secunde a ratat un penalty acordat pentru un henţ, şutul său de la punctul cu var fiind parat de Aby Popa.
În continuare, braşovenii s-au distanţat prin golurile semnate de Mihai Ion (74) şi Dragoş Sandu (77), acesta din urmă transformând un penalty obţinut de Nicoloiu. Acesta făcuse şi faza golului doi, lăsându-l în poziţie ideală pe atacantul „galben-negrilor”.
Cu acest succes, SR-ul a obţinut matematic calificarea în playoff-ul C5. Mai mult, a trecut pe locul secund în clasament, profitând de eşecul de pe teren propriu al lui Olimpic Cetate Râşnov. Băieţii lui Petre Lucian au cedat în faţa lui CSO Plopeni, scor 0-1 (0-0) şi au „coborât”, astfel, pe locul patru, însă nu mai au cum să piardă playoff-ul. În ultima rundă din sezonul regulat, râşnovenii vor juca în deplasare, la Kids Tâmpa.

Înfrângeri în deplasare pentru Kids Tâmpa şi Zărneşti
ACS Kids Tâmpa Braşov  (foto jos) a pierdut, 1-3 (0-2), în deplasare, cu AFC Odorheiul Secuiesc. O partidă cu două reprize distincte. Prima a fost la discreţia gazdelor, cu două goluri rapide. Lucrurile s-au schimbat după pauză, când braşovenii au ieşit mai motivaţi de la cabine, au şi marcat, dar golul de 3-1 „le-a turnat plumb în picioare”, cum spune o vorbă din fotbal, astfel că toate punctele au rămas în Harghita. Golul „urşilor” a fost marcat de Iulian Nechita, aflat la cinci reuşite în 2023.
„Un meci pe care trebuie să-l uităm rapid. Diferenţa a fost făcută de atitudine. În prima repriză, atitudinea noastră nu a fost cea care trebuia şi o aşteptam. Am fost depăşiţi complet de adversar şi abia aşteptam să vină pauza pentru a vorbi cu jucătorii noştrii. Am avut o discuţie, zic eu constructivă, la pauză, iar asta s-a văzut în repriza a doua, una în care am dominat echipa gazdă. Am marcat destul de repede şi am mai avut alte câteva ocazii mari de a egala. Din păcate, a venit gafa monumentală a lui Alexa, ce le-a permis gazdelor să înscrie din nou, iar totul s-a încheiat pentru noi. Aşa cum am spus, e un joc pe care trebuie să-l uităm şi să ne concentrăm pe ultima partidă din sezonul regulat, pentru a mai acumula puncte în clasament înainte de play-out”, a declarat Vasile Tatarciuc, unul dintre antrenorii Kids Tâmpa Braşov. În ultima etapă a sezonului regulat, „urşii” vor primi vizita celor de la Olimpic Cetate Râşnov.
Şi Olimpic Zărneşti a pierdut în acest weekend. Băieţii lui Mihai Stere au fost învinşi în Prahova, de CS Păuleşti, scor 2-1 (2-0). Zărneştenii rămân pe ultimul loc în ierarhia C5, sâmbătă urmând a primi vizita liderului CS Blejoi.
În celălalt meci din penultima etapă a Seriei a 5-a din Liga a 3-a, CS Blejoi a trecut cu 6-1, acasă, de echipa secundă a lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

 

Clasament C5
1. Blejoi 41, 2. Plopeni 31, 3. SR 28, 4. RÂŞNOV 27, 5. Odorheiu Secuiesc 24, 6. Păuleşti 21, 7.
KIDS TÂMPA 18, 8. Sepsi II 18, 9. Târgu Secuiesc 16, 10. ZĂRNEŞTI 15.



 

FOTO 2: Facebook AFC Odorheiu Secuiesc
+1 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie