banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8731 - 25 aug 14:32

Elev de 7, absolvent de 2: Notele „de încurajare” sau pe „ochi frumoşi” versus notele „adevărate” de la Evaluare Naţională, situaţia din 2026 din judeţul Braşov

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 12 iulie 2026

Elev de 7, absolvent de 2:  Notele „de încurajare” sau pe „ochi frumoşi” versus notele „adevărate” de la Evaluare Naţională, situaţia din 2026 din judeţul  Braşov

Ca în fiecare an, publicarea Ierarhiei Judeţene a absolvenţilor de clasa a VIII-a scoate la iveală două realităţi din sfera învăţământului, ignorate… cu generozitate de Ministerul Educaţiei. Una este că „la ţară”, învăţământul este submediocru şi în mai multe rânduri, în fiecare an, organizaţiile din zona educaţiei au atras atenţia asupra faptului că un elev de la ţară are parte de un tip de învăţământ... diferit de cel al colegilor din şcolile din oraşe. 
Miniştrii Educaţiei, oricât vor fi fost ei de mulţi ani încoace, văd situaţia şi trec mai departe, aud semnalele trase de organizaţii şi-şi văd… de drum. 
O altă realitate pe care o scoate la suprafaţă Ierarhia este modul de notare la clasă. Adică, în genere, profesorul de la clasă tinde să dea note mai bune faţă de nivelul real demonstrat în mod constant de elev, şi nu neapărat la un moment dat, să zicem acea „scoatere la tablă”, lucrare de control sau evaluare la final de modul. Şi despre această realitate vorbesc tot oameni care nu sunt în Ministerul Educaţiei. Un exemplu este Dragoş Iliescu, care a atras în nenumărate rânduri că este nevoie de standardizarea evaluărilor. 
Ministerul Educaţiei însă are altă treabă… 
Între timp, rezultatele, cel puţin din anumite unităţi şcolare din judeţul Braşov, vorbesc de la sine. Un exemplu vine de la Şcoala Gimnazială nr .4  Făgăraş. Un camdidat a avut media 7 în şcoala gimnazială şi doar 1,75 la Evaluarea Naţională. Acesta mai are un coleg cu media generală în şcoală de 7,22, dar cu media 2 la Evaluarea Naţională. 
Un alt candidat de la Şcoala 5 Săcele a terminat gimnaziul cu medie de 7,23, iar la Evaluarea Naţională a luat o medie de 1,82. 
Astfel de exemple sunt şi în municipiul Braşov, nu doar în judeţ, dar acestea sunt totuşi rare. De exemplu, un candidat de la Şcoala 2 „Diaconu Coresi” a avut media 7,80 în clasele 5-8, iar la Evaluare nu a atins media 2, ci a rămas la media 1,96. 
Însă tot în mediul rural există şi medii de gimnaziu de 8, în vreme ce la Evaluarea Naţională, media s-a oprit la un prag foarte jos. De exemplu, la Şcoala din Augustin, un candidat a terminat gimnaziul cu 8,40 şi la Evaluare a obţinut media 2,07. 
Totuşi, precizăm din nou că în mediul rural sunt cele mai multe exemple în care există diferenţe atât de mari între evaluarea la clasă, făcută de profesorii şcolii, şi Evaluarea Naţională, care are bareme standardizate. Situaţia diferenţelor poate fi văzută în Ierarhia judeţeană a absolvenţilor clasei a 8-a, publicată pe site-ul Inspectoratului Şcolar. Media generală de absolvire a claselor V-VIII este importantă şi ea, pentru că devine criteriu de departajare pentru candidaţi cu medii egale şi aceleaşi opţiuni pentru admiterea la liceu.

+1 -5

Comentarii

'Willy'

2026-07-10 03:17:35


'Examenul e sfant. '

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie