banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8782 - 04 noi 03:47

Elena Udrea a fost arestată

Autor:

Publicat la 12 februarie 2015

DNA: Fostul ministru şi-ar fi traficat influenţa pentru 3,6 milioane de euro

Elena Udrea a fost arestată ieri seară, pentru 30 de zile, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft. Anunţul a fost făcut de unul dintre avocaţii Elenei Udrea, Marius Striblea, care a precizat, la ieşirea din sala de judecată, că a fost admisă parţial propunerea anchetatorilor în sensul că judecătorul nu a luat în considerare acuzaţia de spălare de bani. Decizia ICCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă. 
În acest dosar, Elena Udrea a fost reţinută, pentru 24 ore, marţi seară, la ora 21:40. Ieri, la ora 14:00, ea a fost scoasă din arestul preventiv şi dusă la Înalta Curte pentru audieri, iar înainte de a intra în sediul instanţei a repetat gestul de a duce degetul arătător de la mâna dreaptă pe nas, pe care l-a făcut şi luni, în plenul Camerei Deputaţilor, când se discutau cererile DNA de avizare a arestării. Udrea scria atunci, pe Facebook, că prin gestul de a duce degetul arătător spre nas, comentat de presă, a vrut să transmită cuiva drag că „totul este în regulă”. La ora 20:50, a venit verdictul: primele 30 de zile în arest.
Avocaţii care o reprezintă pe Elena Udrea au precizat că probele reţinute şi prezentate de DNA în referatul cu propunere de arestare sunt denunţul lui Dinu Pescariu precum şi un bileţel găsit la percheziţiile de la domiciliul acestuia. „Probatoriul e foarte slab, acuzaţiile sunt grave, dar probele sunt slabe. E un bileţel olograf care conţine două iniţiale, E U şi cifra de 500.000, plus denunţul lui Dinu Pescariu. În rest, nimic”, a spus avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea. Pe de altă parte, procurorii spun că administratorul Omnilogic care avea în derulare un contract cu  statul pentru portalul e-România a apelat la Dinu Pescariu şi prin el la Dorin Cocoş pentru deblocarea unor plăţi în cadrul acestui contract. „În speţă, este cert că inculpata Udrea Elena Gabriela a primit foloase necuvenite pentru a-şi trafica funcţia şi influenţa la nivel guvernamental în mod direct şi indirect faţă de cumpărătorii de influenţă, prin intermediul lui Dorin Cocoş, şi a primit foloase necuvenite în cuantum de circa  3.600.000 euro pentru a asigura deblocarea plăţilor aferente contractului e-România şi respectiv o rezolvarea problemelor judiciare ale martorului Pescariu Dinu Mihail”, susţine DNA în referatul cu propunerea de arestare.
 
 
Face nazuri la mâncare
Cel mai nou „client” al Arestului Poliţiei Capitalei le face, deja, primele probleme gardienilor. Surse judiciare susţin că Udrea a refuzat să se atingă de meniul pregătit la cazan pentru arestaţi atât marţi seara, imediat după încarcerare, cât şi miercuri dimineaţa, după prima noapte dormită în arest. „Nu este vorba de o grevă a foamei, ci de faptul că Udrea are un standard de viaţă şi nu este obişnuită cu hrana destinată deţinuţilor", au dezvăluit aceleaşi surse judiciare. Cel mai probabil, deputatul va mânca pentru prima oară de când e reţinută după ce va primi pachet cu alimentele preferate. Elena Udrea, cândva protejată a fostului preşedinte Traian Băsescu, se află acum sub acelaşi acoperiş cu fostul ei soţ, Dorin Cocoş, dar şi cu fiul acestuia Alin.
 
Vedetă în tabloidele britanice
Scandalul în care Elena Udrea este implicată în prezent face furori în presa internaţională. „Un fost ministru sexy al turismului românesc şi candidat la preşedinţie este deţinut privind suspiciuni de spălare de bani", titrează Daily Mail, povestind pe larg viaţa politică a Elenei Udrea şi scandalul în care este ea implicată. Articolul e ilustrat cu cele mai sexy fotografii ale parlamentarului, Udrea reuşind să câştige simpatia cititorilor britanici care i-au făcut numeroase complimente. „Trebuie să recunosc că este cel mai sexy ministru al turismului care s-a transformat în spălător de bani din câţi am văzut”, a spus unul dintre internauţi. „Cum de noi nu avem norocul să avem parlamentari aşa sexy ca ea?", a adăugat un altul.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie