Electorat naiv?

Nu de puține ori, până în prezent, analiștii (cei mai mulți, autoproclamați), au lansat teza incapacității electoratului care se prezintă la vot de a decela între demagogie și competență, lăsându-se înșelat de promisiunile fără acoperire, în timp ce unica salvare ar fi putut să provină de la eșaloanele dezamăgite sau dezinteresate, care renunță să-și exercite dreptul democratic de a decide cine să reprezinte interesele întregii nații. Dacă te uiți, însă, în urmă, cu puțină atenție, observi că electoratul nu s-a prea înșelat. Că a fost înșelat - e altă chestiune. Reacția sa a fost însă, de fiecare dată, promptă și la obiect. În 1990 s-a votat masiv în favoarea entității care părea să reprezinte în mai mare măsură speranțele unei Românii care se eliberaseră de dictatură prin propriile sale forțe. De aici și neîncrederea în democrația de import sau în curentele istorice reînnodate după o jumătate de secol cu argumente expirate. În 1992, majoritatea a ales între cele două aripi ale FSN-ului, optând pentru elementele care-i conferea o anumită stabilitate și un coeficient de încredere mai mare, tandemul Iliescu-Roman rupându-se în favoarea primului. România nu s-a considerat, atunci, aptă să facă față unei reforme în ritm alert, preferând mai întâi o așezare mai sigură în noile tipare. În 1996, elementul predominant l-a constituit dorința de schimbare și speranța că cei care nu mai fuseseră la Putere ar fi mai apți să aducă un suflu nou în cursa de prinderea din urmă a Europei. Că încrederea n-a fost investită în cine trebuie s-a văzut curând și a fost elementul predominant care a readus la Putere, fără prea multe eforturi din partea acestora, pe social-democrați, în 2000. Chiar dacă prin performanța economică guvernul Năstase a respectat contractul electoral, aroganța și constituirea grupărilor de interese, corupția la nivel înalt au făcut ca electoratul să tragă un semnal de alarmă, lăsând voturile împărțite între tabere și acceptând ca balanța să fie înclinată de cel mandatat în ultimul moment cu calitatea de președinte. Nimeni nu s-a îndoit că, în urma votului de ieri, Puterea Liberală nu va mai avea șansa să-și continue, discreționar, politica de gașcă și călcarea în picioare a interesului național. Dar cine crede că votul este un mandat în alb dat foștilor parteneri ai liberalilor se înșală: contribuția democraților la dezastrul guvernării a fost importantă, chiar dacă, efectiv, ea a ocupat doar jumătate din mandat. Votul de duminică lasă la latitudinea forțelor politice să găsească acea formulă de echilibru care să scoată țara din marasmul crizei în care se afundă. Este ultima șansă a celor care vor forma noua Putere!