banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9771 RON

1 USD = 4.7550 RON

1 GBP = 5.9799 RON

1 XAU = 448.7474 RON

1 AED = 1.2946 RON

1 AUD = 3.0123 RON

1 BGN = 2.5447 RON

1 BRL = 0.8244 RON

1 CAD = 3.3531 RON

1 CHF = 5.2715 RON

1 CNY = 0.6545 RON

1 CZK = 0.1987 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0939 RON

1 HUF = 1.2382 RON

1 INR = 0.0548 RON

1 JPY = 3.1168 RON

1 KRW = 0.3300 RON

1 MDL = 0.2558 RON

1 MXN = 0.2331 RON

1 NOK = 0.4269 RON

1 NZD = 2.7110 RON

1 PLN = 1.1954 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0524 RON

1 SEK = 0.4434 RON

1 TRY = 0.1313 RON

1 UAH = 0.1143 RON

1 XDR = 6.2319 RON

1 ZAR = 0.2589 RON

Editia 8362 - 18 feb 05:03

El va aduce Israelul la Braşov

Autor:

Publicat la 04 februarie 2025

Omul de afaceri Meidan Butnaru: „Minimum 150 de turişti israelieni vor ateriza la Braşov săptămânal, începând cu luna mai”

El va aduce Israelul la Braşov

După cum BizBraşov.ro a anunţat în exclusivitate, începând cu luna mai 2025, la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav vor începe să aterizeze, cel puţin săptămânal, aeronave încărcare cu turişti israelieni.
Omul de afaceri israelian de origine română Maidan Butnaru este iniţiatorul acestui proiect, destinat să dezvolte turismul din Israel direct spre destinaţia Braşov. Butnaru este stabilit de aproximativ 10 ani în Braşov şi se ocupă de peste 20 de ani de turism. Grupul de firme pe care îl conduce are agenţie de voiaj, hoteluri şi contacte foarte apropiate cu liniile aeriene. Până la acest moment, turiştii israelieni care vizitau Braşovul prin intermediul omului de afaceri aterizau la Bucureşti şi erau transportaţi aici cu autocarele. Odată deschis Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav, Meidan Butnaru a decis să folosească această oportunitate pentru a aduce turiştii direct la destinaţie.
„Turiştii israelieni vor face circuite de 7 nopţi, vizitează zona, până la Cluj, unii în zona Covasna, Sinaia, Viscri. Şi un număr foarte mic dintre ei vor putea alege opţiunea de „flight only” (doar zbor, fără pachet turistic – n.r.), închiriază maşini şi se plimbă singuri prin zonă. Braşovul are multe de oferit, avem ce să vindem pe Braşov. Ambasada Israelului la Bucureşti este, de asemenea, implicată în acest proiect, iar ambasadorul României în Israel a vorbit chiar săptămâna trecută despre destinaţia Braşov, în public, în Israel”, a declarat Meidan Butnaru în exclusivitate pentru BizBraşov.ro.

„În Israel sunt sindicate de mii de oameni, sindicatele plătesc”
Omul de afaceri face acest gen de programe turistice de aproximativ 10 ani, iar destinaţia principală a fost aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa, pentru turiştii care vin în concediu pe litoralul românesc al Mării Negre. Meidan Butnaru spune că piaţa de turism din Israel este foarte complexă, mult diferită de cea europeană:  „În Israel sunt sindicate de mii de oameni, sindicatele plătesc. Pe destinaţia Braşov sunt la acest moment 2 licitaţii, cam 3.000 de persoane vor beneficia de serviciile noastre din acestea două, plus alte licitaţii mai mici. Anul trecut am adus câteva mii la Bucureşti, după care i-am transportat cu autocarul la Braşov. În vară vor fi cel puţin 250 de turişti israelieni pe săptămână, din care cel puţin 150 veniţi cu zboruri directe Tel Aviv-Braşov. Dacă vom avea mai multe cereri, vom face 2 zboruri pe săptămână-cred că în primăvară aşa vom avea”, a explicat Meidan Butnaru.

80.000 de pelerini . De ce nu ar zbura de la Braşov?
Mai mult, omul de afaceri originar din Bacău, dar stabilit în Braşov, spune că din octombrie ar vrea să organizeze tururi de pelerini din zona Braşovului şi judeţele învecinate către Țara Sfântă. Turiştii israelieni vin în România în perioada primăvară/vară, iar pelerinii români pleacă spre Israel în excursii organizate toamna/iarna.
„Din ce ştiu eu, în jur de 80.000 de pelerini români vin în lunile de iarnă în Israel, în fiecare an. Mulţi dintre cei din zona Braşovului se deplasează, printr-o agenţie din Sibiu, la Cluj şi zboară de acolo spre Oraşul Sfânt. De ce nu ar zbura de la Braşov?”, spune Butnaru.

Negocieri cu hotelurile din zonă
În continuare, omul de afaceri poartă discuţii cu hotelierii din Braşov şi împrejurimi, pentru a asigura cazarea pentru turiştii care vor veni săptămânal aici: „Sunt deschis pentru colaborare cu hotelurile din Braşov pentru a aduce cât mai mulţi turişti israelieni în spaţiile de cazare de aici. Un turist israelian cheltuie cam 100 de euro/zi, fără cazare inclusă, în concedii. Vom contribui la economia Braşovului”, ne-a mai declarat Meidan Butnaru.

Următoarea ţintă, Spania
După cum v-a informat BizBraşov.ro în exclusivitate, compania aeriană Fly Lili se va ocupa de transportul turiştilor israelieni la Braşov şi înapoi. La acest moment, Fly Lili operează zboruri charter din Israel spre alte destinaţii:  „Eu am fost director de companie aeriană şi pot să spun că cei de la Fly Lili sunt foarte buni, ca şi profesionalism sunt printre cei mai buni din România, sunt foarte bine văzuţi în mediul aviatic”, spune Butnaru.
Maidan Butnaru ne-a declarat că are în plan să coopteze şi alţi parteneri, pentru a aduce la Braşov turişti din Spania, în viitorul apropiat. Este vorba despre acelaşi gen de proiect, cu tururi de spanioli care vor să viziteze Braşovul şi împrejurimile. (BizBraşov.ro)


 

Comentarii

'Lazar'

2025-02-04 08:27:08


'Asa cum am mai spus acest om ar trebuii ales in viitorul CA al aerportului avand si experienta ca director de companie aeriana.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie