„El a fost Gheorghiță”

În Bran, tăierea porcului reprezintă o atracție pentru turiști, astfel că mulți dintre proprietarii de pensiuni amână acest moment după Ignat, așteptând ca turiștii să intre în concediu. Astfel, bucureștenii, constănțenii și ceilalți români care trag la munte de sărbători pot vedea cu ochii lor cum se tranșează godacul și cum se prepară bucatele. Totul la un pahar de țuică fiartă și o palmă de șoric Gospodarii din Bran, majoritatea proprietari de pensiuni turistice, se trezesc cu noaptea în cap pentru a face pregătirile necesare sacrificării porcului. Deși tradiția spune că godacul va ajunge pe mesele creștinilor în ziua de Ignat, majoritatea brănenilor amână această zi. În primul rând, meșterii din sat care se pricep la măcelărit nu ar putea să onoreze toate comenzile într-o singură zi. Apoi, evenimentul în sine prezintă interes pentru mulți turiști din București care locuiesc „între blocurile gri”. Lor nu li se mai întâmplă să vadă tăierea porcului decât la televizor, astfel că se grăbesc să facă Crăciunul la pensiuni agroturistice. Se întâmplă ca și sătenii să se adune pe la casele unde porcul guiță din toți rărunchii, pentru că-i rost de țuică fiartă și șoric. Alături de ei, dulăii casei urmăresc cu gânduri cerșetoare măcelul, știind că e rost de pomană. Tăiat de tizul său, Gheorghe În acest an, la pensiunea „Niculina” din Bran i-a venit sorocul lui Gheorghiță – un porc supraponderal, de peste 200 de kilograme. Îndată ce a ieșit din coteț, cel sortit pomenilor, jumărilor și mesei de Crăciun este legat, înjunghiat, apoi pârlit, spălat și sărat de către „tizul” său, Gheorghe Duicu, și de nea’ Gelu, stăpânul lui. Primele etape nu sunt pentru miloși. „Începem cu capul”, ne spune tizul Gheorghe Duicu, meșter în tăierea porcilor, netezind energic lama cuțitului de o pilă. Meșterul îi crestează o cruce în frunte godacului, care după „masajul” cu sare grunjoasă stă cu „roțile” în sus, pe o masă improvizată din două butoaie și câteva scânduri. Apoi începe să-i facă „harakiri” pe la fălci. „Îi dăm obrajii jos și apoi îi desprindem capul”, explică bărbatul, care în cele din urmă rămâne cu căpățâna lui Gheorghiță în mână. O pune într-o găleată, „căci va fi bună la piftie”. Nu înainte de asta, îi scoate limba, care în curând va vorbi „graiul” caltaboșului. Spaima porcilor Nostalgic, în timp ce jupuia animalul, brăneanul își aduce aminte vremea când era holtei. „Înainte tăiam câte 4-5 porci pe zi, acu unul, maxim doi. Am îmbătrânit, nu mai pot ca pe vremuri. Țin minte că acu 10-20 de ani făceam câte 40-50 de porci la fiecare Crăciun. Mi-a plăcut tare treaba asta. Am tăiat primul porc la 17 ani. Am văzut că mă pricep și-mi place și m-am ținut de treabă”, oftează nea’ Duicu. Acest brănean ar putea fi considerat pe bună dreptate spaima porcilor, căci un mic calcul arată că de la 17 ani încoace el a sacrificat peste 1.000 de suflete porcine. Țuica și șoricul, primele „ofrande” În jurul „mesei de operații” s-au adunat câteva rude de-ale stăpânului, trei căței, doi copii, un turist și fiica lui de vre-o doi ani. Pe o masă de lângă aterizează o tavă cu un ceainic plin cu țuică, din care ieșeau aburi. „Dacă nu e țuică fiartă, nu se taie porcul bine”, ne explică unul din cei prezenți. Apoi, nea Gheorghe „chirurgul” face o grefă de șoric de pe spinarea tizului patruped. Cei mari iau șoricul și udă cu țuică. Cei mici fac mofturi, dar în cele din urmă gustă și ei din „pielea” porcului. „E fragedă, că-i crudă - n-a luat decât sare”, ne spun degustătorii. Cățeii culeg și ei o porție căzută pe jos, de la copii, căci stăpânii - brăneni din fire – nu părăduiesc bunătate de șoric pe blana lor. E semn că așteptarea lor n-a fost în zadar, căci tot a picat ceva. „Am vrut să vadă și fiică-mea cum e” După ce l-a decapitat pe Gheorghiță, meșterul începe să recolteze membrele, organele și mai tot ce poate fi folositor de pe urma „pacientului”. Cele mai de soi viitoare bucate se prelevează de pe ceafă și spinare, transformându-se în mușchiuleț la grătar sau ceafă la cuptor. Nici labele sau urechile nu sunt mai prejos, pentru că ele dau savoare piftiilor. „Mâncăm de toate aici: caltaboș, friptură, mușchiuleț, jumări, sărmăluțe – cam tot ce-i tradițional”, ne spune turistul din București, mărturisind că vine aproape în fiecare an să facă Crăciunul la nea Gelu. „Este o tradiție frumoasă și în acest an am vrut să vadă și fiică-mea cum e, că până acum n-a mai văzut decât la televizor tăierea porcului. E drept că nu e o priveliște prea frumoasă, dar e tradiția”, ne explică bucureșteanul. Fiica lui nu a deprins încă tainele graiului articulat și cu siguranță că va uita când se va face mare de tăierea porcului. Totuși, gestul contează. Carne la cantă, a la nea’ Gelu În timp ce tăietorul de porci punea slana la păstrat între câteva rânduri de sare, Gelu Mocan făcea focul în curte, pentru pregătirea bucatelor. El încă mai păstrează rețete tradiționale, din vremea când carnea de porc nu se păstra în congelator. Una din ele este „carnea la cantă”, care reprezintă de fapt jumări ținute la sărat, apoi puse la prăjit și lăsate la păstrat în untură. Deși procesul de pregătire a porcului durează ore bune, așteptarea turiștilor nu a fost de prisos. Ei sunt puși la masă și cinstiți cu bucate, de la Gheorghiță adunate, în cea mai gustoasă „pomană”.