banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8752 - 23 sep 09:17

Efervescenţa Viscri în Financial Times: Mulţi turişti îşi cumpără case în Transilvania

Autor:

Publicat la 06 octombrie 2015

„Prinţul Charles a devenit un jucător important pentru turismul Transilvaniei”

Efervescenţa Viscri în Financial Times: Mulţi turişti îşi cumpără case în Transilvania
Fermecaţi de frumuseţea satelor tradiţionale din Transilvania şi de atmosfera rustică, mulţi turişti devin cumpărători de locuinţe, scrie Hugo Cox, citat de Financial Times, ediţia de weekend. 
Apusul inedit de pe strada principală din Viscri, unul dintre sutele de sate vechi împrăştiate la poalele îndepărtate ale „Alpilor Transilvaniei” este caracteristic oricărei zile obişnuite de aici. „Un convoi de vaci, capre şi gâşte se plimbă nesupravegheate, coborând dealurile pentru a înnopta la una dintre fermele satului. Este o imagine idilică, ruptă dintr-un colţ de lume uitat de timp, unde încă se strânge fânul cu coasa, iar văile îndepărtate sunt încărcate cu flori sălbatice deasupra cărora zboară specii rare de păsări”, scrie FT Weekend. 
Imaginea vieţii rustice de aici a atras mai mulţi turişti, printre care şi Prinţul Charles al Marii Britanii. Impresionat de practicile tradiţionale de aici, precum plimbările cu căruţa trasă de cai, încă la modă, dar şi pasionat de conservarea valorilor locale, Prinţul Charles a devenit un jucător important pentru turismul Transilvaniei. Din punct de vedere economic, Transilvania este bogată în resurse naturale, în special lignit, minereu de fier, plumb, mangan, aur, cupru, gaze naturale, sare şi sulf.
Ca industrie, Transilvania deţine centre majore de procesare a fierului şi oţelului, cât şi complexe industriale chimice şi textile. Printre ocupaţiile importante se numără creşterea de animale, agricultura, producţia viticolă şi de fructe, potrivit Wikipedia.
 
Sate locuite iniţial de colonişti
Satele din Transilvania au fost locuite iniţial de către colonişti precum saşi şi secui ajunşi aici în urmă cu peste 800 de ani, atunci când regele Ungariei de la acea vreme i-a invitat să păzească frontierele ţării de turcii otomani, dându-le la schimb terenuri fertile şi dreptul de a se auto-guverna.  
Majoritatea satelor erau organizate în jurul unei biserici fortificate, aflate în stadiul iniţial de arhitectură, până la sfârşitul anilor 1980 când, ulterior, în regimul comunist din timpul lui Nicolae Ceauşescu, au fost demolate multe biserici şi clădiri, prin directivele date de conducător până la încheierea regimului său, în 1989.
La începutul anilor 1990, în contextul politicii de repatriere a populaţiilor etnice de peste graniţă, guvernul Germaniei i-a invitat pe saşii din România să migreze spre Germania, acolo unde li se ofereau locuinţe şi bani.
Exodul care a urmat a lăsat sute de case abandonate, prin urmare disponibile. Familiile de români şi cele de rromi le-au reocupat, în timp ce altele au rămas goale.
 
Casele tradiţionale, asociate cu sărăcia
Dezvoltarea ulterioară care a îndreptat România spre aderarea din 2007 la Uniunea Europeană şi spre redresare economică începând cu anul 2013, după o perioada îndelungată de criză, au influenţat pozitiv şi peisajul turistic al zonei. „Problema este că mulţi localnici asociază casele tradiţionale cu sărăcia”, a spus contele Tibor Kalnoky, un ecologist originar din Transilvania
Localnicii preferă să îşi construiască case mari, care imită arhitectura din Franţa şi Spania, ţări în care mulţi români lucrează sezonier, după cum a spus Brian Curran, project manager al Global Heritage Fund, o asociaţie care derulează o serie de proiecte privind conservarea satelor tradiţionale.
Alternativ, localnicii din această zonă îşi renovează casele, ţinând prea puţin cont de arhitectura tradiţională locală, adaptând noi material precum geamurile din termopan sau plăcile moderne pentru învelirea acoperişului. În unele cazuri dărâmă casele şi le reconstruiesc de la temelii.
Stimulată de interesul Prinţului Charles care a început să viziteze această zonă încă din 1998, o campanie naţională de publicitate a început de curând să prindă formă.
În noiembrie, BCR a început să ofere împrumuturi speciale pentru proprietarii de case tradiţionale care vor să facă renovări. În iunie, fiind patronal unei fundaţii de caritate, prinţul Charles şi-a lansat propria fundaţie în România, care se focalizează pe educaţie, conservarea patrimoniului şi pe dezvoltarea durabilă.
 
Germanii vin în grupuri mari
Dintre turiştii străini, francezii vin de obicei în familii, iar germanii, austriecii şi elveţienii vin în grupuri mai mari, de până la 16 persoane. În grupuri mai mici tranzitează satele transilvănene şi polonezii.
În ceea ce priveşte preţul unei case tradiţionale din Transilvania, acesta este mai mic chiar şi decât cel pe care l-ar plăti un londonez pentru a-şi renova bucătăria, potrivit lui Hemmerth, un agent local de turism, care spune că este posibil să găseşti o casă în paragină cu două camere la mai puţin de 5.000 de euro.
În Richiş, Sibiu, există peste 34 de case scoase la vânzare în prezent la preţuri între 27.500 şi 60.000 de euro. Opt dintre ele au fost cumpărate în ultima lună de către clienţi din Europa.
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie