Efectul „Frunzăverde”: scapă cine poate!

Dintre toate catastrofele naturale abătute asupra PDL-ului, aceasta pare a fi cea mai dură. Comparabilă cu combinația cutremur/tsunami din Japonia. Fără nici o preparativă, pedelistul cel mai înalt în grad din organigrama partidului – cu excepția președintelui – a lăsat să se înțeleagă că părăsește vaporul Puterii și se aruncă într-una din bărcile Opoziției, dând funcția de secund pe una de șef de echipaj. Sorin Frunzăverde nu este un fitecine în PD. Face parte din nucleul dur al partidului, fiind acolo dinaintea multor altora dintre vedetele zilei. A fost de vreo două ori chiar ministru, dar în ultimii ani a preferat liniștea patriarhală a meleagurilor natale peste care a domnit discreționar. În ierarhia de partid s-a remarcat ca prea puțin dispus la o obediență de tip Boc, ceea ce i-a adus, în compensație, confirmarea ca prim-vicepreședinte la ultimele alegeri. N-a fost unul dintre preferații lui Băsescu și s-a manifestat deschis împotriva camarilei acestuia, luând-o drept țintă pe Elena Udrea. De aceea plecarea sa din partid nu poate intra în categoria fugitivilor ce caută adăpost pentru viitorul Parlament, având semnificația pe care Blaga, de pildă, a evocat-o cu îngrijorare. Efectul „Frunzăverde”, cum spuneam, este apogeul unor evenimente ce au început să se manifeste sub impulsul declanșator al scandalului „Arafat”. Demonstrațiile din Piața Universității au dezvăluit o atmosferă generală de ostilitate împotriva puterii, ele depășind cadrul strict statistic al celor câteva sute de participanți și deschizând calea pentru demiterea lui Boc – un soi de „Moțoc”, sacrificat pentru liniștea curții lui Vodă Lăpușneanul. Impactul demiterii a fost amplificat de incapacitatea partidului de guvernământ de a impune în locul acestora un personaj cu greutate din interior. La fel precum țărăniștii în 1989, democrații n-au găsit în ograda proprie un premier valabil acceptând să se pricopsească cu un tehnocrat cu unică susținere prezidențială. Toate aceste schimbări au venit pe fondul unei degringolade generale, în care reprezentanți de frunte ai PDL-ului au început să fie culeși de prin funcțiile înalte pe care le ocupau – primari, șefi de CJ, miniștri adjuncți, directori – și duși în arestul poliției. Valul corupției a măturat încrederea publică consolidând ideea unei puteri abuzive și puse doar pe căpătuială. În fața acestei realități, eforturile depuse pentru capacitarea zonelor electorale pierdute s-au dovedit lipsite de efect. Ba, mai mult, partidul a început să piradă electorat și în favoarea aliaților la guvernare, dintre care unii au fost creați în eprubeta parlamentară chiar de către democrați. Lovitura pe care o dă Frunzăverde partidului poate fi una devastatoare. Ea poate constitui semnalul părăsirii corabiei în derivă pe principiul „scapă cine poate”...