Ediția a XIII-a a campionatului european de fotbal (III)

Am urmărit în primele episoade istoria începutului Campionatului de fotbal a bătrânului continent. Privit cu reticență, ca o încărcare fără rost a programului echipelor naționale, unele țări din elită au refuzat la început participarea. Federația Europeană și-a văzut de treabă și, ușor-ușor, competiția a prins rădăcini, căpătând chiar popularitate. Faptul că ediția a IV-a a fost cucerită de Germania Federală, care după doi ani și-a adjudecat și titlul mondial, a făcut din aceasta o mare forță. La nivel de cluburi, cele trei competiții europene, Cupa Cuplor, Cupa Campionilor și Cupa UEFA (competiție transformată din Cupa Orașelor Târguri), luaseră amploare. Revenind la Campionatul European, în ediția a V-a, 1976, Iugoslavia, s-au înscris, ca și în ediția precedentă, 32 de reprezentative. S-au format din nou opt grupe preliminare, câștigătoarele promovând în sferturile de finală, iar la turneul final au ajuns cele mai competitive patru echipe. Multiple surprize în preliminarii Din punct de vedere organizatoric, începând cu această ediție, s-a stabilit ca din faza sferturilor de finală, cu meciurile eliminatorii, în cazul unui rezultat egal să se plice prelungirile și loviturile de departajare. În prima grupă, cehii sunt superiori englezilor și portughezilor. În cea de-a doua apare o primă surpriză, Țara Galilor profită de regresul fotbalului maghiar și de indeciziile austriecilor și câștigă seria. Serbia, ca țară organizatoare ar fi trebuit să fie admisă direct în turneul final, dar a evoluat și ea în preliminarii și a reușit să treacă de formația suedeză, care nu mai avea valoarea anilor 1958, atunci când obținuse titlul de vicecampioană mondială. Olanda era vicecampioana mondială din 1972. Și-a respectat blazonul și în lupta cu Polonia și Italia. Sovieticii, deși învinși clar la Dublin de irlandezi, reușesc să se califice mai departe în grupa a VI-a. Grupa a VII-a avea favoriți cerți în echipa Franței. Și totuși aceasta a dezamăgit, suferind două înfrângeri cu Belgia și Germania Democrată și a mai reușit trei remize, lăsând cale liberă belgienilor. În ultima grupă, campioana în exercițiu, Germania a câștigat fără înfrângere. Tricolorii au încheiat grupa a IV-a fără înfrângere La tragerea la sorți tricolorii au fost repartizați în grupa a IV-a, alături de două echipe puternice, Spania și Scoția, cea de-a patra componentă fiind Danemarca, o echipă deloc de neglijat. Antrenorul Valentin Stănescu începe campania cu o remiză albă la Copenhaga, în fața Danemarcei, apoi cu spaniolii, la Madrid vor face din nou remiză (1-1). Pe 11 mai 1975, pe fostul „23 august”, românii s-au răzbunat pe danezi, învingându-i cu 6-1. În returul cu scoțienii, tricolorii au ratat victoria. După ce Dudu Georgescu a deschis scorul în min. 21, gazdele au tras de timp, lucru care i-a costat, pentru că în min. 89, McQueen, profitând de greșelile în lanț ale lui Anghelini și Balaci, a egalat: 1-1. Gicu Dobrin ratase anterior o ocazie uluitoare, când, singur cu portarul, șutează în careu în acesta. În ultimele două partide de la București și Glasgow s-au realizat alte două remize (2-2 cu Spania și 1-1 cu Scoția). Așa s-a scris istoria necalificării României, deși aceasta a terminat grupa neînvinsă, lăsând locul calificant Spaniei. 1. Spania 6 3 3 0 10-6 9 2. România 6 1 5 0 11-6 7 3. Scoția 6 3 2 1 8-6 7 4. Danemarca 6 0 1 5 3-14 1 Vest vs. est în sferturi Tragerea la sorți a stabilit ca meciurile să se dispute în cuplu, Vest (Belgia – Olanda) cu Est (URSS – Iugoslavia). Celelalte două partide au fost între vestici. Cehii îi înving pe sovietici la Bratislava, cu 2-0, și remizează la Kiev (2-2). Belgienii înving în ambele meciuri Olanda, cu 5-0 și 2-1. Campioana în exercițiu, Spania, trece de Germania Federală cu 1-1, la Madrid, și 2-0, la Munchen. Sârbii, după 2-0 la Zagreb și 1-1 la Cardiff, trec de galezi. În turneul final, ambele meciuri din penultimul act s-au încheiat în prelungiri. Se preconiza o întâlnire în finală, ca în urmă cu doi ani la Mondiale, RFG – Olanda. Dar nu a fost așa pentru că cehii îi înving pe olandezi cu 3-1, după ce la finalul meciului scorul era egal (1-1). Gazdele iugoslave nu reușesc să învingă Germania Federală și pierd cu 2-3 după ce 90 de minute scorul fusese egal (2-2). Sârbii pierd și finala mică în compania „Portocalei Mecanice”, cu același scor, 2-3, și tot după prelungiri. În finală, nemții porneau favoriți. Doar erau campioni mondiali. Au fost contraziși de cehi, care s-au dovedit mai dârzi și și-au dorit parcă și mai mult titlul. Și l-au și obținut, pentru că au învins la loviturile de departajare, cu 7-5. În timpul meciului a fost 2-2 (2-1, 2-2) prin golurile înscrise de Svehlih (min. 8) și Dobias (min. 23) respectiv Muller (min. 28), Halzenbeck (min 90). Campioana a prezentat echipa: Viktor – Pivarnik, Capkovic, Andrus, Gogh – Dobias (min 84 Vesely), Panenka, Moder – Masny, Svehlih (min. 79 Jurkemic), Nehoda. Antrenor: Vaclav Jezek. Schimbarea sistemului de desfășurare - Ediția a VI-a, Italia, 1980 Cele cinci ediții parcurse au stabilizat desfășurarea întrecerilor. UEFA a făcut câteva modificări esențiale. Țara organizatoare nu va mai fi nevoită să susțină meciuri de calificare, fiind admisă direct în turneul final. La turneul final urma să se califice câștigătoarele celor șapte grupe constituite, plus organizatorii. Cele opt finaliste au fost împărțite în două serii, în care s-au organizat partide de fiecare cu fiecare. Trei formații au câștigat grupele fără înfrângere Sita ediției a cernut. Dintre sfertfina-listele ediției precedente, trei nu și-au respectat statutul. Iugoslavia, în grupa a III-a (parteneră cu România), s-a clasat pe locul 2, Țara Galilor s-a clasat pe locul 3, în grupa a VII, iar URSS-ul pe ultimul loc în seria a IV-a. A revenit însă Anglia, după o pauză de opt ani, iar Grecia se afla în premieră în acest joc. Trei echipe au câștigat neînvinse grupele. Anglia în prima grupă, Belgia în cea de-a doua și Germania Federală în cea de-a șaptea. Campioana în exercițiu, Cehoslovacia, a câștigat grupa a 5-a în fața Franței, care ratează din nou calificarea la turneul final. Suedia și-a accentuat declinul, nereușind să învingă nici măcar modesta echipă a Luxemburgului. România, într-o grupă puternică La tragerea la sorți, România a fost repartizată în grupa a III-a, alături de Spania, Iugoslavia și Cipru. Tricolorii au pășit cu dreptul în preliminarii, învingând, pe 25 octombrie 1978, formația Iugoslaviei, cu 3-2. Scorul putea fi mult mai mare, dar Rică Răducanu a comis-o și de data aceasta. În ultimul minut de joc, acesta îi trimite neglijent o pasă lui Aurică Rădulescu, prinsă de Dernica, pasă ce se transformă în gol pentru echipa adversă. La Valencia cedează cu 0-1 în fața Spaniei. Returul cu spaniolii are loc la Craiova și se încheie la egalitate: 2-2. Cu acest prilej, Mircea Lucescu, aflat la cea de-a 70-a selecție, se retrage din echipa națională. Cu șansele compromise, Federație hotărăște schimbarea băncii tehnice. Ștefan Kocacs este înlocuit de triumviratul Cornel Drăgan – Ion Marcu – Florin Halagian, care debutează șchiopătând la Limassol, în compania Ciprului, cu care a terminat nedecis: 1-1. Ultimele două partide sunt înfrângeri, la Mitrovica în fața Iugoslaviei (1-2) și o victorie cu Cipru (2-0). Pe final, România încheie preliminariile pe poziția a III-a: 1. Spania 6 4 1 1 13-5 9 2. Iugoslavia 6 4 0 2 14-6 8 3. România 6 2 2 2 9-8 6 4. Cipru 6 0 1 5 2-19 1 Finala arbitrată de un român Cele opt finaliste au fost împărțite în două grupe, dar nu pe criterii valorice. Într-una au fost repartizate finalistele ediției precedente ale Europenelor, Germania Federală și Cehoslovacia, precum și finalista mondialului din 1978, Olanda. Grecia era outsiderul ce nu intra în calcule. În cea de-a doua, alături de Italia, au mai fost repartizate Anglia, Spania și Belgia. Și de această dată nemții au fost imbatabili în grupă, lăsând o singură remiză Greciei, în ultima rundă, când soarta grupei era rezervată. În grupa a II-a, cu un singur gol înscris Angliei și cu două scoruri albe, „azzurii” nu reușesc să atingă finala clasându-se pe locul secund, după Belgia, o prezență surprinzătoare. În finala mică, pe San Paolo din Napoli, pe 21 iunie 1980, Italia nu a putut trece de Cehoslovacia, cu care a terminat la egalitate: 1-1. La loviturile de departajare cehii s-au impus cu 9-8, cucerind bronzul. A doua zi, pe „Stadio Olimpico”, Roma, a avut loc finala între RFG și surprinzătoarea formație a „Dracilor roșii”, Belgia. Arbitrul român, Nicolae Rainea a fost desemnat să conducă întâlnirea. Era prima finală a unei mari competiții internaționale în care apărea ca arbitru un român. În formația Germaniei au fost introduși tinerii jucători Rummenigge, Briegel, Schuster, jucători care în anii următori au adus glorie teamului german. Nemții s-au impus cu 2-1 prin golurile înscrise de Hrubesch (min. 10 și 89) respectiv Vandereycken (min. 72). Campioana a avut componența: Schumacher – Stielike, Kalz, Forster, Dietz – Briegel (min. 55 Cullman), Schuster, Muller – Rummenigge, Hrubesch, Allofs. Antrenor: Jozef Derwell. Ediția marilor surprize - Franța, 1984 Nu s-au stins încă ecourile turneului final al Campionatului Mondial Spaniol din 1982, că în toamnă națiunile europene au pornit în preliminariile ediției a VII-a continentală. Sistemul de desfășurare a rămas același, cu șapte grupe preliminare și cu turneul final (care urma să aibă loc în Franța), cu participarea a opt echipe. La tragerea la sorți, națiunile au fost grupate în urne valorice, pentru ca favoritele să nu se întâlnească între ele. Totuși, România a avut ghinion pentru că a fost repartizată alături de Italia, recenta campioana mondială, Cehoslovacia, bronz la ultimul european, și Suedia, una dintre valorile europene. Era o grupă de foc, iar țara noastră nu avea nicio șansă. Tricolorii au debutat pe 1 mai, la București, în compania mult prea modestei formații a Ciprului, pe care a învins-o cu 3-1. Acesta fost debutul preliminariilor, care s-au întins până pe 22 decembrie 1983, odată cu meciul Italia – Cipru (3-1). Multe echipe au acuzat duritatea turneului final al mondialului, precum Italia sau Polonia. Altele și-au restructurat loturile considerând partidele din preliminarii partide test pentru constituirea viitoarelor mondiale din Mexic 1986. Italia a terminat numai pe locul IV în grupă, bronzul europenelor anterioare, Cehoslovacia, pe locul secund, Anglia și Grecia au fost întrecute de Danemarca. Spaniolii i-au lăsat acasă pe olandezi. Preliminariile lui 1984 au produs un adevărat cutremur în ierarhiile bătrânului continent. Belgienii își continuă marșul În prima grupă, finaliștii ediției precedente, belgienii, se impun fără probleme în fața RDG-ului, Elveției și Scoției. Disputa dintre Grecia, Anglia și Danemarca a fost tranșată de nordici. Deși nemții erau obosiți după turneul spaniol, reușesc totuși calificarea. Și pe alte meleaguri, blatul este la modă Grupa a VII-a a preliminariilor a produs unul din „blaturile” memorabile ale fotbalului internațional. Spania și Olanda au mers cap la cap pe tot parcursul preliminariilor. Fiecare a învins în meciul direct, pe teren propriu, cu același scor: 1-0. Dacă olandezii au făcut egal cu islandezii (1-1), la fel au făcut și spaniolii cu Țara Galilor (3-3). În final s-a ajuns la egalitate cu un golaveraj superior pentru olandezi. Ultimul adversar al celor două urma să fie Malta. Totul depindea de scorurile cu care s-ar fi terminat cele două partide. La Rotterdam, olandezii au terminat cu 5-0, având un golaveraj de +16 (spaniolii doar +6). Pentru a se califica, ibericii trebuia să învingă la 11 goluri diferență și cu toate că maltezii făceau parte din rândul celor mai modeste formații ale continentului, nimeni nu credea că ar fi fost posibilă o asemenea diferență. Și totuși s-a produs „miracolul de la Sevilla”. Spaniolii conduceau la pauză cu 3-1, pentru ca la final să se consemneze scorul record al europenelor, 12-1, exact atât cât ar fi trebuit să fie pentru ca echipa lui Miguel Munoz să câștige grupa! La golaveraj s-a mai ținut cont și de faptul că spaniolii au înscris 24 de goluri față de cele 22 ale olandezilor. Un blat pe care cei de la UEFA nu l-au sesizat, iar ibericii au ajuns astfel în turneul final. Din outsider, România câștigă grupa Nimeni nu dădea vreo șansă României în grupa de foc, dar miracolul s-a produs. Acreditată cu șansa a treia, România câștigă seria. Cu acest prilej își face debutul la echipa națională Mircea Lucescu, pe 11 noiembrie 1981, la Berna. A restructurat din temelii naționala. Efectuase turneul din America de Sud cu meciuri grele, dar bune pentru formarea unei echipe care să abordeze partidele cu un alt tonus. Scoate un rezultat alb la Florența, în fața Italiei (0-0). În aprilie următor, la București, învinge campioana mondială cu 1-0. Pierde în fața Cehoslovaciei cu 0-1, printr-un penalty. Învinge Suedia pe „Rasunda”, din Stockholm, cu 1-0, scor repetat și în Cipru, pentru ca acel 1-1 de la Bratislava să definitiveze victoria din grupă: 1. România 8 5 2 1 9-3 12 2. Suedia 8 5 1 2 14-5 11 3. Cehoslov. 8 3 4 1 15-7 10 4. Italia 8 1 3 4 6-12 5 5. Cipru 8 0 2 6 4-21 2 Franța câștigă primul titlu continental În turneul final, echipele au fost împărțite, prin tragere la sorți, în două grupe. Grupa a doua, în care a fost repartizată România, a fost o grupă deosebit de grea, în care se aflau dubla campioană, Germania Federală, Spania, cam- pioana din 1964, și Portugalia, finalistă a campionatului mondial din 1966. Pri- ma grupă, considerată de o valoare mai modestă, a fost la îndemâna Franței, care a învins tot ce i-a ieșit în cale: 1-0 cu danemarca, 5-0 cu Belgia și 3-2 cu Iugoslavia. România nu a reușit decât o remiză cu Spania (1-1), formație care va reuși să câștige seria după un alt 1-1 cu Portugalia și 2-1 cu RFG. În celelalte meciuri, românii au fost învinși de lusitani cu 0-1, și germani (1-2). România a avut la acest turneu următoarea componență: Lung – Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu, Ungureanu – Coraș, Dragnea, Boloni, Klein – Cămătaru, Gabor. Au mai fost folosiți: Hagi, Ticleanu, Andone, Zare, Negrilă, Irimescu, Augustin și Moraru. Semifinalele s-au disputat cu meciuri în cruciș: locul 1 din prima serie cu locul 2 din seria a II-a și invers. Francezii s-au impus în prelungiri în fața Portugaliei: 3-2 (1-0, 1-1), iar ibericii au dispus de Danemarca după loviturile de departajare, cu 5-4. La finalul prelungirilor scorul era egal: 1-1 (0-1, 1-1) Finala s-a disputat pe celebrul stadion parizian, „Parc des Princes”, pe 27 iunie 1984. Franța se afla pentru prima dată într-o finală a unei mari competiții internaționale, iar Spania era campioana din urmă cu 20 de ani. Au învins gazdele cu 2-0 (0-0), prin golurile înscrise de Platini (57) și Bellone (90). Campionii au prezentat formația: Bats – Battiston (72 Amoras), Le Roux, Bossis, Domergue – Giresse, Tigana, Platini, Fernandez – Lacombe (80 Genghini), Bellone. Antrenor: Michel Hidalgo.