Cele 3,8 milioane de lei care vor proveni în special din taxe și impozite locale, sumă ce reprezintă bugetul local al comunei Apața pe anul 2007, au fost repartizate de către edili și consilierii locali în scopul dezvoltării și modernizării localității, urmând să se facă o serie de investiții în școli, baza sportivă, canalizare și infrastructură
Cele 3,8 milioane de lei care vor proveni în special din taxe și impozite locale, sumă ce reprezintă bugetul local al comunei Apața pe anul 2007, au fost repartizate de către edili și consilierii locali în scopul dezvoltării și modernizării localității, urmând să se facă o serie de investiții în școli, baza sportivă, canalizare și infrastructură.
S-au alocat, astfel, 190.000 de lei pentru Primărie, lucrările de reparații deja finalizate vizând unele compartimentări și modernizarea imobilului. Au fost zugrăvite toate spațiile din interiorul clădirii, dar și exteriorul acesteia, iar acoperișul a fost înlocuit aproape în totalitate.
Pe de altă parte, spațiile existente în imediata vecinătate vor fi și ele minuțios amenajate, astfel încât ele să adăpostească, printr-un garaj, cele două mașini ale Primăriei și Poliției Comunitare. Poliția Comunitară a primit deja un spațiu propice pentru a putea funcționa în cele mai bune condiții, iar edilii au decis să construiască și o Casă a Căsătoriilor, absolut necesară pentru cetățeni, mai ales dacă avem în vedere numărul mare de cereri de oficiere a căsătoriilor.
Fundație pentru
o nouă școală
Ca și în anii trecuți, edilul șef al comunei, Iuliu Boloni (foto meda-lion), va acorda o atenție specială pregătirii unităților de învățământ, lucrările de reparații și modernizări efectuate la Școala Generală și la Grădiniță continuând și anul acesta, astfel încât elevii și preșcolarii să dispună de condiții cât mai bune de studiu și pregătire.
La Școala Generală, spre exemplu, care are și un corp de clădire revendicat de către Biserica Evanghelică, se vor executa câteva lucrări importante de reparații și amenajări, în timp ce la grădiniță s-au înlocuit deja toate ferestrele și ușile cu termopane, montându-se și parchet în sălile de clasă. Tot în această unitate de învățământ s-au executat lucrări de reparații și zugrăveali interioare, dar au fost tencuiți și pereții exteriori ai clădirii.
Întrucât comuna nu dispune de gaz metan, încălzirea unităților școlare se va face și anul acesta tot cu ajutorul centralelor pe lemne.
„Întrucât corpul de clădire situat chiar în mijlocul imobilului în care funcționează în prezent Școala Generală a fost retrocedat Bisericii Evanghelice, am întocmit un proiect și un studiu de fezabilitate pentru construirea unei școli noi, alocând și fondurile necesare în acest sens. Este vorba de trei miliarde de lei vechi într-o primă fază, lucrările propriu-zise urmând să înceapă chiar anul acesta, în toamnă, deoarece suntem deja prinși cu finanțarea. Noua unitate de învățământ va fi construită în centrul localității noastre, lângă remiza PSI care va fi desființată. Desigur, școala aceasta va fi dotată cu tot ce trebuie pentru a satisface toate cerințele în domeniu, adică va avea geamuri și uși termopan, încălzire centrală și o sală de gimnastică modernă și spațioasă”, declara primarul Iuliu Boloni.
Drumul Măieruș-Odorhei, într-o stare deplorabilă
Din păcate, comuna Apața are o serioasă problemă în ceea ce privește drumul DJ 131 Măieruș-Odorhei, aflat și la această oră într-o stare deplo-rabilă. Plin de gropi, cratere și denivelări la tot pasul, artera de circulație despre care vorbim pune la grea încercare nervii șoferilor care tranzitează zona, autovehiculele necesitând frecvente intervenții tehnice de reparații ca urmare a stării jalnice a carosabilului.
Această situație nefericită care pare să treneze la nesfârșit se întâlnește la mai toate drumurile județene sau comunale, în pofida numeroaselor promisiuni făcute de către autoritățile județene, care au declarat că dispun de fondurile aferente pentru a interveni în scopul remedierii lucrurilor.
Între timp, adevărul a rămas același, în sensul că potențialii investitori care se arată din ce în ce mai interesați de a dezvolta afaceri în zonă sunt derutați și dezamăgiți de proasta infrastructură.
„Problema cea mai mare o reprezintă drumurile, adică starea lor foar-te proastă, în special a DJ 131 Măieruș-Odorhei”, spunea, foarte nemulțumit, primarul Iuliu Boloni, care face un apel la Consiliul Județean Bra-șov pentru soluționarea acestei majore probleme. Consiliul Județean a mai peticit o parte din acest drum, însă lucrările efectuate au fost total insuficiente pentru a putea asigura un carosabil cât de cât circulabil.
Referindu-se la DJ 131, primarul spune că edilii locali au întocmit recent, cu reprezentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean Brașov o notă de fundamentare privind reabilitarea acestei căi de acces, pe care o vor înainta în cel mai scurt timp Guvernului, „cu șanse mari de a primi fonduri, circa 60 de miliarde de lei vechi, din partea actualului Executiv”.
Boloni își pune însă mari speranțe și în ședința de astăzi a Guvernului, care ar putea lua în discuție o altă notă de fundamentare elaborată de autoritățile locale din Apața, pentru acordarea unei sume de bani, aproximativ șapte miliarde de lei vechi, bani ce vor fi destinați reabilitării (asfaltării) câtorva străzi comunale, printre care se numără strada Mare și strada M. Viteazul.
Fonduri
pentru canalizare
Primăria a depus o cerere pentru finanțarea lucrărilor privind canalizarea în comună. Studiul de fezabilitate întocmit pe marginea acestui proiect a fost declarat eligibil, astfel încât au fost repartizate deja și primele sume. Este vorba de 39 miliarde de lei vechi în prima fază, bani care vor fi utilizați în primul și în primul rând pentru achiziționarea conductelor principale și pentru amenajarea unei stații de epurare. Fondurile aferente canalizării localității vor fi alocate în baza Ordonanței 7, suma totală pentru realizarea acestei importante investiții ridicându-se la 88 miliarde de lei vechi. Tot în baza Ordonanței 7 a fost demarat un proiect guvernamental de construire a unor terenuri și săli de sport, Apața fiind prinsă și ea cu o finanțare de 5,25 miliarde de lei vechi în acesta.
Licitație pentru 7 ha
în zona Bozom
Pe de altă parte, Consiliul Județean Brașov a aprobat încă două miliarde de lei pentru extinderea rețelei de aducțiune a apei în zona turistică cunoscută sub denumirea de Valea Bozom, unde se construiește intens, de câțiva ani, un cartier de vile.
Lucrările de captare și distribuție a apei potabile sunt în curs de finalizare la această oră, investiția se ridică la circa opt miliarde de lei vechi, Guvernul și Consiliul Județean Brașov contribuind în proporții egale la asigurarea fondurilor necesare.
Și pentru că tot a venit vorba de zona Bozom, Primăria va extinde intravilanul comunei cu șapte hectare parcelate, terenurile care până acum făceau parte din extravilan urmând să fie vândute în curând, în baza unei licitații.
Adaugă un comentariu