Eco-răscoala de la Pungeşti

În 1907 tot de pe meleagurile acestea a pornit flama revoltei. Au precedat-o fel de fel de zvonuri despre studenţi călare pe cai albi şi n-a trebuit mult ca mulţimea că ia cu asalt conacurile şi să le dea foc…

Există un numitor comun al celor două epoci: sărăcia. Botoşani, Vasluiul şi zonele de pe Prut, în general, constituie polul traiului celui mai anevoios. Această condiţie este determinată atât de puţinătatea resurselor cât şi de o anumită stare de spirit care face ca opţiunea între coada lopeţii şi ţoiul cu trăscău să fie în favoarea ultimului.

Spre deosebire de alte părţi ale ţării, aici se concentrează, poate, eşalonul cel mai puţin numeros de oameni gospodari cu voinţa de a ieşi din traiul mizerabil al fiecărei zile. Tot de aici provin şi o majoritate de emigranţi care a dus cu ea prin ţările de destinaţie păcatele locale: beţia, arţagul, tâlhăria şi crima.

Din nefericire, nici una dintre guvernările de până acum nu s-a aplecat cu consecvenţă asupra acestor stări de lucruri în încercarea de a reduce decalajele dintre sat şi sat – cel de aici şi cel de prin alte părţi. Ce se întâmplă de vreo lună la Pungeşti seamănă cu ce s-a întâmplat cu vreo sută de ani în urmă.

Au apărut semnele explorării fără a fi însoţite de vreo explicaţie. Au urmat zvonurile, după reţeta clasică, ce au demonizat rapid tentativa explorărilor. În loc să se bucure şi să spere că o asemenea operaţiune le va aduce şi lor ceva (nu doar primarului!), oamenii au declanşat protestele. În numele unor obiective tulburi, precum vinul abia stors. Ne otrăvesc fântânile, ne omoară vitele – au fost cuvintele de ordine, alimentate şi amplificate de interesul brusc al unor segmente ecologiste sătule să stea degeaba. Presa, în căutare de senzaţional, n-a făcut altceva decât să pună paie pe foc şi să transforme un protest, poate legitim, într-o acţiune cu vădite accente teroriste. Apetitul protestatar a crescut odată cu sentimentul localnicilor că, dintr-o dată, şi ei înseamnă ceva, apar la televizor şi-şi dau cu părerea. Este ora lor astrală şi pentru ea sunt în stare să stea zile în şir în frig sau în corturile în care ecologiştii de profesie îi alimentează cu de-ale gurii.

Nu pun sub semnul întrebării noţiunea de protest. Pun însă vandalismul şi iraţionalitatea în faţa cărora nici autorităţile nu găsesc cele mai potrivite arme. Nu mi se pare normal ca instalaţiile proprietarilor să fie vandalizate fără să se fi luat vreo măsură de protecţie, date fiind antecedentele. Şi nici ca cei care s-au dedat unor astfel de activităţi să nu suporte consecinţele legale.

Problema gazelor de şist este una complexă, cu implicaţii variate, pe care în nici un caz nu o vor rezolva sătenii din Pungeşti.