Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 24 martie 2016
Are şi terorismul evoluţiile lui, ca orice fenomen social. Vârful de acţiune l-au constituit atacurile din 9/11 din America. A fost faza efectului maximal: zece ani de bombardamente în Afganistan şi în Irak nu au avut efectul pe care l-a avut această acţiune teroristă genială (îmi pare rău să folosesc acest termen) ce a lovit inamicul principal al fundamentalismului islamic în chiar inima şi orgoliul său.
De aici înainte ceva mai spectaculos şi mai total nu se putea realiza. Internationala teroristă a trecut la o nouă fază: aceea a loviturilor mici şi dese. Le-a experimentat în Anglia şi Spania, şi le-a reluat în forţă, de anul trecut, în Franţa şi, acum, în Belgia.
Alegerea Bruxelles-ului nu a fost, desigur, întâmplătoare. Ea corespunde unei analize de fond care demonstrează că centrul politic al Europei este cel mai vulnerabil şi ceea ce se întâmplă aici are cel mai mare impact. Un oraş în care se înghesuie majoritatea instituţiilor europene şi o ţară pe cale de a se dezmembra între cele două comunităţi, flamandă şi valonă, fiecare cu principiile sale administrative şi cu orgoliile sale. Şi unde şi-au găsit adăpostul masive entităţi islamice, concentrate în ghetto-uri de necontrolat. Evident, nu este nevoie ca un mare număr dintre aceştia să aibă convingeri fundamentaliste şi apetit suicidar. Sunt suficienţi câţiva fanatici, răspândiţi în zone sensibile. Şi nimic nu este mai sensibil decât domeniul transporturilor: aeroporturi, gări, metrou. Aceste acţiuni nu este nevoie să deţină impacturi nimicitoare, care să provoace carnagii în masă. Sunt suficiente 20-30 de victime pentru fiecare bombă pentru ca impactul să fie total. Groaza pe care au semănat-o bombele artizanale, cu cuie, ale celor doi fraţi sinucigaşi, a fost totală şi a blocat întregul oraş. Şi toate instituţiile sale, locale sau comunitare. Nici cea mai puternică şi mai bine dotată armata nu poate lupta cu o mână de terorişti îndoctrinaţi care nu ţin la viaţă. Succesul acestora din urmă este garantat, după cum se poate lesne vedea.
Vectorul principal al luptei antiterosite nu constă în forţa brută a efectivelor militare sau militarizate, sau în numărul şi dotarea acestora. El constă în informaţie, în capacitatea de a o obţine, de a o analiza şi de a coordona. Acesta este punctul slab pe care, cel puţin până acum, teroriştii l-au exploatat cu succes. El a făcut posibil ca cel mai căutat terorist al momentului să se ascundă, aproape patru luni, sub nasul poliţiei belgiene, fără ca secretul său să transpire sau să fie denunţat. Însuşi amănuntul că transferul lui Abdeslam către Franţa va necesita vreo patru luni spune multe despre încremenirea şi ineficienţa procedurilor legale. În ritmul acesta, până să fie judecat, se vor mai putea produce un număr nelimitat de atacuri.
Până acum, fiecare entitate statală s-a luptat cum a crezut ea de cuviinţă cu fenomenul. Informaţia a circulat cu restricţii şi angajamentul partenerilor nu a fost niciodată total. Iar pericolele nu au fost niciodată mai mari ca acum, când pe fondul obiectivelor teroriste clasice intervine problematica complexă a emigraţiei. ISIS nu trebuie să fi expediat, printre migranţi, efective numeroase. Sunt suficienţi doar câţiva, bine antrenaţi şi motivaţi, ca să menţină climatul de teroare care s-a aşternut peste o Europă confruntată cu cea mai mare criză din istoria sa. Eventualele măsuri de returnare a unora dintre migranţi riscă să declanşeze reacţii cărora nimeni nu le-ar putea face faţă. Europa ţine în braţe peste un milion de potenţiali agenţi ISIS, împotriva cărora nu are cum să lupte. Devine tot mai dificil să-i menţină şi să-i returneze.
Mult prea preocupaţi cu potenţialele exituri, liderii europeni şi cei comunitari se văd acum confruntaţi cu fenomenul invers, pentru a cărui gestionare nu deţin nici un fel de instrumente.
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu