Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 19 octombrie 2023
Duminică, 15 octombrie, credincioşii din cartierul braşovean Triaj au primit binecuvântare arhierească prin slujirea ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” în contextul sărbătoririi hramului.
La o zi după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea lăcaşului de cult din Parohia Braşov-Triaj, credincioşii au marcat şi un alt moment important: de la prima slujbă în biserica nouă au trecut 20 de ani, iar anul acesta s-a împlinit şi finalizarea lucrării duhovniceşti prin pictarea sălii principale a bisericii, al cărei stadiu este aproape de finalizare.
Părintele Ion Manea, parohul bisericii şi protopop de Râşnov-Bran-Zărneşti, i-a mulţumit ierarhului arătând că „suntem pe un pământ bun aici, pe un pământ care iată îşi dă roadele sale, aceşti credincioşi fără de care nu s-ar fi putut face nimic”. „Şi atunci când m-aţi trimis înaintea lor ceea ce trebuia era cuvântul, pentru că apoi şi-au adus roadele fiecare văzut şi nevăzut atât faţă de această biserică cât şi faţă de întreaga noastră Arhiepiscopie. Sunt un pământ bun, un pământ care ne dă nouă putere să mergem mai dinainte şi să ştim întotdeauna că nu suntem singuri, iar peste toate acestea puterea în toate încercările care au fost şi poate vor mai fi şi aici. Încrederea şi mângâierea ne vin întotdeauna din grija părintească, cu care întotdeauna ne-aţi fost alături şi cu siguranţă veţi rămâne alături de această frumoasă comunitate de aici, de la poarta de intrare în Braşov”, a transmis părintele paroh.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost hirotesit întru duhovnic preotul Costel Cristinel Voinescu.
O biserică cu greu ctitorită
Parohia Triaj a fost înfiinţată în anul 1990 de către preotul paroh Andrei Sicoe, iar prima Sfântă Liturghie a fost săvârşită în incinta noii parohii, într-o capelă amenajată în localul unei foste grădiniţe, pe data de 14 octombrie 1990, cu ocazia prăznuirii Sfintei Cuvioase Paraschiva. Astfel s-a hotărât ca hramul bisericii să fie „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”.
În data 27 decembrie 1990 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, de către Preasfinţitul Serafim Făgărăşanul.
În anul 1991 se începe ridicarea paraclisului, construit din bârne de stejar, pictat şi dotat cu toate cele necesare unei bune slujiri. Acesta a fost sfinţit în anul 1993 de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală, iar în 10 iunie 2012, în urma extinderii, lucrările au fost binecuvântate de către ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Demisolul bisericii mari a fost binecuvântat în 13 noiembrie 1994 de către PS Calinic Argatu, episcopul Argeşului şi al Muscelului, şi a fost sfinţit în 17 aprilie 2018 de către IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, primind hramul „Învierea Domnului”.
La sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, 14 octombrie, în anul 2018, ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului a sfinţit biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Ierarh Andrei Şaguna – Mitropolitul Transilvaniei”: locaşul de cult a fost târnosit la exterior prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi stropire cu apă sfinţită, apoi a fost zidită şi sfinţită Sfânta Masă, în care au fost aşezate moaştele Sfonţilor Mucenici.
În formă de cruce
Biserica mare e o clădire impunătoare, construită în formă de cruce, având dimensiuni generoase: 46 m înălţime, 37 m lungime şi 22 m lăţime, la abside. În prezent se desfăşoară lucrările de pictură a bisericii.
Parohia are unul din cele mari cimitire din Braşov, înfiinţat în anul 1991.





nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu