După 20 de ani

Anul acesta ne-am gândit să dăm în trafic în total 100 de kilometri de autostradă, pentru că e anul 100, ca să contribuim într-un fel la Centenar, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga (foto).  Întrebat „în câţi ani credeţi că vom avea autostrăzi complete şi nu tronsoane, adică să legăm toate porţiunile pe care deja le avem?”, răspunsul a fost „undeva în 2023”, când se fa finaliza coridorul Sibiu-Piteşti. „În rest, în 2020, vom putea circula de la Nădlac la Sibiu şi de la Piteşti la Constanţa”. „În ce an credeţi că toate provinciile istorice vor putea fi legate prin autostrăzi?”, a fost o a doua estimare cerută, pentru care răspunsul lui Neaga a fost „cred că putem vorbi ca orizont de timp undeva în 2030 - 2040”.
De vină pentru situaţia în care suntem e „moştenirea”: „nu poate fi ignorat faptul că timp de 13 ani, între anii 1990 şi 2003, România nu a construit nimic, ceea ce nu s-a întâmplat în Bulgaria, Polonia sau Ungaria”. Iată justificarea completă a directorului CNAIR:
„Vreau să fac o precizare. Este o nedumerire referitoare la cum Dumnezeu în România ritmul de construcţie al autostrăzilor, în comparaţie cu cel al ţărilor vecine, este atât de scăzut?! Ce s-a întâmplat de avem doar atât de puţini kilometri de autostradă, comparativ cu ţările din jur, cu fostul bloc comunist? Ei, am o situaţie luată de la Eurostat, care spune în felul următor: în 1990, România avea 113 km de autostradă, Bulgaria avea 273 de km. În 2003, România avea tot 113 km, deci 13 ani nu s-a făcut niciun kilometru de autostradă, iar Bulgaria avea 328. În 2014, pentru că bulgarii şi-au dat statistica doar până în 2014, pe 2015 nu au dat-o, Bulgaria avea 610 km de autostradă, iar România avea 683 de km. În 2015, noi aveam 747 de km. Asta, ca să ne raportăm la Bulgaria.
Ungaria este alt caz foarte interesant. Ungaria avea în 1990 un număr de 267 km versus cei 113 ai României. În 2003, Ungaria avea 542 km, noi aveam tot 113 km. În 2015, Ungaria avea 1.883 de km, iar noi aveam 700 şi ceva de km. Dar, de la 542 km la aproape 1.900 este o creştere de aproape 4 ori, în timp ce la noi, de la 113 km la peste 700 km, este o creştere de aproape 6 ori. Deci, chiar nu putem spune că nu s-a construit. Este normal că aşteptările cresc exponenţial cu posibilităţile reale.
Polonia, în 2015, avea 1.560 de km, iar în 1990 avea 257 km, la nivelul Ungariei şi Bulgariei.
Pe primul loc în 1990 se afla Germania, cu 10.000 de km de autostradă. Acum are 13.000 de km. Urma, în 1990, Franţa, cu 6.890 de kilometri. În 2015, Franţa avea 11.600 de km. Pe locul 3 în 1990 era Italia, cu 6.100 de km, iar în 2014 ajunsese la 6.800 de km. Deci, au lucrat mai slab decât noi sau cam pe-acolo. Spania avea în 1990 un număr de 4.600 de kilometri de autostrăzi, iar în 2015 ajunsese la 15.000 de km.
O altă informaţie care merită să o facem publică este cea referitoare la câţi kilometri de autostradă pot fi în construcţie într-o ţară la un moment dat într-un an. Tot Eurostat ne spune că la fiecare milion de locuitori pot fi în construcţie 6 km de autostradă. Deci, 6 km/an la fiecare milion. În cazul României punem 20 de milioane de locuitori, deci ar trebui ca în fiecare an să fie în lucru 120 de km de autostradă. Cum stăm noi? În 2018 avem în execuţie 170 de km de autostradă. În 2019, vom avea în execuţie cam 83 km, deci scade numărul, dar în 2020 vom avea 240 de kilometri.
Ce ne spune acea cifră de 6 km la milionul de locuitori? Se face referire la resurse: forţă de muncă, resurse materiale, utilaje. Deci, teoretic, cât poate "să ducă" o ţară într-un an de zile raportat la numărul de locuitori. Deci, noi suntem undeva... este o statistică europeană, noi resimţim faptul că suntem peste. Cum resimţim? Prin criza forţei de muncă de pe şantiere. Stând de vorbă cu constructorii, pot să vă spun că ei resimt foarte mult lipsa forţei de muncă, foarte mult. Motive se găsesc. Motiv sunt şi cei care lucrează în alte ţări, pentru că au părăsit ţara. De ce au plecat din ţară? Pentru că nu sunt bine plătiţi aici, De ce nu sunt bine plătiţi aici? Pentru că şantierele care s-au deschis în România s-au deschis pe baza unor licitaţii. Licitaţiile respective au avut criteriul de bază preţul cel mai scăzut. Preţul cel mai scăzut presupune să angajezi oameni din ţară şi să îi plăteşti cu salariul minim pe economie. Deci, nu ai nicio şansă să îi creşti salariul. Acela care vine şi pleacă are salariul minim, iar jumătate din ei nu-s declaraţi la ITM. Mărfurile care se cumpără ca să poată atinge preţul cel mai scăzut cu care a câştigat licitaţia: un sfert se cumpără pe bune, iar trei sferturi se cumpără la negru. Şi atunci avem explicaţia la ceea se întâmplă. În momentul în care a dispărut acest sistem de preţ cel mai scăzut - nu mai mergem pe preţul cel mai scăzut, mergem pe oferta cea mai bună din punct de vedere tehnico-economic, deci tehnicul practic să conteze - veţi vedea că lucrurile încet se reglează. Mai puţin problema forţei de muncă, problemă care este european valabilă, nu doar în România. Revenind la ce v-am spus, se cam leagă lucrurile. Nu poţi să faci mai mult de 120 de km de autostradă pe an, căci iată unde poţi să ajungi. Normal că poţi să forţezi, dar apar dezechilibrele în economie.
Ca o concluzie, în ceea ce priveşte numărul de km de autostradă nu voi susţine niciodată că stăm extraordinar de bine, dar asta a fost dinamica în comparaţie cu alte ţări. Deci, 13 ani în România nu s-a făcut niciun km de autostradă, în schimb alţii au înaintat. Normal, avem nevoie de autostrăzi, categoric. Nimeni nu neagă asta, dar să nu uităm că circulăm totuşi pe drumuri naţionale, unde avem o reţea de peste 17.000 de km. Aceste mii sunt baza traficului nostru. Toţi vrem autostrăzi, o resimţim, vedem ce-i în trafic, aglomeraţie, accidente, toţi vedem asta, dar noi suntem cei care le încasăm, deoarece constructorii nu lucrează cum am dori cu toţii. Ce să le facem? Îi penalizăm, le mai reziliem din contracte, dar dacă îi scoatem pe toţi afară, cine mai lucrează?”