banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8770 - 19 oct 22:22

După 10 ani de demersuri: Noul pod de pe drumul CET-ului, în căutarea constructorului

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 20 octombrie 2026

După 10 ani de demersuri: Noul pod de pe drumul CET-ului, în căutarea constructorului

După mai bine de un an de la închiderea vechiului pod de pe „Drumul CET-ului”, Primăria Braşov a lansat licitaţia de lucrări pentru construirea celui noi şi aşteaptă ofertele din partea constructorilor interesaţi până în 23 noiembrie. Ulterior, dacă vor fi depuse oferte, acestea vor intra în evaluare apoi, dacă procedura decurge fără probleme, în prima parte a anului viitor ar putea fi semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.
Conform anunţului licitaţiei, valoarea totală contractului este estimată la 55.879.382 lei+TVA, iar termenul de finalizare a proiectului este de 23 de luni, dintre care 3 luni pentru proiectare şi 20 de luni pentru execuţia lucrărilor. 

Două benzi pe sens şi piste pentru biciclişti 
Conform proiectului, lungimea totală a traversării va fi de 378 de metri, din care podul va avea 196,77 metri. Lăţimea totală va fi de 17,80 metri. Podul va avea două benzi de circulaţie pentru autovehicule (câte una pe sens), piste pentru biciclişti şi trotuare pe ambele sensuri. 
Noul pod va fi realizat din beton, va fi prevăzut cu un sistem de scurgere a apelor pluviale şi va beneficia de sistem de iluminat public. 

Primăria Braşov şi-a anunţat disponibilitatea de a prelua podul în anul 2016 
Amintim că vechiul pod, construit în anul 1986 a fost demolat anul trecut, din cauza stării avansate de degradare.   
Podul în cauză făcea parte din ocolitoarea mică a Braşovului (cu rang de drum naţional şi administrat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), până în anul 2016, când a fost deschis tronsonul 1 al ocolitoarei mari.  
În luna februarie a anului 2017 s-a prăbuşit trotuarul podului, iar pentru a evita riscul producerii unor accidente au fost instituite restricţii de tonaj (este permis accesul vehiculelor cu masa totală de cel mult 3,5 tone) şi au fost montate indicatoare rutiere specifice. În luna mai a anului 2025, podul a fost închis, iar traficul a fost deviat complet pe o rută ocolitoare. 
Încă din anul 2016, Primăria Braşov şi-a anunţat disponibilitatea de a repara sau reconstrui podul, însă demersurile în acest sens au fost posibile abia începând din anul 2025, când podul a fost preluat de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie