Dumnezeu nu are carte de muncă la Cotroceni

Suferință mare. Cum redefinesc Băsescu și acoliții săi ura acuzând pe alții de copy/paste. Pentru că Băsescu și ai lui au reinventat ura. Nu de rasă, ca Hitler, nu de clasă, ca Lenin sau Stalin, ci ura între categoriile profesionale din România. Acum, că va veni, pe 29 iulie, la referendum, ziua decontului și pentru ,,reformatorii statului de drepți”, îl aștept cu drag pe acest tătuc – suprem – zeificat de presa portocalie alături de clonele sale din teritoriu, să redefinească sărăcia. Bineînțeles, invocând dreapta, stânga, estul, vestul, sudul, nordul, conservatismul, social-democrația, liberalismul, conservatorismul, naționalismul și, iertată-mi fie extensia, în general pupincu…., pardon poporanismul. Pentru că, fără a lua apărarea actualei puteri, mai rar așa doctrinari ca băsiștii interesului personal. Se simte în general la pedeliști povara iubirii față de neam când, precum Băsescu, îți salți pe noi culmi de prosperitate amanta – cum o definea pe madam Udrea Mircea Dinescu - numind-o ministru peste cel mai bogat minister al României sau atunci când îți pui beizadeua siliconată europarlamentar. Și totuși, în această emulație de interes dâmbovițean, omul ce are în dorința de a viețui etern politic printr-un interes personal exacerbat, exersat pe bătăturile făcute de extenuarea unei națiuni are un orgoliu de miștocar de baltă, pentru că a mâzgâlit ceva memorabil de inutil, o demnitate de dos de cartier, un muc pe o scobitoare, o căcărează de pus pe poarta de intrare a Europei sau mai rău, un discurs lacrimogen la microfonul mult hulitului Parlament, ce poți spune? Că ai mai auzit un discurs aparent plin de iubire de națiune? În plenul legislativului? Și acela centrat de populistul Băsescu pe reducerea numărului de parlamentari? Pentru cine nu știe, reamintesc faptul că Athing-ul, din Islanda, este, de facto, cel mai vechi parlament continuu funcțional din lume. Mai exact din anul 970. Totodată fondarea sa a marcat începutul existentei statului organizat islandez. De fapt, toate democrațiile parlamentare au un înalt nivel de trai. Pentru că, de fapt, în modalitatea greoaie de exprimare a camerelor stă esența democrației. Dincolo de nătărăii ce ajung acolo, dincolo de grupurile de interese, la baza unui asemenea sistem stă o competiție. Care dispare atunci când puterea este concentrată în mâna unui singur individ. Știu că mai există o mulțime de concetățeni care cred că Dumnezeu lucrează cu normă parțială la Cotroceni. Că le ,,dă” cineva. Un primar, ca Scripcaru, un președinte de scară, un zeificat precum Băsescu, nu contează. Cineva, cred aceștia, le dă. În opinia noastră cei ce cred în așa ceva au dreptate. Supremii le dau. Țepe. De aceea este amuzant de amintit că și chiar și în momentul în care este chemat să răspundă pentru nenumăratele sale atacuri la adresa firavelor noastre instituții, Băsescu ne propune mereu reducerea Parlamentului. Motivul este simplu. În parlament, mai mulți reprezentanți ai partidelor politice se ceartă, doctrinar sau interesat, între ei. Cu cât scade numărul acestora, cu atât crește șansa ca un ,,stăpân”, un ,,zeu cotrocenist”, un suprem ce discută ,,direct cu poporul” atunci când și cum are el chef, are șansa de schimba sistemul după buna lui voință. Și interesul său financiar direct. Băsescu știe și aplică acest lucru precum epigonii săi din teritoriu, gen Scripcaru, ce au aplicat această teorie ani buni. Pentru că în măsura în care puterea legislativului scade crește puterea de influență a „conducătorului” executiv Practic vorbind, politologul și fostul profesor universitar de la Sorbona, Jean-François Revel spune în lucrarea sa „Cunoașterea inutilă” faptul că „există democrații false și dictaturi banale”. Personal, îmi este greu să definesc România de sub Băsescu. Dictatură banală? Democrație falsă? Dar asta mai are vreo importanță când Tătucul sovietelor autohtone caftanit de peste Atlantic, maestrul gempararalelor naționale i-a băgat iar pe parlamentari într-un banal ,,spam” omițând că locul său aparține „,eject- ului” istoriei. Privind discursul sau putem spune doar că matelotul eșuat pe insula cotrocenistă, deși a devenit un capitalist venal, tot înjurăturile comunistoide la adresa sistemului cât de cât democrat, le păstrează în sânge. Ca drogurile, pardon lalele traficate de el cândva prin Anvers. Și cu toate asta națiunea abia mai respira.