Dumnezeu ne dă totul cu un motiv. Mărturia unei supravieţuitoare de cancer

Cancer limfatic. Un diagnostic dur. O cumpănă pe care am primit-o ,,cadou” exact când am împlinit 30 de ani, în anul 2014. În mintea mea totul se ruina cu fiecare investigaţie a medicilor. Nu ştiam exact ce urmează, dar eram conştientă că nu va fi deloc uşor.
M-am întrebat: unde şi cu ce am greşit? Nu am găsit imediat un răspuns clar, dar îmi aduc aminte că un bun prieten îmi spunea: ,,Munceşti mult, plăteşti mult, te ignori, nu te iubeşti”.

Nu am înţeles nici când boala m-a copleşit
Credeam că acest blestem a căzut la întâmplare. Dar, nu. A căzut fix unde şi când trebuia! Fix în momentul în care eu m-am pierdut pe mine! Când am uitat să trăiesc şi să mă bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu! Cum să fii iubit dacă tu nu te iubeşti pe tine însuţi?

Crud sau nu, am acceptat. Dumnezeu ne dă totul cu un motiv
Însă în asemenea momente, când răul te copleşeşte, apar îngerii. Sunt oameni, să ştiţi! Priviţi-i în ochi!
Îngerul meu păzitor l-a trimis pe Iulian la mine atunci când eram la pământ. Dumnezeu a decis să mă salveze. El nu ne dă o traumă ca să ne pedepsească, ci ca să învăţăm lecţia. Şi niciodată nu ne dă mai mult decât putem duce.

Am început prin a înţelege, în primul rând, de la ce s-a declanşat totul
Se spune că bolile de sânge sunt bolile oamenilor trişti. Aşa e. Nu eram mulţumită de viaţa mea, de mine. Munceam ca să plătesc chirie, rate, facturi etc. Puneam mult prea mult preţ pe lucrurile materiale. Devenisem sclavul banilor. Aşa că viaţa s-a gândit să-mi dea o lecţie. Iulian a luptat alături de mine şi m-a învăţat cum să-mi folosesc propriile resurse ca să mă vindec, dar şi să mă iubesc pe mine, pe ceilalţi şi să-i ajut, aşa cum pot.

Am trecut prin grele suferinţe
Chimioterapie, efectele ei … stare de greaţă permanentă, lipsa de vlagă, săptămâni întregi petrecute pe patul de spital. Dar totul pare undeva departe acum. Tumora de 12 centimetri din spatele traheei a dispărut extrem de repede, din iulie până în decembrie 2014. Medicii spun că a fost o vindecare miraculoasă. Eu ştiu că a fost efectul rugăciunilor tuturor celor dragi şi mai ales al mătuşilor mele de la Mănăstirea Agapia, maica Patricia şi maica Gabriela.
Şi nu aş mai scrie aceste rânduri acum dacă nu era lângă mine mama, care şi-a abandonat propria viaţă ca să mi-o salveze pe a mea. A fost lângă mine clipă de clipă, iar asta mi-a dat mereu putere să lupt.
În februarie 2015 eram programată să fac autotransplant de celule stem, asta ca să nu mai recidiveze boala. Cu câteva zile înainte intervenţie, am aflat că am trei tumori pe creier, una dintre ele, de 3,5 centimetri, pe creierul mic. Aşadar, trebuia să iau lupta de la capăt. În timp ce eu eram internată la Fundeni, mama mea se ducea mereu la Mănăstirea Radu Vodă şi se ruga la icoana Sfântului Efrem cel Nou şi la Sfântul Nectarie. Nicio clipă nu ne-am pierdut speranţa că vom trece şi peste asta.

Am învăţat lecţia
Şi asta e cel mai important. Iar cu ocazia asta am văzut cât de mulţi oameni mă iubesc. M-a copleşit iubirea prietenilor şi colegilor mei. Fărâma din timpul lor şi gândurile bune mi-au dat putere să lupt ca să mă vindec.
Iar din clipa aceea am ştiut că trebuie să dau mai departe din ce am primit. Şi să ajut.