Duelul orgoliilor se joacă la Săcele
Autor: Dan VINTILÃ & Andrei OLTEAN
Publicat la 20 aprilie 2007
Runda de sâmbătă din Seria I a ligii secunde stă sub semnul partidei de la Săcele, unde performera returului de campionat primește vizita „pădurarilor”
Runda de sâmbătă din Seria I a ligii secunde stă sub semnul partidei de la Săcele, unde performera returului de campionat primește vizita „pădurarilor”. Se anunță o partidă extrem de interesantă, în care gazdele speră să obțină un rezultat pozitiv care să îi îndepărteze și mai mult de nisipurile mișcătoare, în timp ce oaspeții vin după dușul rece din etapa precedentă și speră să șteargă cu buretele evoluția modestă din meciul cu Delta Tulcea. Tehnicianul gazdelor, Daniel Isăilă, a tras un semnal de alarmă în ceea ce privește partida de mâine, fiind conștient de dificultatea ei: „Jucăm cu o echipă care a făcut performanță în ultimele două sezoane. Este un derby local în care orgoliile sunt mari, miza este imensă, însă eu sper ca noi să ieșim învingători. Trebuie să continuăm seria bună din acest retur, cu excepția partidei de la Botoșani. Eu sunt convins că băieții se vor mobiliza și vom obține cele trei puncte vitale pentru noi”. Pentru partida cu Forex, Isăilă nu are probleme cu accidentările, singura absență fiind cea a lui Pintea, suspendat.
S-au inversat rolurile
Un fapt interesant în ceea ce privește meciul dintre FC Săcele și Forex, îl reprezintă cei doi antrenori. Dacă Daniel Isăilă și-a început cariera în partida din tur de pe Stadionul Tineretului, contra lui FC Brașov, antrenată în acel moment de Gabi Stan, de această dată a venit rândul lui „Gabello” să debuteze pe banca forestierilor, într-un meci contra lui „Isă”.
Gabi Stan și-a intrat
în pâine
Noul antrenor al pădurarilor brașoveni, Gabriel Stan, a avut ieri prima conferință de presă în care a prezentat felul în care au răspuns noii lui elevi la comenzi: „Am efectuat patru antrenamente, în care mi-a plăcut felul cum au răspuns. Atmosfera a fost deosebit de destinsă. Majoritatea jucătorilor accidentați s-au recuperat, au mai rămas ceva probleme cu Ungureanu și Coman, iar Forika a făcut antrenamente normale, dar după șase luni de inactivitate, mai are încă probleme. El vrea să revină și depune eforturi în acest sens”. În privința partidei de mâine de la Săcele, Gabriel Stan a completat: „Ne așteaptă un meci foarte greu. Este important pentru ambele echipe, noi pentru a rămâne în cărțile promovării, iar săcelenii pentru a nu mai intra din nou în hora retrogradării. După ce Petrolul a câștigat la Câmpina (n.r. 2-1), a luat o opțiune serioasă alături de Gloria Buzău. Transferurile care s-au făcut la săceleni în iarnă, cu jucători experimentați, unii care au fost și prin prima divizie, precum Sânmărtean, Moldovan sau Lupașcu, au permis să închege o echipă bună, aflându-se pe locul trei în acest retur. Personal, i-am atenționat pe băieți că nu va fi simplu, mai ales că este și un meci al orgoliilor. Sper ca ei să înțeleagă și să aibă determinare și angajare în joc pentru a cuceri toate punctele puse în joc”.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu