"Dubla" malayesiană şi imponderabilele sale

Nu se pot face afirmaţii clare despre motivele prăbuşirii avionului malayesian în Ucraina. Poate fi orice – între accident, eroare de pilotaj, act de terorism la bord sau din exterior. Cert este că şi-au pierdut viaţa 300 de oameni care nu aveau altă vină decât de a se afla în locul nepotrivit şi la momentul nepotrivit.
Cele mai mari semne de întrebare le ridică localizarea accidentului: Ucraina, zona dintre Lugansk şi Doneţk, fief-ul separatiştilor. Pentru mulţi observatori coincidenţa este prea mare ca să fie vorba despre o întâmplare. Alţii se întreabă, pe bună dreptate, de ce traseul avionului nu a ocolit o zonă de conflict cunoscută şi de ce coordonatele de zbor au rămas pe această direcţie. Nu puţini sunt cei care fac o legătură directă între celălalt accident catastrofal al aceleiaşi companii, din urmă cu patru luni, ale cărui împrejurări nu au fost identificate nici până acum, avionul dispărând practic fără urmă. Din nou, coincidenţa este prea mare ca să nu ne ducă cu gândul la cauze comune, cel mai probabil de ordin terorist.
La fel ca şi în urmă cu câţiva ani când şi-a pierdut viaţa în accidentul de lângă Katyn preşedintele polonez, ruşii sunt cei care vor suporta cele mai multe suspiciuni şi spre care se vor îndrepta degete acuzatoare, mai ales din partea celor implicaţi în criza ucrainiană. Deşi cauzele precedentului accident au fost elucidate şi s-a admis – cu probe – că a fost vorba de o eroare de pilotaj determinată de presiunile exercitate de ilustrul pasager, resentimentele dăinuie. Ca şi în cazul tragicului accident al avionului coreean, doborât deasupra Kamciatkăi, după ce a intrat în spaţiul aerian sovietic şi nu a reacţionat la atenţionările avioanelor de vânătoare ruseşti. Au trebuit vreo zece ani ca să se accepte ideea că a fost un tragic eveniment determinat de isteria războiului rece şi de coincidenţa unor zboruri secrete ale aviaţiei militare americane prin acelaşi perimetru.
Ce se întâmplă în acest caz. Din păcate, logica nu prea are ce căuta în analiza noii tragedii. Pentru ucrainieni este un veritabil cadou (scuzaţi cinismul) să arunce în spinarea rebelilor şi a presupuşilor lor susţinători vinovăţia. Deşi pare destul de improbabil ca nişte bande să deţină armamentul şi tehnologia capabile să doboare un aparat de zbor care evoluează la 10.000 m altitudine. Asta nu poate să o facă decât o formaţiune militară specializată. Ar fi ruşii atât de inconştienţi încât să contribuie la un asemenea act de demenţă? Mă îndoiesc că ar fi putut face aşa ceva, într-un moment în care principala preocupare a lui Putin este de a normaliza relaţiile cu Vestul. Să fi comis armata ucraineană sau efective scăpate de sub control, o diversiune menită să ridice opinia publică împotriva separatiştilor? Preţul mi se pare prea mare şi greu de asumat. Ce rămâne atunci? Un act terorist la bord? Foarte probabil, mai ales că comunicaţiile aparatului au fost întrerupte imediat după decolarea din Amsterdam. Iar planul de zbor prin zona de conflict mă face să mă gândesc că ceva asemănător a încercat pilotul primului avion, cel care avea simulator de zbor la domiciliu şi exersa pe acesta manevre riscante.
Din păcate, ceea ce este mai necesar ca oricând – răbdarea de a pune cap la cap toate elementele tragediei – este cea care lipseşte acum, mai mult ca oricând, sub presiunea evenimentelor care nu au nimic de-a face cu siguranţa zborului. Ci cu siguranţa continentului, şi nu doar a sa...