Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 21:49

Drumul Galaţi - Calbor - Boholţ intră în reparaţii

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 21 octombrie 2021

Lucrările costă 10.715.743 lei, iar finanţarea asigurată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Braşov

Drumul Galaţi - Calbor - Boholţ intră în reparaţii

Pe lângă pregătirea proiectelor în vederea accesării de fonduri în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor judeţene, Consiliul Judeţean Braşov a finalizat cu succes şi o achiziţie, tot în domeniul refacerii infrastructurii rutiere, având ca sursă de finanţare bugetul propriu al judeţului. Este vorba despre realizarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de consolidare a alunecărilor de teren de pe DJ 104J Galaţi - Calbor - Boholţ, la km 7+850 şi km 9+600–10+300.
Data-limită pentru depunerea ofertelor pentru acest proiect a fost 18 august, iar la licitaţie s-au înscris cinci constructori. În urma parcurgerii etapelor de evaluare a propunerilor tehnice şi financiare şi după aplicarea criteriului de atribuire, oferta prezentată de firma Strabag a fost declarată câştigătoare, cu valoarea de 9.004.827 lei fără TVA, în condiţiile în care valoarea totală estimată a contractului era de 12.061.554 lei fără TVA.
Perioada legală în care s-ar fi putut înregistra contestaţii a trecut deja, astfel că în zilele următoare conducerea CJ Braşov va semna contractul cu Strabag, la valoarea totală de 10.715.743 lei (inclusiv TVA).
Firma câştigătoare propune trei subcontractanţi, respectiv SC Zublin Romania SRL, care va realiza 24,24% din lucrările incluse în contractul de proiectare şi execuţie, SC GG Tehnic Proiect SRL, care îşi asumă realizarea a 3,33% din contract, şi Connexion Group SRL, care va îndeplini 1,11% din contract.

Singura legătură rutieră cu municipiul Făgăraş şi DN1
Conform reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov, drumul este deteriorat, cu denivelări, tasări ale structurii asfaltice şi crăpături accentuate, care îngreunează circulaţia şi pun la grea încercare îndemânarea şoferilor. DJ 104J este situat la nord de Făgăraş, pe dreapta Oltului şi asigură legătura satelor Boholţ şi Calbor din comuna Beclean, cu Făgăraşul, prin cartierul Galaţi, aceasta fiind singura rută pe care locuitorii din zonă o pot folosi atât pentru a ajunge în municipiu şi implicit la DN 1, cât şi pentru a se deplasa spre Rupea.
Obiectul contractului pentru care a fost organizată licitaţia amintită, îl reprezintă proiectarea, execuţia şi asistenţa tehnică pentru refacerea a două segmente rutiere afectate de alunecări de teren, unul la kilometrul 7+850, iar celălalt existent între kilometrii 9+600–10+300, ceea ce înseamnă o porţiune în lungime de 700 de metri.
Contractul include atât costurile cu elaborarea proiectului tehnic, verificarea documentaţiei şi asistenţa tehnică a proiectantului, cât şi cele privind execuţia investiţiei de bază, amenajarea terenului, amenajările pentru protecţia mediului, relocarea reţelelor de utilităţi, organizarea de şantier, dar şi alte cheltuieli conexe. Termenul pentru autorizarea şi proiectarea lucrărilor este de două luni de la semnarea contractului, iar cel alocat execuţiei este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
După ce a fost stabilită firma câştigătoare pentru lucrările la DJ104J, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „avem un constructor capabil să realizeze lucrările în cele mai bune condiţii şi estimez că la finele anului viitor am putea vedea această investiţie finalizată”.

+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie