Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 19 februarie 2024
Serviciul „Salvamont” Braşov va avea în curând o dronă submarină. Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov a făcut o solicitare pentru dotarea cu un astfel de echipament, iar consilierii judeţeni vor avea la una dintre următoarele şedinţe în faţă un proiect de hotărâre pentru achiziţionarea dronei.
Doar două judeţe – Gorj şi Harghita – mai au în dotare astfel de drone şi ele s-au dovedit extrem de eficiente, în special când au fost utilizate în lacuri şi în zonele de baraj. În cazul tânărului înecat în Lacul Tarniţa sau al unui adolescent de 16 ani găsit pe fundul lacului de acumulare din zona Parcului Central din Târgu Jiu, găsirea corpurilor ar fi fost aproape imposibilă fără aceste drone.
Cu ajutorul dronei subacvatice care va fi achiziţionată se vor reduce consturile şi riscurile pentru salvatorii acvatici şi subacvatici, iar intervenţiile vor fi mult mai rapide şi mai eficiente. Acestea au un timp mai mare în care pot sta sub apă şi pot ajunge la adâncimi mai mari decât scafandri umani.
Potrivit lui Sebastian Marinescu, şeful serviciului din judeţul Braşov, la capitolul dotări, mai sunt necesare echipamente pentru compartimentul de salvare din mediul subteran speologic, înfiinţat recent. În contextul în care în judeţul Braşov există aproximativ 600 de peşteri, avene şi canioane, acestea sunt nu numai extrem de utile, dar şi indispensabile.
3.000 DE LEI NET, PENSIONARE LA 65 DE ANI
Şeful Salvamont Braşov a mai precizat că serviciul se confruntă cu un deficit de personal. Ar fi necesară o structură de 50 de persoane, în formaţii de câte 6, plus doi conducători, pentru a asigura o permanenţă completă, în condiţiile în care, în special iarna, numărul accidentelor este tot mai mare.
Chiar şi în condiţiile în care numărul de salvamontişti este subdimensionat, serviciul nu are cheltuieli de personal foarte mari. Salariu mediu este de aproximativ 3.000 de lei, deşi angajaţii îşi pun viaţa în pericol aproape zilnic.
Mai mult, ei nu beneficiază de bonusuri salariale, precum angajaţii din alte instituţii care se ocupă de situaţii de urgenţă şi nici de reducerea vârstei de pensionare. Salvatorii montani se pensionează la vârsta de 65 de ani.
Foto: Doar două judeţe – Gorj şi Harghita – mai au în dotare astfel de drone.
'Costea Ion'
2024-02-19 05:57:47
'Așa trebuie plătiți toți atârnătorii la buget. Pensionați, TOȚI, la 65 și fără sporuri, prime, vouchere și norme de hrană, echipament și naiba mai știe ce extra-superbeneficii mai au.'