Dreptul de autor al lui Bogdan Hossu pentru o tâmpenie!

Sincer să fiu m-am cam săturat de aceleași figuri care reprezintă de mai bine de vreo 15 ani interesele a ceea ce continuăm să considerăm a fi sindicatele. Acestea s-au născut pe vremea lui Marx și și-au continuat existența fără a ține cont de schimbările care s-au produs în societatea modernă, unde tranșeele dintre exploatați și exploatatori au făcut loc unor simboluri mai nuanțate. Atâta timp, însă, cât vom continua să aplicăm lucrurile prin prisma luptei de clasă, vom avea parte de figuri asemeni aceleia a dlui Bogdan Hossu. Acesta, preocupat de soarta sindicaliștilor săi în situația de criză, tot mai acută, își scormonește mintea și găsește soluții care te lasă perplex. În viziunea domniei sale, o modalitate de apărare a intereselor salariaților ar putea fi aceea a desființării drepturilor de autor. Potrivit filosofiei dlui Hossu, vreo 200.000 de persoane s-ar prevala de o atare condiție pentru a fi plătiți cu evitarea unor taxe. Și enumeră aici notarii, contabilii și arhitecții, care prosperă în dauna altor categorii. Procedeul pe care-l folosește dl Hossu este comun aceluia de care uzează, prin tradiție, bărbații înșelați de neveste: scoaterea patului din casă și aruncarea lui la gunoi! Orbit de mulțimea notarilor, arhitecților și contabililor, dl Hossu nu-i mai vede pe actorii, muzicienii, oamenii de cultură în general, regizorii sau ziariștii care își „vând” produsul talentului sau aptitudinilor, un produs care nu poate fi cuantificat în maniera marxistă a producătorului tradițional de pantofi. Dacă premierul Boc va asculta sugestia dlui Hossu, atunci toate aceste categorii de performanță ar trebui să se încoloneze în fața biroului de plasare, așteptând să fie angajați cu program standard de opt ore în care să producă atâtea articole, scenarii, tablouri sau cronici câte vor fi prevăzute în contractul colectiv de muncă. Ce n-a sesizat nici dl Hossu și nici guvernanții este că această criză marchează un proces acut de modificare a relațiilor de muncă. Tot mai puține meserii pot fi încadrate în sistemul clasic de opt ore zilnic, cu fișe de pontaj, concedii sau învoiri. Piața muncii s-a diversificat o dată cu produsele care nu se mai regăsesc în nomenclatoarele pe care se străduie în van Ministerul Muncii să le aducă la zi. Tot mai multe profesii se exercită la domiciliu și nu într-un sediu comun, pe intervale de timp variabile, cu modalități de evaluare specifice. Și cu metode de remunerare adecvate. „Drepturile de autor” sunt modalitatea cea mai adecvată de evaluare a acestui nou tip de relații de muncă și tocmai pe acestea dl Hossu vrea să le desființeze, ca să nu mai tragă chiulul la impozite câțiva notari și alți câțiva contabili. Din contră, cred că Guvernul ar putea aplica o campanie anticriză mult mai eficientă luând în considerare introducerea de reglementări care să facă mai eficinte aceste procedee, reducând eforturile statului și ale angajaților în general, acolo unde acestea devin ineficiente. Iar dl Hossu ar putea să rămână în posesia dreptului de autor pentru o idee tâmpită. Și, dacă cineva e dispus să i-o plătească, poate încasa și ceva bani pe ea. Ca să aibe mulțumirea de a nu-și fi stors creierii pe gratis.