Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 07 mai 2018
Până la urmă nu a mai fost nevoie de „medierea” prezidenţială pentru ca Guvernul şi BNR să se întâlnească şi să analizeze cauzele creşterii inflaţiei şi a năzdrăvanului de ROBOR. A fost suficientă invitaţia lui Dragnea, care a pus la dispoziţie propriul său birou de la Cameră unde, faţă în faţă, Mugur&Florin şi Viorica&Orlando (asistaţi discret de Vâlcov) au trudit pentru a lămuri, preţ de patru ore (Isărescu doar trei) ce se întâmplă în piaţă STOP La final, şeful Camerei a dat o declaraţie cel puţin interesantă: „Nu există nici o intenţie a PSD de a prelua conducerea BNR. Ba dimpotrivă!”. Adică cum? Vrea BNR să preia conducerea PSD? N-ar fi o idee rea...STOP DNA a ajuns în faza în care nu dă, ci primeşte lovituri în serie: după patru ani, judecătoarea de la Înalta Curte Gabriela Bârsan, a fost achitată definitiv într-un dosar de corupţie lucrat cu mult talent de câţiva dintre cei mai destoinici procurori ai Codruţei, în frunte cu celebrul Papici. Incredibilul şir de abuzuri şi ilegalităţi (între care şi o percheziţie neautorizată la domiciliul unui judecător CEDO) la care s-au dedat aceştia pentru a o scoate vinovată pe judecătoare a fost aspru sancţionat de o instanţă ieşită de sub teroarea protocoalelor STOP După închiderea dosarului lui Niţu această achitare ridică mari semne de întrebare asupra modului de lucru al mult lăudatei (de către preşedinte, câţiva ambasadori şi nişte emisari de-ai UE şi SUA) instituţii de combatere a corupţiei prin fără-de-lege STOP De Ziua Presei Iohannis a respins legea de funcţionare a TVR şi SRR în care a găsit nişte hibe ce trebuiesc musai remediate. Cu acelaşi prilej la TVR a avut loc o „revoltă spontană” a unor redactori de la Ştiri, „stimulaţi” de Pătraru prin dezvăluiri ale dialogului purtat de Doina Gradea cu răzvrătiţii. Cineva a semnalat ciclicitatea cu care astfel de scandaluri au loc taman în preajma datelor la care năbădăiosul realizator al „Stării naţiei” trebuie să-şi renegocieze contractele de colaborare STOP Să nu încheiem acest succint tur de orizont al principalelor evenimente ale zilei înainte de a semnala perspicacitatea cu care Liviu Dragnea a identificat cauzele creşterii inflaţiei: factorii EXOGENI!
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu