Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 21:24

Dr. Flavia Groşan a intrat în gura lui Godină: Scurt tratat de vindecat bolnavii de Covid-19

Autor: Ana ŢÎRCĂ

Publicat la 22 martie 2021

Dr. Flavia Groşan  a intrat în gura lui Godină: Scurt tratat de vindecat bolnavii de Covid-19

Poliţistul Marian Godină face o paralelă care ne ajută să înţelegem cum a „salvat” medicul Flavia Groşan peste 1.000 de vieţi din rândul celor care s-au infectat cu coronavirus. Poliţistul spune că şi el a stat de vorbă cu sute de oameni după ce aceştia fuseseră implicaţi în accidente rutiere, iar cei care nu au fost preluaţi de Ambulanţă sau de SMURD au scăpat cu viaţă, cu toţii.
„În cei 12 ani în care am lucrat la Poliţia Rutieră am mers la sute de accidente rutiere. La unele, fiind foarte aproape, s-a întâmplat să ajung înaintea ambulanţei. Oamenii implicaţi erau speriaţi, aşa că încercam să-i calmez, prin dialog. În scurt timp îşi reveneau şi nu mai era nevoie de prezenţa ambulanţei. Scurt, eficient şi gratis. În alte cazuri, veneau chiar şi câte trei echipaje SMURD şi de pompieri. În unele cazuri, victimele luate de SMURD şi duse la spital ajungeau în stare gravă sau chiar mureau. Concluzionând, o minte mică, netedă şi întunecată, ar spune că Godină e un erou care a salvat multe vieţi, căci toţi oamenii «trataţi» de el au scăpat teferi, ba chiar au fost audiaţi în aceeaşi zi, fără să fie nevoie de spitalizare. În schimb, acolo unde îşi băga nasul SMURD-ul, se lăsa cu spitalizări şi chiar decese. V-aş zice schema, dar costă. O dau doar în consulturi online, acolo unde voi da frâu zmeilor mei, contra sumei potrivite. Sau, dacă nu eşti idiot, e gratis să-ţi dai seama că la spital ajungeau doar oamenii în stare gravă, în timp ce Godină stătea de vorbă doar cu cei care, în urma accidentului, erau nevătămaţi sau doar cu vreo zgârietură”, a explicat poliţistul, foarte plastic, situaţia pacienţilor „vindecaţi” de dr. Flavia Groşan.
Medicul pneumolog e „omul - zilei” pe toate posturile de televiziune, după ce a apărut un interviu în care susţine că, prin propria ei schemă de tratament, secretă şi ieftină (doar 100 de lei), a vindecat peste 1.000 de oameni de Covid. Covid care ar fi de fapt doar o „simplă pneumonie”, plus că a făcut „ce n-a făcut nimeni până acum”: totul prin consultaţii online.
Poliţistul braşovean susţine că dr. Groşan este o „închipuită eroină” şi o compară, într-un alt comentariu postat pe blogul personal, cu un inginer care susţine că „a inventat avionul care funcţionează cu apă de izvor din munţii Bucegi”. Totodată, Godină îi deplânge pe cei care, „din disperare sau din lipsă de educaţie, aşa cum i se spune de multe ori chiar prostiei în stare pură”, „şi-ar lăsa astfel vieţile pe mâinile unei închipuite eroine”.
Vă prezentăm, în continuare, punctul de vedere al acestuia: „Patriotismul, inovaţia, limbajul popular, costurile reduse, rezultatul garantat şi respingerea de către oficialităţi sunt ingredientele ideale pentru manipularea oamenilor simpluţi la minte. Medicul care a descoperit schema de succes pentru tratarea Covid 19 este român. Cum s-ar spune, «e de-ai noştri, dom’le!». Ce tot vorbiţi de cercetători străini de-şi încing creierii prin laboratoare sofisticate pentru a descoperi un tratament eficient? Ăia vor bani mulţi! Păi noi, românii, avem medicul nostru care, într-un apartament de bloc, datorită geniului, a găsit leacul miraculos! Limbajul popular al doamnei doctor ne arată clar că ţine cu noi, oamenii de rând. Ba chiar se vede că e sinceră şi vorbeşte pe limba noastră. Dumneaei ne spune, pe înţelesul nostru, că «zmeii», aşa cum le place să-şi numească medicamentele-minune, pot fi uneori «nervoşi la stomac», iar unii dintre pacienţi «să se cufurească». Vedeţi cum se exprimă? Nu ca sclifosiţii ăia de medici de vorbesc în termeni de neînţeles pentru a părea deştepţi. Fii, dom’le, din popor, ce naiba!

În timp ce străinii ne vând vaccinuri scumpe, această doamnă doctor a descoperit o schemă de tratament foarte eficientă, dar şi ieftină. Înţelegeţi acum de ce se încearcă să i se închidă gura? Pentru că «are curajul de a spune adevărul», la fel ca o altă doamnă eroină care doreşte să salveze naţiunea. De aceea e şi atât de contrazisă de specialişti, pentru că nimeni din oculta mondială nu ar dori ca poporul să afle că nişte banale medicamente ieftine reprezintă de fapt salvarea.
Îmi pot imagina un inginer care să iasă public şi să spună că a inventat avionul care funcţionează cu apă de izvor din munţii Bucegi. Ar fi de ajuns un interviu cu el în care să apară modest îmbrăcat, cu un teanc de hârţoage în mână, spunând că a fost dat afară de la serviciu tocmai pentru a i se bloca proiectul. Vă daţi seama că marile companii petroliere nu doresc ca prostimea să afle că undeva prin Bucegi există un izvor care ar putea oricând înlocui preţiosul cherosen. «Bade, dar fuzelajul din ce aliaj e făcut?», «– Doamne fereşte! Ce aliaje, dom’le? D-alea importate scump? Păi e făcut din lemn de frasin, din scumpele noastre păduri. E lemn de-al nostru, dom’le, lemnul nostru românesc». Măcar 20.000 de distribuiri ar avea o astfel de ştire. Măcar, spre deosebire de doamna doctor, omul cu avionul n-ar deranja pe nimeni, căci nu s-ar urca nimeni, în veci, într-un avion din lemn de frasin cu rezervorul plin cu apă rece de izvor, aşa că ar rămâne cu simpatia conspiraţioniştilor revoltaţi că omului i se bagă beţe-n roate de către oculta mondială. Dar la doamna doctor, din disperare sau din lipsă de educaţie, aşa cum i se spune de multe ori chiar prostiei în stare pură, s-ar putea prezenta un număr considerabil de oameni care şi-ar lăsa astfel vieţile pe mâinile unei închipuite eroine”.

 

CITEȘTE ȘI: Masca, orificiile şi Dumnezeu

Comentarii

'fany'

2021-03-22 12:14:51


'plutonier de duzina, tablagiule, mana lunga a DIPI in inspectoratul de politie Iasov, un turnator al colegilor de serviciu, tu, un agramat turnator al sistemului de militie din romania!\nVezi-ti bai de oile tale, du-te si plimba oile alea in liniste, ala e nivelul tau!'

'ionut '

2021-03-22 07:57:51


'Mai GODINA - tu nu ti vezi lungul nasului ???\nDe cind UN TABLAGIU cu scoala de 1 an la Cimpina, unde nu ai avut timp sa inveti tabla inmultirii - ai tupeu sa aduci vorba despre UN MEDIC ???\nIa mai baiatule CAMILA si CIINELE + UN FLUIER si du le la pascut. Nesimtitule !\n'

'rammstein'

2021-03-22 07:39:22


'bai godina ,macar doamna are o facultate facuta in timpul alea bune,pe cand tu ai facut scoala de batut de la campina...!!!..curios ca te-ai scos peste noapte,..masini,vile,motociclete,vacante de vis,..oare din ce ??..sa intrebam clanurile ?..asa ca ciocu mic...'

'Barbu Gh.'

2021-03-22 07:29:12


'Dacă zice domnul „ofițer” Godină.... Ce, nu-i ofițer? A dat examenul de „n” ori și nu l-a luat? DE CE? Nu l-a ajutat materia cenușie? Aaaa, nu are în dotare?'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie