Dovada compatibilă a justiţiei independente!

Gureşa preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Livia Stanciu, are toate motivele să fie mândră de instituţia pe care o conduce. Pentru că a produs cea mai palpilă dovadă că e independentă şi neaservită politic.

În primul rând pentru că i-a făcut dreptate preşedintelui Iohannis, pe nedrept acuzat de ANI pentru incompatibilitate. Adică a repus lucrurile în ordinea lor firească, chiar dacă a fost nevoie să nu ţină cont de definiţia incompatibilităţii, care spune, în mod profund eronat, că un primar nu poate fi şi membru al consiliilor de administrare ale firmelor instituţiei. Uite că poate, iar ANI a comis un evident abuz atunci când a făcut recurs, ţinând-o pe-a ei, că neapărat Johannis trebuie să stea pe tuşă trei ani, în timp ce el se pregătea intens pentru cei zece ani de mandat. Ba, mai mult, Înalta Curte a avut înţelepciunea de a trage cât s-a putut de termenul de judecată pentru a nu se naşte – Doamne fereşte! – nişte confuzii legate de calitatea lui Johannis de simplu candidat, situaţie în care era posibil ca vreun magistrat lipsit de responsabilitate să zică altceva decât trebuie.

Dar nimic altceva nu dovedeşte independenţa şi compatibilitatea justiţiei decât sentinţa dată într-un alt proces, în care Mircea Moloţ, fost şef al CJ Hunedoara era acuzat tot de ANI şi tot de incompatibilitate. Ei bine, în marea sa înţelepciune şi dragoste de dreptate, ICCJ a respins recursul faţă de sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia, care dăduse câştig de cauză ANI, care-l declarase incompatibil în 2012, pentru că deţinuse simultan funcţia de preşedinte al CJ şi de preşedinte al Adunărilor Generale ale unor societăţi judeţene de servicii. Naivii se vor întreba, desigur, care e deosebirea dintre cele două cazuri care i-a făcut pe judecători să-l absolve pe Johannis şi să-l înfunde pe Moloţ? Ei bine, una esenţială: Iohannis este preşedinte, iar Moloţ e inculpat într-un alt proces şi îl paşte puşcăria. Şi, desigur, nu se putea interveni în cursul justiţiei: aşa cum Johannis nu-şi mai putea pierde funcţia chiar dacă era condamnat, la fel Moloţ nu şi-ar fi putut-o păstra dacă era declarat nevinovat!

Vedeţi dar cât este de complexă şi de delicată misia doamnei Livia Stanciu persoană dedicată total propăşirii independenţei justiţiei şi urmării neabătute a instrucţiunilor pe care aceasta le primeşte de la ambasada americană. Cum credeţi că ne-ar fi privit lumea dacă Iohannis era condamnat şi, chiar dacă această condamnare n-avea încă efecte, cum ar fi fost privită România însăşi şi justiţia sa, având un preşedinte cu cazier? Nu era suficient faptul că precedentul izbutise cu greu să scape nu doar de pârnaie, ci şi de cele două suspendări? Asta voiam? O nouă pată pe imaginea ţării?

O justiţie cu adevărat independentă nu trebuie să fie influenţată de nimic: nici măcar de bunul simţ! (De lege, să nu mai vorbim...)