Două blaturi

Nici nu se putea o prefață mai reușită la ce s-a întâmplat luni la Înalta Curte, decât meciul de duminică dintre echipa baciului machedon din Pipera și cea a machedonului din Constanța: Blat cu B, L, A și T mare! Blatul din Ghencea l-a salvat pe finul Gică de la retrogradare, iar cel de la Înalta Curte i-a făcut aproape scăpați pe cei opt lupi de pază ai turmelor de mioare cu crampoane, de iminența cuștii cu zăbrele. Probabil că vă veți întreba: ce fel de blat e cel de la Curte? Unul cât se poate de clar: în loc să marcheze din poziții clare, judecătorii s-au făcut că nu văd poarta și că mingea care le-a fost pusă la dispoziție e dezumflată. Așa că după o miuță de 1.700 de zile, au trimis-o la instanța inferioară să o mai umfle nițel, dacă au cu ce… Practic, judecătorii de la Înalta Curte s-au spălat pe mâini, cerând rejudecarea cauzei, în condițiile în care, în 2014, dosarul se apropie de prescriere. Și n-am nici o îndoială că armata de avocați a celor opt inculpați cu averi de o jumătate de miliard de euro va trage toate ițele posibile pentru a obține amânări și expertize până când cauza, târâtă până acum între instanțe și parchet, nu va mai avea obiect. Celălalt blat poartă în el un sâmbure de dramă: drama celui convins că relația sa personală cu Divinitatea, asiduu cultivată, îl poate scoate din orice necaz. Baciul machedon constată însă, cu surprindere, că Steaua sa e pe cale să apună și că tot ce-i susuraseră la urechi mioarele favorite – că e deștept, frumos și norocos și mai ales, credincios – nu mai face doi bani în fața perspectivei de a-și petrece următorii doi ani departe de microfoanele și camerele presei. Este, desigur, o experiență-limită, pe care ar fi absurd să i-o dorești cuiva. În cazul lui Gigi Becali, aceasta a constituit o constantă a jocului său permanent cu focul, aflându-se de câteva ori la limita dintre libertate și recluziune. Inclusiv de data aceasta, “presimțirea” pușcăriei l-a făcut să recurgă la gestul extrem al fugii de răspundere, în încercarea de a părăsi țara în ajunul pronunțării, cu destinația Pământul Sfânt. Dealtfel, întregul său comportament de după aflarea sentinței demolează monumentul șubred al unui Gigi curajos, demn, neînfricat. Îi arată fața de simplu om, înspăimântat nu atât de pedeapsa în sine, cât de pierderea tuturor privilegiilor care făcuseră din el un personaj cu notorietate, adulat, având forța de a influența destine și cursuri ale evenimentelor. Ultimul său blat, cu legea, n-a mai reușit. Se află în situația în care nici zece valize n-ar mai putea influența un scor care are toate perspectivele de a se amplifica, dacă ne gândim la ceea ce se mai află încă pe rolurile instanțelor…