Dosarul „Golaniadei”

Foto: Ororile petrecute pe străzile Bucureştiului în 14 şi 15 iunie 1990
 
În urmă cu 32 de ani, între 13 şi 15 iunie 1990, la nici jumătate de an de la Revoluţia reprimată în sânge pe străzile marilor oraşe din România, statul, condus în continuare de nomenclatura comunistă, cu ajutorul armatei şi securiştilor, a declanşat o contrarevoluţie. La evenimentul cunoscut sub numele de „Mineriadă” au participat numeroşi mineri din Valea Jiului, care au ţinut Bucureştiul sub teroare timp de două zile. Puţini ştiu însă că pe lângă mineri, la reprimare au participat şi muncitori braşoveni, organizaţi şi conduşi de liderii fesenişti din 1990, o istorie pe care ne-o readuc în atenţie cei de la Casa Sfatului.
Mai multe declaraţii date de cei implicaţi, câţiva dintre ei murind între timp, l-au indicat ca  unul dintre principalii organizatori al represiunii din Bucureşti pe tânărul deputat FSN de Vaslui din acea vreme, Marian Enache. În urmă cu câteva zile, ajuns la respectabila vârstă de 68 de ani, acesta a fost numit preşedinte al Curţii Constituţionale a României, fiind votat în unanimitate.
Actorul Gheorghe Mihăilă Gridănuşu, preşedintele FSN Braşov şi profesorul universitar Emil Stoica, deputat FSN sunt organizatorii mineriadei braşovene. Nici unul nu mai este în viaţă, în prezent.

„Golanii” din Piaţa Universităţii
Mineriada din 14-15 iunie 1990 a reprezentat finalul însângerat al marii manifestaţii anticomuniste şi anti-FSN care s-a desfăşurat timp de 52 de zile în Piaţa Universităţii din Capitală. În decembrie 1989, puterea fusese preluată de Frontul Salvării Naţionale (FSN), o formaţiune despre care liderul său, Ion Iliescu, a susţinut că este o „emanaţie” a Revoluţiei, menită doar să asigure tranziţia. Cu toate acestea, FSN s-a transformat în partid politic după numai câteva luni.
Această minciună a stârnit revoltă în Capitală şi în marile oraşe ale ţării. Protestatarii solicitau aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care prevedea o lustraţie, şi anume ca activiştii regimului comunist şi ofiţerii Securităţii să nu aibă dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 12 ani. Ion Iliescu i-a numit „golani” pe protestatarii din Piaţa Universităţii.

„Replica”, singurul ziar braşovean de opoziţie, interzis
TVR, unicul post naţional de televiziune la acea vreme, îi prezenta pe manifestanţi ca fiind elemente duşmănoase, drogaţi şi oameni de la periferia societăţii. Dezinformarea şi minciunile erau din abundenţă preluate de fostele oficioase comuniste, centrale şi locale, transformate peste noapte în ziare „democratice”. În Braşov, săptămânalului „Replica”, singura publicaţie de opoziţie, îi fusese interzisă tipărirea în singura poligrafie existentă în acele vremuri la Braşov.
Înainte de alegerile care au avut loc în 20 mai 1990, invocând tipărirea buletinelor de vot, întreprinderea tipografică de stat permitea doar imprimarea publicaţiilor afiliate puterii feseniste. Redactorii publicaţiei „Replica” au protestat prin greva foamei. Fără niciun rezultat.
După data de 13 iunie au fost distribuite manifeste care îndemnau la alungarea din ţară a liderilor firavei opoziţii de atunci. Sloganele feseniste, foarte populare în acea vreme, ar putea părea ridicole astăzi. Ele au fost totuşi scandate pe stradă, imprimate pe pancarte şi tipărite pe manifeste: „Noi muncim, nu gândim!”; „Moarte intelectualilor!”.

„Detaşamente de oameni ai muncii” plecate din Braşov
După victoria zdrobitoare a FSN şi a lui Ion Iliescu la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din „Duminica orbului” (20 mai 1990), manifestaţia din Piaţa Universităţii şi-a pierdut energia şi s-a stins de la o zi la alta. Ultimii protestatari rămaşi în Piaţă au fost evacuaţi în dimineaţa zilei de 13 iunie.
În urma acestei intervenţii, miile de bucureşteni revoltaţi s-au ciocnit cu forţele de ordine. Puterea a folosit violenţele din stradă ca pretext pentru a înăbuşi opoziţia: autobuze ale Poliţiei au fost incendiate intenţionat, iar preşedintele Iliescu a vorbit despre o „rebeliune legionară”.
„Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a apară democraţia atât de greu cucerită”, se spunea în comunicat.
FSN, „organul partid şi de stat”, cum fusese definit în 22 decembrie 1989 de către iniţiatorii proclamaţiei către ţară a noii puteri, era, practic, fostul PCR metamorfozat. Gărzile patriotice, pe care se baza Nicolae Ceauşescu, fuseseră înlocuite, în viziunea noului lider, Ion Iliescu, cu „detaşamentele de oameni ai muncii”, formate în principal din mineri.
În dimineaţa zilei următoare, mii de mineri duşi cu trenurile din Valea Jiului au instaurat teroarea în centrul Capitalei, ajutaţi de securişti deghizaţi în civili şi de muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB). Două vagoane cu muncitori de la uzinele „Roman”, „Tractorul” şi „Dezrobirea” au pornit şi din Gara Braşov.

Număr necunoscut de morţi
La mineriada din 14-15 iunie, au fost agresate grav şi foarte grav aproape 1.800 de persoane. Tot atunci, 1.100 de persoane au fost sechestrate fără nici o formă legală în incinta unităţilor militare ale Ministerului de Interne. Zeci de instituţii au fost devastate.
În noaptea de 13 spre 14 iunie, forţele de ordine au primit ordin să tragă în manifestanţi. Sursele oficiale au susţinut că atunci au murit patru oameni, doi împuşcaţi în faţa Ministerului de Interne şi doi în zona magazinului Romarta Copiilor. Alţi 14 au fost răniţi. Numărul morţilor este însă necunoscut, cifrele oficiale fiind de-a lungul timpului contestate de presă şi asociaţiile celor care au avut de suferit de pe urma mineriadelor. S-a vorbit de peste 100 de morţi ucişi prin împuscare, tortură, lovire etc., care au fost îngropaţi în secret în cimitirul Straulesti.
O perioada de timp, cimitirul Straulesti era identificabil ca loc de veci prin cateva zeci de cruci, unele inscriptionate cu „necunoscut”. Astazi locul este greu de identificat din cauza disparitiei multor cruci. Mărturiile din rechizitoriile făcute până acum au dezvăluit că SRI, Ministerul de Interne şi Armata au fost implicate direct în represiune.

Stoica şi Gridănuşu, organizatorii braşoveni ai represiunii
Într-un articol apărut în săptămânalul „Braşoveanul” din 9 ianuarie 2001, la 11 ani de la Mineriadă, fostul deputat FSN, Vasile Bran, a făcut mai multe dezvăluiri despre descinderea detaşamentului de oameni ai muncii braşoveni la Bucureşti, în 14 iunie.
„Pe braşoveni i-am aşteptat cu Stoica, la guvern. De organizare s-a ocupat N.S. Dumitru, preşedintele de atunci al FSN Bucureşti, şi cu Marian Enache, ăsta de-i acum la ApR. Era ca-n iad. O maşină a fost incendiată chiar în faţa noastră. Au fost bătăi crunte. Dac-aţi şti pe câţi i-am salvat eu! Am crezut că le sare creierul din cap. Noaptea târziu am încasat şI eu câteva cotonoage. Strigam: FSN! Iliescu!, ca să scap. Dar să-l fi văzut pe Emil Stoica ce-l altoia pe unul. Zota a venit, civilizat, să-i împace”, declara Vasile Bran.
În 2001, la momentul declaraţiei citate, Marian Enache, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, era unul dintre liderii partidului ApR (Alianţa pentru România), condus de Teodor Meleşcanu. Corneliu Zota, viceprimar PD al Braşovului în anii ’90, chestionat în acelaşi material, susţinea că nu îşi aminteşte nimic despre întâmplările relatate de fostul său coleg.

Mineriadă pusă la cale pe telefonul operativ
În dosarul de anchetă, martorul Marius Septimiu Costin, membru în secretariatul Consiliului Judeţean Provizoriu de Uniune Naţională (organismul provizoriu de conducere a României în perioada 9 februarie – 20 mai 1990), dă mai multe detalii despre felul în care s-a organizat la „Mineriada braşoveană”.
Acesta îşi amintea că, în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990, a răspuns din întâmplare la telefonul operativ aflat în secretariatul preşedintelui CJPUN. De la capătul celălalt al firului, deputatul Stoica Emil, l-a întrebat pe o voce răstită unde-i Stan. Acesta se afla lângă el şi i-a zis:
„Stane, hai la telefon că te cheamă şeful. Din modul în care se desfăşura discuţia între cei doi am dedus că era vorba despre organizarea deplasării cu mijloace CFR a grupului de oameni ai muncii din Braşov care trebuia să participe la evenimentele din 13-15 iunie 1990 din Bucureşti”, declara în faţa procurorilor martorul amintit.

„Prietenia” dintre SRI şi FSN
Cea mai ciudată amintire a martorului M.S. Costin este însă o discuţie petrecută cu mai multe zile înainte, când încă la Bucureşti era linişte.
„Înainte de data de 11 iunie 1990, când încă se afla în Braşov domnul Stoica Emil, am răspuns la telefon – tot aşa fiind în secretariatul CJPUN Braşov – în locul lui Stan Dumitru, am vorbit pentru câteva minute cu numitul N.S. Dumitru care a sunat pe telefonul operativ şi a cerut să vorbească cu domnul Stoica Emil, făcând aşa-zisa gafă întrucât în mod normal trebuind să răspundă Stan Dumitru, dar care nu se afla în încăpere, am fost repezit de către domnul Stoica Emil care a preluat el legătura şi a vorbit mai departe cu N.S. Dumitru.
În urma discuţiilor pe care le-au avut cei doi la telefon am dedus că se pregătea plecarea oamenilor muncii din Braşov la Bucureşti, dar nu ştiam exact pentru ce anume. Tot în perioada dinainte de 11 iunie 1990, am observat că la biroului domnului Stoica Emil veneau, de mai multe ori pe zi, ofiţeri de SRI din Braşov printre care îmi aduc aminte de şeful de atunci – domnul Mărginean Vlad. Acest lucru pentru început nu mi-a dat de gândit, dar după derularea evenimentelor din 13-15 am dedus că se pregătea de atunci ceva” (declaraţie martor Costin Marius Septimiu, vol. 169, filele 80-81).

Primarul-numit al Braşovului, implicat în mobilizarea muncitorilor
Ioan Sofroniciu, la acea dată primar-numit al Braşovului, solicitat de la Bucureşti pentru mobilizarea muncitorilor, a luat legătura cu directorii de la întreprinderile mari din municipiul Braşov, Tractorul şi Steagul Roşu, solicitând mobilizarea muncitorilor în vederea apărării instituţiilor statului. Directorii celor două întreprinderi au fost de acord cu cererea primarului judeţului. De asemenea, Sofroniciu a fost cel care a solicitat Direcţiei Generale a Mişcării Bucureşti din Departamentul Căilor Ferate o garnitură de tren, cu care urma să se facă deplasarea la Bucureşti.
„În ziua de 13.06.1990, am primit mai multe telefoane de la C.J.P. FSN Braşov, de la Stoica Emil, Bran Vasile şi alţi deputaţi din judeţ, care erau panicaţi că Ion Iliescu va fi îndepărtat de la conducerea statului şi pentru a preveni acest lucru mi-au spus că este necesar ca eu să mă deplasez la întreprinderile mari, să iau legătura cu directorii şi cu liderii sindicali, să mobilizeze muncitorii să plece la Bucureşti, pentru a-l susţine pe Ion Iliescu”, a declarat SOFRONICIU în faţa procurorilor.

Tren special pe bani publici
Plata trenului special, conform adresei de solicitare, a fost făcută din contul Consiliului Judeţean Provizoriu Braşov, în acea vreme, FSN putând folosi în voie banul public. Inginerul Ioan Suciu, directorul general adjunct al Direcţiei Operative de Exploatare CFR, a răspuns prompt solicitării trimiţând adresa nr. 1469/13.06.1990, ora 20.50, adresată Regionalelor Bucureşti şi Braşov. Dispoziţia, conform rechizitoriului, cuprindea următorele prevederi:
„la cererea filialei F.S.N. Braşov nr. 3/1990 la 13/14.06.1990, circulă în plus trenul 312/II pe distanţa Braşov – Bucureşti-Nord, compus din 12 vagoane B, 48 osii, 600 tone rang 2 (de accelerat), cu plecarea din Braşov, ora 22.00 şi sosirea în Bucureşti Nord, ora 00.35. Regionala Braşov asigură partidă de tren, remorcarea se asigură de divizia de tracţiune  Braşov. Plata taxelor se face conform tarifului normal de călători la staţia Braşov. Asupra înapoierii se va spune. Avizaţi personalul interesat, luaţi măsuri de siguranţă a circulaţiei”.

Vinovaţii fără vină
În ziua de 13 iunie 1990, la ora 22, cele două vagoane cu „oameni ai muncii” braşoveni au plecat ataşate la un mărfar către Bucureşti. Au ajuns în Gara de Nord, la o jumătate de oră după miezul nopţii. De aici, au fost duşi în Piaţa Victoriei. Au urmat bătăi îngrozitoare, persoane sechestrate fără motiv, devastări de sedii de partide şi redacţii de ziare. Cine, cât şi cum a fost implicat nu mai vrea nimeni să afle.
Cei care au organizat la cel mai înalt nivel represiunea, Ion Iliescu, guvernul Petre Roman, capii armatei şi SRI-ului au asigurat, de fapt, continuitatea statului comunist pentru încă mulţi ani. Organizatori ai Mineriadei din 1990 sunt încă, în 2022, în funcţii cheie ale statului român. Au fost însă numeroşi participanţi mărunţi, manipulaţi sau interesaţi. Unii dintre aceşti nu mai trăiesc în ziua de azi. Alţii, dintre cei care au trecut prin cele trei decenii de democraţie pot privi retrospectiv la ceea ce a declanşat contrarevoluţia lor din 1990.
Dacă au înţeles răul imens pe care l-au provocat tac, probabil, din ruşine. Sunt însă destui care ar dori să uite, aşa cum amnezia întregii societăţi româneşti a uitat de ei. Pentru că, până în ziua de astăzi, nimeni nu a fost pedepsit pentru crimele împotriva umanităţii petrecute în 13-15 iunie 1990, în Bucureşti.
 
Cercetări fără sfârşit
Dosarul „Mineriada” s-a aflat ani în şir pe masa procurorilor, a fost închis şi redeschis de mai multe ori, au fost audiaţi sute de martori, s-au scris mii de pagini de rechizitoriu şi s-au administrat probe. În 2008, dosarul mineriadei, care fusese instrumentat până atunci de procurorul militar Dan Voinea, este închis de Procuratura Generală, care dă rezoluţii de neînceperea urmăririi penale. În 2014, România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să continue investigaţiile în dosar, iar lucrurile au părut că încep să se mişte.
În 2015, Procuratura Generală infirmă rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, iar în 2017 cazul este finalizat de procurori.  Dosarul stă la Camera Preliminară de la Curtea Supremă aproape doi ani, până în mai 2019, care decide retrimiterea lui la Parchet. În 2020, Curtea Supremă decide restituirea dosarului Mineriadei din iunie 1990 la Parchetul Militar pentru refacerea rechizitoriului trimis în urmă cu trei ani în camera preliminară. Şi tot aşa…