Doi ani de USL

În februarie 2010 s-a constituit Uniunea Social Liberală. Era cea de-a doua alianță electorală din istoria mdernă, după “Dreptate și Adevăr”, formată în 2003. Câteva asemănări și deosebiri dintre cele două experiențe politice se impun. În primul rând, ambele vizau un succes electoral, în fața partidelor care dominau autoritar peisajul: PSD-ul în 2005 și PDL-ul în 2010. Dar dacă scorurile din sondaje reunite în 2005 nu dădeau mari șanse alianței DA, nu același lucru se petrece în cazul USL. Considerate ambele formațiuni de dreapta (PNL și PD), nu aduceau împreună la momentul formării, mai mult de 20 de procente. Obiectivul câștigării alegerilor părea greu, sau imposibil de atins. Alianța s-a format în condițiile unei parități de 2 la 1, care respecta, în linii mari, proporționalitatea reală. În momentul formării Alianței DA, partidul de guvernământ era în plină formă, unele sondaje creditându-l cu peste 50% dintre opțiunile de vot. “Motorul” alianței adversare era la acel moment, încăpățânatul lider democrat, Traian Băsescu, cel care avea să preia conducerea de facto, după defecțiunea lui Teodor Stolojan. De aici înainte s-a produs o evoluție cel puțin curioasă, în care PSD-ul pierdea puncte, iar DA câștiga, ambele procese părând inexplicabile. Semnalul căderii finale aveau să-l dea alegerile locale, în care PSD a obținut mai puțin decât se aștepta, și datorită aruncării în luptă, la acest nivel, al principalelor resurse umane democrate. A fost strategia lui Băsescu, de a câștiga această rundă ce avea să pregătească terenul pentru generale și prezidențiale. Că, în final, Alianța DA nu a obținut suficiente voturi pentru a forma guvernul și a fost nevoită să recurgă la “soluții imorale”, este o poveste de-acum cunoscută, cum la fel de cunoscut este și “miracolul” câștigării mandatului prezidențial de către Băsescu, la “mustață”, cu voturi fabricate în diaspora. La doi ani de la formare, alianța DA să se rupă în mod spectaculos, pe fondul disensiunilor dintre președintele democrat și premierul liberal, prin eliminarea de la guvervare a democraților. Alianța USL s-a format într-un context istoric diferit. Ea fusese precedată de o colaborare tacită între cele două partide, după excluderea democraților. S-a consolidat la alegerile prezidențiale din 2009, când Antonescu a încercat să rupă din electoratul lui Băsescu în favoarea lui Geoană. A căpătat o anume identitate după ieșirea PSD-ului de la guvernare și intrarea în opoziție, pe baza unei relații personale strânse între Geoană și Antonescu. Turbulențele din PSD, soldate cu înlocuirea lui Geoană cu Ponta n-au făcut decât să convingă ambele tabere că Băsescu nu poate fi înfrânt decât printr-un efort conjugat. Semnarea acordului, în condițiile de paritate – dezavantajoase pentru PSD – a avut darul de a consolida acordul, ca și împărțirea frățească a beneficiilor viitoare: Antonescu – președinte, Ponta – Guvernul. Spre deosebire de predecesoarea sa, alianța USL a dat din timp semnalul unei victorii consistente, pe care căderea guvernului Ungureanu n-a făcut decât să o anticipeze. După doi ani de existență și după partajul victoriei în alegeri, alianța USL rezistă. Chiar și în fața turbulențelor din PNL, unde disidenții nu par a avea suficientă forță pentru a-l da jos pe Antonescu. Liderii liberali așteaptă cu mai mult interes ieșirea naturală a acestuia din dispozitiv, la alegerile prezidențiale, pentru a tranșa o nouă conducere. Ferm instalată la comenzile puterii executive, cu o majoritate parlamentară aproape fără precedent, alianța USL este îndreptățită să creadă că va influența hotărâtor destinul politic al României, înscriindu-se ca cel mai de succes experiment electoral al ultimilor 23 de ani.