Doctrina la români

Neavând alte modele la îndemână, după un „regim” de jumătate de secol, românii din politică l-au ales pe acela al fotbalului. Uneori, chiar, domeniile s-au întrepătruns atât de mult încât unii politicieni s-au crezut mai degrabă șefi de cluburi sau jucători decât viceversa. Pe măsură ce înaintăm prin meandrele concretului democrației, pe atât lucrurile devin mai confuze. Iar când vine vorba de doctrine, intrăm chiar într-un domeniu presărat cu nenumărate pericole. Scena noastră politică s-a împărțit, de la început, în două: dreapta și stânga. Sau stânga și dreapta. Stânga celor mulți și năpăstuiți de comunism, în diverse forme (unii fiind făcuți chiar șefi, pentru a suporta mai abitir teroarea), și dreapta celor mai puțini, dar care se considerau mai altfel decât ceilalți. Înscrierea în cele două curente s-a făcut nu pe bază de program, ci pe bază de modele și afinități. Cei care l-au plăcut pe Iliescu s-au aliniat la stânga. Cei care au crezut că seamănă cu Coposu, s-au aliniat la dreapta. Și a început bătălia politică. Treptat, opțiunile au început să vizeze centrul, rămas liber, spre care au migrat, teoretic, și cei din stânga, și cei din dreapta, pe motiv că dădea mai bine și te ferea de extremism. Confuziile n-au întârziat să se manifeste. Stânga, ajunsă la Putere, a început să aibă apucături de dreapta, iar dreapta, când i-a venit rândul, s-a întrecut în stângism. Doctrina n-a mai contat decât ca reper justificativ. Competiția a fost cea care a primat. Ca-n fotbal. Nu contează cu ce ideologie câștigi meciul sau campionatul. Important e să câștigi, și după aceea explici ce ideologie, ce programe și ce platformă ai folosit când ai șutat cu stângul sau cu dreptul. Am făcut această lungă introducere pentru a ilustra ce se întâmplă în acest moment în politica românească, o dată cu previzibila apariție pe scenă a „celui mai puternic” partid de dreapta: Partidul Democrat Liberal. În primul rând, numele „sună ca dracu” - vorba lui Roman. E ca și cum ai zice că a luat ființă echipa „Steaua-Dinamo”. În fine. Partidul, cică e de dreapta. Dar s-a născut, a crescut și a prosperat la stânga-prin partea sa majoritară. A crezut atât de tare în valorile socialismului încât s-a opus din răsputeri primirii fratelui vitreg în Internaționala Socialistă. Apoi, deodată, cu arme și bagaje a făcut pasul la dreapta, devenind popular. Pentru că așa au decis șefii săi. Acum s-a înhăitat cu un partiduleț desprins din coasta dreptei, care se pretinde liberal și care proclamă că va perpetua valorile liberalismului. Unde? În Alianța Popularilor europeni, aflați la cuțite cu liberalii europeni? Toate aceste viraje nu fac decât să-l zăpăcească pe bietul alegător care nu mai întețege nimic. Și atunci se concentrează asupra fotbalului, unde lucrurile, cel puțin din punctul de vedere al doctrinei, sunt mult mai clare. Acolo câinii sunt câini, ultrașii sunt ultrași sau Rapidul e Rapid...