„Doar fală şi mândrie, nu ajută decât la şmecherie”

Multe sunt ritualurile de înmormântare şi de pomenire respectate de români de-a lungul secolelor, însă fostul preot Daniel Balaş susţine că aceste ritualuri făcute după moartea cuiva nu-i ajută cu absolut nimic sufletul.
Daniel Balaş spune despre parastase că sunt strict expresia falei şi că nu ajută cu absolut nimic răposatul. Fostul preot le recomandă creştinilor să aibă grijă de oamenii dragi atât timp cât sunt în viaţă, să le facă daruri şi alte mici bucurii, astfel încât să se bucure pe lumea aceasta. Ce se dă de sufletul celui răposat nu îi este de niciun folos acestuia, este strict pentru laudă, spune fostul preot într-un clip postat pe contul personal de Facebook.
El relatează o întâmplare de pe vremea când era paroh. Acesta a fost chemat la un parastas în care rudele celui decedat investiseră o mică avere.
„Am ajuns la cimitir, am crezut că e nuntă: cearşaf alb pe mormânt, lumânări d-alea groase de ceară curată, podoabe, crucea împodobită cu zorzoane, zorzonele, lume multă pe la mormânt. Mi-am făcut acolo slujba parastasului, circ, vin spumant, am dat cu vinul ăla pe mormânt, îmi lăsase gura apă. M-am dus acasă, în faţa porţii nişte boschetari rupţi de beţi: «Părinte, ai cam întârziat, dacă mai stăteai mult, cred că muream de foame». Zic: «Ei, aşa sunteţi morţi de beţi. N-are nimic, staţi aici la uşă că vine eu şi vă aduc de mâncare, dacă e vă şi mestec». Am intrat în curte, mese peste mese, un meniu de nici restaurantele de lux nu au. Sfinţesc mâncarea că altfel ţi se duce pe beregata ailaltă mâncarea dacă nu o sfinţeşte popa. Apoi mă bagă baba în casă că are mobilă de sfinţit: «Dau mobila asta de pomană, părinte, pentru sufletul lui, costumele astea noi le dau de pomană la băieţii ăia de afară». Zic: «La boschetarii ăia de la poartă?». «Ei, părinte, sunt şi ei amărâţi». Le-am dat cu tămâie, cu busuioc, ca să le meargă bine la boschetari, cred că ei erau fericiţi cu o damigeană de vin, nu cu costumele scumpe de la babă”.
Şi-mi întinde baba un prosop frumos, cred că avea şi fir de aur în el: «Părinte, luaţi de-aici, deşi nu prea meritaţi, îs cam supărată pe dumneavoastră că aţi întârziat». Mi-a sărit muştarul. Zic: «Ia fii atentă! Pentru ce toată fala asta aici? Pentru cine?» (…) E doar fală şi mândrie. Astea nu ajută decât la şmecherie. Doar la români vezi, să te lauzi că ai dat tu mobilă, că ai dat haine. Că văd că chemi toată lumea ca să vadă ce mobilă dai tu. Te plimbi cu costumele astea de 20 de minute pe-afară. Moşu’ a văzut haine noi cât timp a stat la matale în casă? Cât timp aţi fost împreună, i-ai cumpărat un costum din pensie, să se strângă toţi copiii, i-ai făcut vreo zi onomastică în toţi anii cât a trăit pe pământul ăsta cu toate neamurile? Că văd că toţi s-au îngrămădit acum la masă. Sunt şi nepoţi, şi nepoţei. Şi ăia care l-au înjurat în sat, şi ăia care l-au bârfit, că au venit toţi la păpică acum. Stai liniştită că nu te iubeşte nimeni, iar matale eşti fericită că ai fală»”.
Parastasele şi pomenile nu le sunt de niciun ajutor celor răposaţi, susţine fostul preot Daniel Balaş:. „Dacă sufletele acestora au ajuns în iad, aceste ritualuri specifice poporului român nu le vor ajuta sub nicio formă să iasă din iad. Există, însă, două lucruri care pot fi făcute de către cei vii pentru ca cei morţi să se odihnească în pace: comuniunea permanentă cu cel răposat şi cerutul iertării”.
„Văd pe la oraşe parastase mai ceva ca nunţile: prosoape scumpe, bani grei la preoţi şi la dascăli, bani la restaurante, iar cel al familiei n-a văzut o cină o dată la o tavernă sau la un colţ de stradă, d-apăi la un restaurant. N-a văzut o vacanţă în viaţa lui, dar un parastas din ăsta te costă 100 milioane”, mai spune Daniel Balaş.
Şi despre pomelnicele pentru morţi a avut ceva de zis: „Staţi cu pomelnice şi scrieţi patru Ioni acolo, da` voi aveţi şase în neam, dar cu doi nu vă-nţelegeţi bine şi pe ăia nu i-aţi trecut. Nu ştiu cum îi desparte Dumnezeu şi-i alege acolo în ceruri. «Pe care Ion îl scoatem din iad?». «Păi, nu ştiu, vezi care răspunde la numele de Ionică Bosulică»”.
El arată apoi că „o pomenire pe care o puteţi face cu cei din neam e aceea că trebuie să vă cereţi iertare că atunci când au avut ei nevoie de voi, aveaţi treabă, n-aveaţi timp, nu v-a interesat. Pomeniţi numele celor care au făcut parte din viaţa voastră, pomeniţi-le în suflet şi daţi-le iertare că doar aşa veţi ţine legătura cu ei, nu prin colaci aruncaţi la pui şi nici prin colivă dată la găini. Că ştiu foarte bine ce fac femeile de la lumânări cu coliva care rămâne la biserică”.