Disfagia: „Afectează peste 10% dintre persoanele de peste 65 de ani şi peste 70% în rândul pacienţilor care trăiesc în centre de asistenţă”

Toată lumea poate avea probleme în a „înghiţi” o gură plină de mâncare, dar pentru unele persoane înghiţirea este dificilă. În termeni medicali, acest lucru se numeşte „disfagie” şi poate deveni o adevărată problemă de sănătate.
„Se estimează că disfagia orofaringiană, cea mai frecventă formă de disfagie care implică dificultatea de a trece alimentele din gură în esofag, afectează peste 10% dintre persoanele de peste 65 de ani şi peste 70% în rândul pacienţilor care trăiesc în centre de asistenţă”, spune, într-un interviu pentru Corriere della Sera, Francesca Galeazzi, director medical la Departamentul de Gastroenterologie al Spitalului Universitar din Padova şi consilier naţional al Asociaţiei italiene a gastroenterologilor şi endoscopilor digestivi din spitale. „Problema este în creştere, inclusiv din cauza îmbătrânirii populaţiei şi, prin urmare, a prevalenţei mai mari a bolilor neurologice şi vasculare”, completează ea.
„La început, simptomele pot fi subtile şi nu foarte evidente. Pacientul poate simţi nevoia de a ţine mâncarea în gură pentru o perioadă lungă de timp, de a evita anumite alimente sau chiar de a respinge mâncarea, precum şi de a înghiţi în mod repetat. De asemenea, poate exista o pierdere de salivă sau de alimente din gură şi pot apărea simptome de inhalare din cauza bolusului alimentar care intră în căile respiratorii mai degrabă decât în esofag la înghiţire. În acest caz, persoana poate avea o voce gâlgâitoare sau tuse după ce înghite, până la pneumonie severă din cauza alimentelor care intră în plămâni”, explică ea.
„Diagnosticul trebuie investigat în profunzime cu diverşi specialişti şi profesionişti din domeniul sănătăţii (de la ORL şi gastroenterologi la fizioterapeuţi şi logopezi), eventual într-o manieră multidisciplinară. Dacă este cazul, se pot folosi metode instrumentale, cum ar fi studiul radiografic al actului de înghiţire cu un agent de contrast care este filmat sau vizionarea cu fibră optică a studiului de înghiţire. Terapia depinde de cauză, dar măsurile de reabilitare a deglutiţiei sunt întotdeauna centrale. Unele măsuri pot fi puse în aplicare încă de la început, de exemplu, asigurându-se că persoana îşi menţine poziţia verticală în timpul meselor şi încercând să coboare bărbia spre stern în timpul înghiţiturii”, conchide Galeazzi.