Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 23:33

Discuţia despre taxa de însoţitor la Spitalul de Copii, una „electorală”. Medicii propun o alta: „Pacientul de 100.000 de lei, decontat cu 2.000”

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 22 mai 2019

Discuţia despre taxa de însoţitor la Spitalul de Copii, una „electorală”. Medicii propun o alta: „Pacientul de 100.000 de lei, decontat cu 2.000”

Discuţia despre taxa de „însoţitor” pentru copilul internat în Spitalul de Copii, mai mare de 3 ani, este una „electorală”, cu „speculare emoţională înainte de alegeri”, pentru că „spitalele şi ştirile din spital fac rating întotdeauna”. Este replica dură dată, într-o conferinţă, organizată ieri, de conducerea Spitalului de Copii, lui Claudiu Năsui, deputat USR care afirma, în urmă cu 5 zile, că este un lux să stea mama cu copilul internat în unitatea medicală braşoveană, dată fiind taxa de 80 de lei pe care trebuie să o plătească pe noapte. Despre acest fapt, cotidianul nostru a mai scris, în ediţia din 17 mai. Pe scurt, Claudiu Năsui, în postarea sa, de săptămâna trecută, detalia şi componentele taxei: 7 lei pentru mesele mamei, deci din aceşti bani mama ar mâna  o supă la cutie, susţinea deputatul, iar restul şi-ar cumpăra de la chioşcul spitalului, că 35 de lei reprezintă costurile cu utilităţile, alţi 30 de lei merg pentru dezinfectanţi, iar aproximativ 8 lei ar fi costul cu spălatul. Per total, însă, taxa de 80 de lei ar fi exagerată, iar spre final susţinea că „în faţa porţilor spitalului sunt zeci de părinţi care sunt la telefon şi spun cum nu vor rămâne alături de copii, pentru că nu îşi permit”.

200 de diagnostice profitabile, din 760 diferite
Taxa pentru mama însoţitoare a existat dintotdeauna, a afirmat, ieri, dr. Liviu Muntean, director medical al Spitalului de Copii. Înainte era de 50 de lei, ea fiind majorată, în decembrie 2018, la 80 de lei. Aceasta este una din sursele de venit suplimentare ale unităţii medicale, care este direcţionată exclusiv pentru tratamentele micuţilor pacienţi, după cum a subliniat Liviu Muntean. Pe lângă aceasta, o altă sursă de venit mai vine şi din închirirea unor mici spaţii. „Veniturile spitalului vin de la Casa de Asigurări de Sănătate, care plăteşte 1.950 de lei pe caz rezolvat. Dar aici nu sunt luate în considerare toate elementele. De exemplu, doar săptămâna trecută am avut un pacient care ne-a costat 100.000 de lei. Casa ne dă însă tot 1.950 de lei. Pentru o simplă operaţie de apendicită ni se dau 1.950 de lei, dar ea ne costă dublu. Din 760 de diagnostice diferite, 200 sunt profitabile, la restul, noi suntem în pierdere. Acea taxă plătită de mamă reprezintă un venit suplimentar şi toate acestea sunt direcţionate pentru achiziţia de medicamente, materiale sanitare etc. Nu cred că aţi auzit că pe cineva să spună că a fost trimis din Spitalul de Copii să cumpere medicamente sau materiale, pentru că lipsesc”, a explicat dr. Liviu Muntean, care a mai subliniat că unitatea medicală braşoveană are statut de spital regional şi nu refuză pe nimeni, indiferent că este din Braşov sau dintr-un judeţ din regiune.

5.400 de lei pe zi, media costurilor cu utilităţile
Despre mâncarea mamelor, medicul a precizat că acestea mănâncă acelaşi lucru pe care îl primesc şi personalul medical, în ciuda faptului că statul decontează doar 7 lei pentru cele 3 mese ale mamei, într-o zi. „Există bucătărie proprie în care se găteşte, avem inclusiv asistenţi dieteticieni”, a precizat medicul. Restul hranei este suportată de către spital, care reuşeşte să se descurce cu sponsorizări, inclusiv pentru hrana micilor pacienţi, pentru care statul dă 12 lei pe zi. Chioşc nu există în curtea spitalului, aşa cum s-a afirmat.
În ceea ce priveşte utilităţile, acestea ajung la peste 160.000 de lei pe lună, potrivit lui Muntean. Dar, la aceste costuri ar trebui adăugate şi achiziţia de dezinfectant. „Noi nu luăm dezinfectanţi despre care ni se spune cum ar trebui să-l înmulţim şi să ajungem la 200 de litri. Noi folosim un alt tip, sigilat. Doar flaconul pentru mâini este 16 lei, iar dezinfectantul pentru spaţii este 77 de lei. Un flacon ajunge între 3 şi 7 zile”, a mai spus Liviu Muntean.

„Ce ne facem cu fumatul?”
Cât priveşte partea de infecţii nosocomiale, amintite de asemenea în postarea lui Claudiu Năsui, directorul medical a ţinut să sublinieze că „noi ne-am cam săturat să auzim că personalul medical afectează pacientul. Personalul medical este echipat corespunzător în secţie şi testat periodic pentru diverşi germeni. Cei găsiţi cu probleme sunt trimişi acasă, pentru a se trata, apoi revin. Pe de altă parte, copiii internaţi nu părăsesc spitalul. Dar ce ne facem cu fumatul? Se fumează doar afară şi sunt şi mame care ies de mai multe ori pe zi să fumeze, ies, se întorc, ies din nou...”, a amintit Liviu Muntean.
Pe de altă parte, germenii sunt aduşi şi de vizitatori, care sunt câteva sute în fiecare zi, care primesc gratis papucei şi halat, dar nu toţi ţin minte că este necesar să îşi dezinfecteze mâinile la intrare.
În ceea ce priveşte costurile pentru spălătorie, comparate cu serviciile unei spălătorii profesioniste, directorul medical a precizat că în acest caz lucrurile chiar aşa stau, pentru că există un contract cu o spălătorie profesionistă.

Sunt şi scutiri
„Nu cred că 80 de lei este o taxă de lux. Nu acoperă nici costurile reale”, a mai spus Liviu Muntean. Pe de altă parte, sunt şi multe cazuri în care mama este scutită de taxa de însoţitor. „Dacă există un certificat de handicap, dacă este copilul imobilizat, dacă veniturile mamei sunt mici, nu se plăteşte taxa”, a mai spus Liviu Muntean.
Acesta a mai precizat că, până acum, nu au fost plângeri din partea mamelor legate de taxă, ci despre faptul că nu li se oferă un pat întotdeauna. Asta pentru că, structura spitalului cuprinde 225 de paturi pentru copii şi 80 pentru mame. Restul mamelor dorm în pat cu copilul şi li se explică de la internare că spitalul nu le oferă un pat separat. 
În primele patru luni, în Spitalul de Copii au fost internaţi peste 800 de copii, în medie, în fiecare lună, şi lângă ei au stat aproximativ 600 de mame.

De ce se mai pierd bani la Spitalul de Copii
Pe lângă faptul că decontarea de la CAS se face standard, indiferent de diagnostic şi costuri reale, Spitalul de Copii pierde bani şi din cauza cazurilor în care sunt internaţi copii fără certificat de naştere. „Sunt aproximativ 40 de cazuri în fiecare lună. CAS nu validează foaia dacă nu există CNP, deci nu decontează cazul. Noi ce ar trebui să facem, să nu tratăm pentru că nu are certificat?”, a încheiat medicul.

+5 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie