Discursul H2O al preşedintelui

Aşteptat cu sufletul la gură de întreaga suflare a comentatorilor, preşedintele Iohannis a fost punctual la întâlnirea anunţată după vestea trecerii în rezervă a lui Coldea. O să ne spună acum de ce - au exultat jurnaliştii prezenţi la Cotroceni, abia aşteptând să-i întoarcă zisele pe toate părţile. Cu un zâmbet de superioritate plasat în cele mai nepotrivite momente ale discursului, preşedintele a făcut teoria relaţiei dintre serviciile secrete şi politică, trasând şi două „linii roşii” care ar trebui să delimiteze accesul politicienilor la activităţile serviciilor şi a serviciilor la politică - lucruri de bun simţ şi îndeobşte cunoscute, dar nerespectate. Apoi, dintr-o dată, preşedintele ţării s-a transformat în preşedinte de partid de opoziţie, certând partidul majoritar pentru lipsa de înţelegere şi de consideraţie faţă de minoritari şi avertizând că roata se poate întoarce. Nu a evitat nici ideea sa fixă în legătură cu „albirea” unor politicieni printr-o presupusă (deocamdată) legiferare a noului parlament. A fost - vorba avocatului Bolcaş - un discurs având calităţile apei: inodor, incolor şi, mai ales, insipid. Ultima speranţă a gazetărimii prezente - răspunsurile la întrebări - a fost spulberată în momentul în care, încheindu-şi expozeul, preşedintele a făcut dreapta-mprejur, considerându-şi misiunea de luminare a naţiei îndeplinită.
Printre rândurile discursului prezidenţial cei interesaţi au putut să identifice câteva idei. Prima - şi cea mai importantă - este că preşedintele a admis, în sfârşit, că serviciile secrete sunt amestecate în politică. Şi este greu de crezut că a aflat acest lucru doar când s-a declanşat scandalul „Ghiţă”. L-a ştiut, dar i-a convenit şi a tăcut. În afara anunţului sec, că a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Coldea, Iohannis a păstrat şi păstrează o muţenie de Sfinx. Nici un cuvinţel despre Codruţa Kovesi si despre implicarea, prin ea, a instituţiei pe care o conduce, în vîrtejul scandalului, prin relaţia sa ombilicală cu Coldea. Este greu de crezut că dezbaterea publică va înceta odată cu actul ieşirii din peisaj a atotputernicului prim adjunct al lui Hellvig. Cu atât mai mult cu cât comunicatul SRI abundă în semne de întrebare, între care cel mai important este cel legat de „albirile” repetate ale lui Coldea  de către o comisie care nu a constatat nici de data aceasta( după anchetele din 2005 şi 2014) vreo abatere în comportamentul său public şi profesional, ceea ce i-a şi permis acestuia să ajungă până la nivelul de a controla total conexiunile dintre servicii, parchet şi justiţie. El este, de fapt, chiar creatorul acestui mecanism care a funcţionat aproape fără greş până acum, implicând factori de decizie din DNA şi ÎCCJ.
În comparaţie cu ceea ce se întâmplă cu acest termen al BINOMULUI, situaţia celuilalt rămâne cel puţin stranie. Codruţa Kovesi a adoptat o strategie extremă: l-a luat pe NU ( nu NUP) în braţe şi defilează cu el. NU a fost la petreceri cu Ghiţă; NU i-a trimis mailuri semnate„cucuveaua mov”; NU a călătorit cu el în vacanţe prin destinaţii exotice (aici îi trage un ghiont inamical partenerului de binom); NU a participat la evenimente private organizate de Ghiţă; şi aşa mai departe. NU mai rămăsese decât să ne spună că, de fapt, nici nu îl cunoaşte pe acest Ghiţă, sau cum l-o mai chema. Oricum, dânsa nu are de gând să demisioneze şi intenţionează ca, în continuare, să ancheteze cât mai mulţi corupţi, indiferent de ce se întâmplă în jurul său. Practic, Codruţa Kovesi se pune în felul acesta în situaţia în care se află Tăriceanu - trimis în judecată pentru „nesinceritate” faţă de anchetatori - pentru că simpla negare a unor cestiuni de notorietate nu te poate exonera de răspundere. Refuzul demisiei pare să fie cea mai proastă soluţie pentru ieşirea din această situaţie. Retrăgându-se voluntar ar beneficia măcar de avantajul pe care l-a luat în considerare şi Coldea. Rămânând, leagă propria sa persoană precum şi instituţia pe care o reprezintă de speculaţiile şi suspiciunile de abuzuri care cu greu vor putea fi înlăturate odată cu evoluţiile scandalului. Binomul devine, deocamdată, monom - dacă scoatem din ecuaţie mecanismul pus în operă de Livia Stanciu şi de echipa sa de „executori” de la Înalta Curte. Despre care deocamdată se vorbeşte nejustificat de puţin.