Disciplina de partid și "metodele staliniste"

Suporterii atitudinii lui Andrei Chiliman s-au situat, de regulă, în tabăra PDL. Mă refer la alții decât participanții la semi-puciul creării platformei „România Liberală” – un soi de partiduleț antiliberal (sau, cum spun puciștii: antiAntonescu!) în interiorul (?!) PNL. Dacă n-ar fi tristă – din motivul de-acum clasic al ruperilor liberale, încă din cele mai vechi timpuri moderne, în aripi, aripioare și partide neo sau ne-liberale - chestiunea ar putea să apară comică. Obstinația cu care disidenții din Sectorul 1, asistați semi-moral de Tăriceanu (adică până la limita implicării directe) încearcă, de mai bine de un an, să-i convingă pe liderii partidului să-i dea afară, devine de-a dreptul comică. Pe de o parte, aceștia se dedau la toate provocările posibile, pe de alta, Antonescu îi mustră doar verbal, amânând mereu o decizie: ultima „revoltă” din interiorul PNL a avut loc când, sub oblăduirea lui Băsescu, iritat de politica de „independență” a lui Tăriceanu, un grup de liberali fruntași – incomparabili mai vizibili decât Moisescu, Tușa și Chiliman – s-au desprins formând partidulețul de tranziție spre PDL, intitulat (pentru scurtul timp cât a existat) PLD. Apoi respectivii – între care Stolojan, Flutur, Muscă și alții – au devenit democrați sadea, având încă înainte de rupere această soluție finală. Ce soluție au acum disidenții excluși din PNL? Ce alternativă? Cu „platforma” lor nu vor face nici o scofală. Ar putea să o transforme în partid, dar cu un succes asemănător celui al lui Ungurean, cu Forța sa Civică lipsită de vlagă. Să se ducă la PDL? De ce? Ce avantaje le poate oferi un partid aflat în derivă, care luptă pentru supraviețuire? Sau „Mișcarea Populară”? O iluzie prea mare chiar și pentru un personaj de calibrul lui Băsescu. Atunci? Lupta din interior, pentru nobilele idealuri liberale s-a cam terminat. Va putea fi dusă doar din exterior. Ce alți liberali cu autoritate va putea racola platforma chilimană, care nu poate oferi nimic din ceea ce oferă un partid aflat la putere? O contribuție la „coagularea” Dreptei? Cine cu cine se va coagula, și cu ce rezultat? Ce-ar putea da mai mult decât a dat la ultimele alegeri o combinație Ungureanu-Neamțu-Pavelescu, cărora li s-ar adăuga Preda (și mai cum?) plus câțiva dintre acoliții Elenei Udrea? Ponderea acestora s-a văzut din efectul pe care l-a avut alianța disperată cu care s-a prezentat PDL-ul în alegeri, renunțând la niște mandate pentru oamenii săi, în favoarea unor perdanți din start. Excluderea disidenților mi se pare un fapt aproape normal în condițiile unei elementare discipline de partid. Când nu mai împărtășești anumite convingeri, o anumită linie, și nici nu reușești să o impui pe a ta, ești liber să pleci. Sau, dacă nu pleci, să fii ajutat. Este exact ceea ce s-a întâmplat luni, iar refrenele cu „metodele staliniste” ale lui Antonescu nu mai pot impresiona pe nimeni. Și nici nu pot determina vreo reacție în sânul unui partid în care majoritatea este mulțumită de condiția prezentă.