Diplomaţia „OffShore”

„Astăzi, companiile americane au un rol în explorarea şi exploatarea de noi zăcăminte descoperite la ţărm şi în Marea Neagră, care au potenţialul de a transforma România în exportator de gaze naturale. Aceste noi surse de importanţă vitală vor consolida economia României şi vor promova securitatea energetică a întregii regiuni. Aşteptăm cu interes adoptarea Legii Offshore şi lăudăm dezvoltarea rapidă de către România a infrastructurii şi resurselor necesare pentru gazoductul BRUA pe teritoriul său”.
( Discursul Asistentului Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell, la Universitatea din Bucureşti, 18 iunie)

„Vom încuraja contribuţiile României la securitatea energetică a Europei, inclusiv prin luarea măsurilor necesare investiţiilor strategice în producţia de energie în Marea Neagră, care are extraordinarul potenţial de a transforma România într-un centru regional de producţie şi furnizare de energie”.
(Discursul ambasadorului Hans Klemm la recepţia de Ziua Naţională a Statelor Unite, 29 iunie)

„Încurajez, totodată, identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru a consolida, în continuare, şi dimensiunea economică, inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune în domenii strategice de interes reciproc – cum este, de exemplu, cel energetic”.
(Discursul preşedintelui Klaus Iohannis la recepţia oferită de Ziua Naţională a Statelor Unite, 29 iunie)

Dacă mesajul transmis de asistentul secretarului de stat american Wess Mitchell, urmaşul celebrei doamne Nuland, cea cu indicaţiile şi avertismentele ultimative, a constituit o surpriză prin tonul folosit, o şi mai mare surpriză a reprezentat-o trecerea practic în rezervă a temei Justiţiei în favoarea unui îndemn pozitiv, Mitchell menţionând expres „legea Offshore”,despre care nu se făcuse prea multă vorbire în perioada respectivă. Mesajul a fost  preluat de ambasadorul Klemm care s-a folosit de pretextul independenţei Justiţiei în mesajul în care i-a implicat, practic fără voia lor, pe ceilalţi 11 colegi diplomaţi, subliniat fără echivoc cu prilejul festivităţilor de Ziua Naţională a Statelor Unite: luarea măsurilor necesare investiţiilor strategice în producţia de energie în Marea Neagră! Capacitat în această direcţie, preşedintele Iohannis n-a ezitat să menţioneze chestiunea ca făcând parte prioritar din investiţiile în domenii strategice de interes reciproc, în alocuţiunea sa de la acelaşi eveniment

Cititorul neavizat poate avea impresia că cineva pune beţe în roate unei afaceri din care toată lumea are de câştigat, ceea ce face situaţia existentă şi mai de neînţeles. Ce este cu această lege Offshore, pe care o invocă ditamai asistentul secretarului de stat? Şi de ce toate aceste presiuni, dacă într-adevăr este o chestiune reciproc avantajoasă? Ce rost are o tergiversare care este de natură să-i enerveze pe partenerii strategici?

Realitatea este însă niţel diferită. Problema nu o constituie lege ca atare, ci nivelul redevenţelor. România percepe de peste 25 de ani cele mai mici redevenţe pentru rezervele sale naturale. Nu e cazul doar al gazelor şi petrolului. Aici însă temperatura confruntării a atins punctul de fierbere. Miza o reprezintă zăcământul de gaze din platoul continental al Mării Negre, descoperit de forajele EXXON, evaluat la circa 70 miliarde dolari. Americanii sunt nerăbdători să înceapă exploatarea, pentru a bloca concurenţa din Est, dar românii se lasă greu. Pentru că par sa se mai fi deşteptat? Şi nu mai vor să lase redevenţa la nivelul la care pretind americanii? Dincolo de aspectul pur comercial apare o altă motivaţie. Una politică. Ceea ce îmbrăţişează cu căldură Iohannis, în virtutea „parteneriatului” este privit cu rezerve de Coaliţie. Pentru prima dată aceasta are un atu pe care vrea să îl joace. Cu ce preţ?. Este de meditat asupra acestei întrebări. Pentru că este foarte posibil că adevărata miză să nu fie aceea a nivelului redevenţei ci ceea ce se aşteaptă în schimb. Ceva mai legat de Justiţie decât de energie...