Dinamo, de doi bani speranță
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 16 decembrie 2009
De astăzi, Europa League își dispută ultima rundă a grupelor. Două dintre cele patru formații românești evoluează astăzi, CFR-ul în Gruia Clujului iar Dinamo la Atena
De astăzi, Europa League își dispută ultima rundă a grupelor. Două dintre cele patru formații românești evoluează astăzi, CFR-ul în Gruia Clujului iar Dinamo la Atena. Mâine urmează ca timișorenii să se deplaseze la Zagreb în timp ce steliștii primesc vizita olandezilor de la Twente. Din cele patru echipe românești care au evoluat în Europa League, singura care mai are șanse teoretice de a se califiuca mai departe este Dinamo. În rest, celelalte trei vor mai aștepta un an de zile până când ar putea s-o ia din nou de la capăt.
Cefereul vrea punctele pentru clasamentul UEFA pentru că nu are ce face cu ele în actuala configurație a clasamentului grupei. Lidera de toamnă din campionatul intern ar putea să răpună fosta campioană europeană, mai ales că olandezii sunt deja calificați în 16-zecimile cupei. Dinamo dorește să mai spele din păcatele ultimelor nerealizări și să se revanșeze cu Panathinaikos, dar sunt condiționați să învingă cu 2-1 sau orice alt rezultat la două goluri diferență.
Ceferiștii forțează a doua victorie din grupă
CFR 1907 Cluj - PSV Eindhoven
(Pro Tv - 22:00)
După insuccesul cu 0-2 de la Copenhaga clujenii și-au diminuat total șansele de a ajunge în primăvara Cupei. Dacă adversarii de astăzi, olandezii de la Eindhoven (fosta formație în care a activat Gică Popescu), sunt deja calificați, pentru locul secund joacă astăzi Sparta cu FC Copenhaga, cu ușor avantaj pentru formația pragheză. Cum a ajuns C.F.R-ul în această situație din moment ce a început foarte bine competiția ? Simplu, a pierdut acasă cu Sparta Praga, adversar pe care la timpul respectiv îl considera o victimă sigură. Cu o singură victorie (2-0 cu Copenhaga) nu se poate trece mai departe.
PSV Eindhoven, fostă campioană europeană
Formația olandeză este una de rezonanță în Europa. Are la activ o Cupă a Campionilor Europeni în 1988 și o Cupă UEFA în 1978. A evoluat de 266 de ori în Cupele Europene (113 victorii și 93 înfrîngeri). Este neînvinsă în Europa League iar în campionatul olandez se află pe locul secund la 2 puncte de lider,devansând cu 7 puncte pe Ajax.
Gazdele au numai 25 de partide în Cupele europene din care au câștigat 8 și au pierdut 11 iar în a doua competiție europeană din cele 10 partide susținute a câștigat 5 și a pierdut 2.
Avantaj olandez cu echipele de club românești: 21 4 6 11 12-23
În palmaresul româno-olandez, echipele din țara morilor de vânt au 7 meciuri mai mult câștigate, plus un golaveraj superior (23-12). Pe terenurile din România, din cele 10 partide susți-nute numai 3 au fost câștigate de formații din Carpați. Steaua,Rapid și FC Național, în rest alte 3 remize și 4 înfrângeri. Prima confruntare a fost în septembrie 1970 când campioanele de atunci, UTA și Feyenoord (pe atunci și campioana Europei) s-au confruntat în primul tur și după 1-1 la Rotterdam, românii au scos un 0-0 la Arad și au eliminat formația olandeză. În disputa de astăzi, rezultatul nu mai poate influența clasamentul grupei K, dar poate contribui la coeficientul României în UEFA.
Cele două formații probabile:
CFR Cluj: Stăncioiu- Tony, Cadu, Alcantara, Panin- Dani, Mureșan, Culio-Yssouf Kone, Dubarbier- Traore. Antre-nor: Andreea Mandorlini.
PSV Eindhoven: Isakson- Salcido, Rodriguez, Lazovic, Pieters-Engelaar, Affelay, Dzsudzsak, Manolev- Bakkal, Reis. Antrenor: Fred Rulten.
Arbitrii: Said Ennjimni-Frederic Cano, Djemal Zitouni (Freanța)
În celălalt meci al ultimei etape , Sparta Praga - FC Copenhaga (în tur 0-1)
Clasamentul dinaintea ultimei etape:
1. PSV Eindhoven 5 3 2 0 6-3 11
2. FC Copenhaga 5 2 1 2 4-4 7
3. Sparta Praga 5 2 1 2 7-6 7
4. CFR Cluj 5 1 0 4 4-8 3
„Câinii” speră , numai să și poată
Panathinaikos Athena -
Dinamo București (20:00-Pro Tv.)
Singura formație românească care mai are șanse teoretice de a se califica în primăvara europeană este cea a di-namoviștilor, care cu o victorie la mai mult de două goluri pe stadionul Spiros Louis din Athena ar putea termina pe locul secund. Cum formația din Ștefan cel Mare pare debusolată iar în campionatul intern a coborât vertiginos până pe locul 8 cu șanse modeste de a-și rea-liza obiectivul,acela de a obține titlul, este greu să te gândești la un succes al acestora în Grecia. Dar având experiența Liberec, orice este posibil.
Panathinaikos are o experiență mai mare în Europa. A evoluat în 232 de partide în Cupele Europene cu 85 de victorii și 91 de înfrângeri din care în UEFA, 67 meciuri, 30 de victorii și 25 de înfrîngeri. Nu are la activ nici o performanță majoră în Europa. De partea cealaltă Dinamo are 168 de meciuri în cupele Europene, 65 de victorii și 75 de înfrângeri iar în UEFA 75 partide, 31 victorii și același număr de înfrângeri.
Echipele românești superioare celor grecești
26 14 2 10 46-38
În Grecia: 13 4 1 8 13-27
De la primul meci dintre formațiile românești și grecești, care a avut loc pe 16 septembrie 1970 (Dinamo - PAOK Salonic 5-0 ) au trecut mai bine de 39 de ani, iar formațiile românești au un avans de 4 victorii.În acest sezon echipele ro-mânești s-au confruntat cu două formații grecești. AEK Athena a eliminat pe Vasluiul, 1-2 și 3-0, iar acum este acest meci în care Panathinaikos a câștigat partida de la București cu 1-0. În clasamnentul grupei F Galatasaray este deja calificată în faza următoare iar pentru locul secund aspiră Panathinaikos, care are nevoie de o remiză pentru a merge mai departe și Dinamo care s-ar putea califica, așa cum am prezentat mai sus, pentru a ajunge în 16-zecimi.
Cele două formații probabile:
AEK Atena: Tzorvas- Sarriegi, Ruka-vinn, Kantre, Ciss,Filippas, Gilberto, Simao, Vintra-Karagounis, Katsouranis. Antrenor: Henk Te Cate.
Dinamo :Dolha- Molinero, Tamaș, Goian, Pulhac- Adrian Cristea, N Doye, Boștină, Alexe- M.Niculae, Andrei Cristea. Antrenor:Cornel Țălnar.
Arbitrii: Kevin Blom- Patrick Long-kamp, Roger Geutjes (Olanda )
În cel de-al doilea meci al zilei, Sturm Graz - Galatasaray Istanbul (1-1 în tur)
Clasamentul înaintea ultimei etape:
1. Galatasaray 5 4 1 0 12-3 13
2. Panathinaikos 5 3 0 2 4-4 9
3. Dinamo 5 2 0 3 4-9 6
4. Sturm Graz 5 0 1 4 2-5 1
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu