Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 16 august 2022
A reuşit să-şi găsească „care”: are deja un club pentru copii, în care sunt organizate ateliere ce stimulează gândirea şi creativitatea
După ce a plecat din calea războiului, şi-a găsit liniştea în Braşov. Pentru că ştie cât de importante sunt activităţile cât mai diverse în dezvoltarea copiilor, fiind mamă la rândul ei, a decis să înfiinţeze aici un centru destinat acestora.
Asemenea multor persoane din Ucraina, Hanna a fost nevoită să renunţe la întreaga viaţă pe care o avea în Odessa, odată cu invadarea ţării de către trupele ruseşti. În martie a ajuns în oraşul nostru împreună cu cele două fiice ale sale, având intenţia de a sta aici doar câteva zile în Braşov.
„Înainte cu doi ani de acest incident nefericit, petrecusem câteva zile în Braşov şi încă de atunci am fost impresionată de împrejurimile pitoreşti ale oraşului şi de locuitorii săi. În martie am venit aici doar cu un troler pentru mine şi două mai mici în care şi-au pus fetele mele îmbrăcămintea. Fiind copii în creştere, în două săptămâni deja nu le mai veneau hăinuţele. Am fost surprinsă de cât de mulţi oameni am întâlnit dispuşi să ajute şi să-şi împartă timpul, dar şi resursele cu o altă persoană”, îşi aminteşte Hanna.
„Universul a lucrat pentru mine!”
Aceasta a fost impresionată de bunătatea pe care o arătau cei cu care se întâlnea pentru prima dată, fără să aştepte nimic în schimbul ajutorului oferit. O locuitoare a oraşului de la poalele Tâmpei a tratat-o ca şi cum ar fi fost parte din familia sa, lucru care a lăsat-o fără cuvinte.
„Am realizat că pentru a le putea oferi fetelor mele o viaţă nouă, trebuie să începem de undeva. Astfel, am participat la evenimentele organizate de Asociaţia Kastel, unde am cunoscut-o pe Laura. În cadrul unuia dintre acestea, l-am întâlnit pe Andrei, patronul şi cofondatorul Kids Kid’s Club. La sfârşitul celei de-a treia săptămâni de când mă aflam în Braşov, eram gata să încep un nou proiect. Este un lucru incredibil să îţi doreşti ceva, iar Universul să lucreze pentru tine”, spune Hanna.
Nevoia copiilor de a avea activităţi prin care să se dezvolte armonios
Ideea de a crea un club pentru copii, unde părinţii să aibă posibilitatea de a-i lăsa pe cei mici într-un loc sigur cât timp aceştia sunt la muncă, i-a venit după ce şi-a înscris cele două fete la şcoală. Când se afla la Odessa, aceasta a avut nevoie de serviciile unui astfel de loc.
„Am apelat şi eu la rândul meu la acest tip de servicii, la începutul pandemiei, când am fost nevoită să lucrez pentru a ne putea întreţine, însă nu aveam cu cine să le las pe cele mici. Ele sunt totul pentru mine, astfel încât am vrut să le ofer o alternativă prin care să îşi petreacă timpul într-un mod util şi, totodată, să se dezvolte într-un mod armonios. Astfel, mi-am dat seama cât de important este pentru cei mici să aibă activităţi cât mai diverse care să le stimuleze gândirea şi creativitatea”, subliniază Hanna.
Ateliere susţinute de fotografi, artişti şi sculptori
Astfel a apărut Kids Kid’s Club în Braşov, locul în care cei mai mici locuitori ai oraşului pot participa la lecţii de limba engleză şi matematică, ateliere de artă şi activităţi interactive în aer liber. În plus, copiii pot învăţa să danseze pe muzică hip hop.
„Echipa noastră este formată din specialişti români şi ucraineni. Cei mici vor avea şi ateliere susţinute de fotografi, dentişti, artişti şi sculptori, pentru a căpăta cunoştinţe din domenii cât mai vaste”.
De luni până vineri, 2.000 de lei pe lună
„Programul este de luni până vineri, de la 9.00 până la 18.00, iar preţul este de 2.000 de lei lunar. De asemenea, copiii pot mânca, ceea ce înseamnă un cost de 420 de lei lunar sau de 25 de lei zilnic. În cazul în care cel mic nu doreşte să mănânce în locaţie, prânzul va fi dat părinţilor, însă acest serviciu nu este obligatoriu. Părinţii au însă şi alte două intervale de timp pe care le pot alege, în cazul în care lucrează part-time. Acestea sunt de la 9.00 la 13.00 sau de la 14.00 la 18.00, în funcţie de preferinţele fiecărui adult”, explică Hanna.
Kids Kid’s Club se află pe Strada Fabricii Nr. 1, fiind potrivit pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. Părinţii pot alege să îi aducă pe cei mici aici, scopul instituţiei fiind acela de a le oferi copiilor activităţi care să balanseze dezvoltarea mentală a acestora cu activitatea fizică. (BizBrasov.ro)

'stercalau'
2022-08-16 08:37:39
'in ce limba se studiazai dar de educatia lor .cum sa se comporte in societate cine se ocupa.ca vad ca toti striga si tipa ca la balamuc in locurile de joaca.'
'Barbu Gh.'
2022-08-16 08:39:19
'Care țară? Când a apărut țara aia? Țara aia cu teritorii de-ale vecinilor? Ale rușilor, polacilor, românilor, ungurilor, slovacilor...'