Dieta de mers la sală
Autor: Luminiþa DOBRESCU
Publicat la 14 iulie 2007
Exercițiile de fitness nu sunt suficiente pentru a da jos kilogramele în plus sau pentru a obține silueta dorită. Programul de sală nu poate fi susținut energetic fără o alimentație echilibrată
Exercițiile de fitness nu sunt suficiente pentru a da jos kilogramele în plus sau pentru a obține silueta dorită. Programul de sală nu poate fi susținut energetic fără o alimentație echilibrată. Dieta devine cel mai de încredere aliat în lupta cu kilogramele. „Trebuie evitate alimentele bogate în carbohidrați precum ciocolata, pastele făinoase, carnea grasă și sucurile acidulate. Sportivii care se antrenează pentru competiții pot opta însă pentru alimente bogate în carbohidrați, dar cu indice glicemic scăzut”, explică Răzvan Dejica, medic nutriționist brașovean. Acesta ne sfătuiește ca în timpul regimului alimentar combinat cu exerciții fizice trebuie să mâncăm doar atât cât simțim, fără excese, încercând să alegem alimentele cu cât mai mare atenție.
Batoanele energizante cresc masa musculară
Fructele și legumele sunt cele mai indicate într-o dietă, dar să nu uităm nici de cerealele integrale și bineînțeles de cel puțin 2-4 litri de apă, deoarece în timpul antrenamentului corpul se deshidratează.
„Legumele nu trebuie prăjite ci fierte, sau preparate în baie de aburi, prăjelile fiind excluse din dietă. Salatele preparate din varză, ardei, roșii, pur și simplu slăbesc pentru că pro-voacă senzația de sațietate. Lactatele ajută și ele foarte mult, în special brânza de vaci, care este foarte slabă. Iaurturile recomandate sunt cele naturale, iar cele de fructe ar trebui evitate”, adaugă nutriționistul brașovean. Dacă vrem să slăbim, batoanele energizante ne-ar putea face mai mult rău decât bine. „Ele sunt recomandate doar în cazul în care se dorește creșterea masei musculare. Pe moment ele conferă energie, însă după un anumit timp sporesc senzația de foame. Această dietă este deosebită prin simplitatea și cantitatea de lichide recomandată, aceasta putând fi ținută atât pe perioada antrenamentelor, cât și în afara acestuia. Ținând cont de aceste sfaturi se poate scăpa de cel puțin 10 kg în 3 luni”, explică Răzvan Dejica.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu