Dictatura prin Justiţie

„Pompierul comunitar” Timmermans este îngrijorat de incendiul care a cuprins Ungaria. Care - în opinia democraţilor de la Bruxelles - miroase a dictatură. Chiar dacă a majorităţii, tot dictatură se cheamă. Una nesănătoasă, care permite majoritarilor să decidă în probleme în care au interese minorităţile (nu cele etnice). Dacă este să ne luăm după vicele Comisiei, Orban ar trebui să cedeze o parte dintre „acţiunile” partidului său şi celor de la partidul Socialist, care a guvernat cât a fost la putere într-o deplină înţelegere a nevoilor politice ale Fidesz-ului (parcă aşa s-a întâmplat, nu?). Îngrijorarea şi preocuparea Bruxelles-ului  se manifestă faţă de riscurile ca incendiul conservator şi naţionalist declanşat la Varşovia şi care cuprinde acum Budapesta să se extindă pe la vecini. Iar slovacii, ba chiar şi cehii, par predispuşi la aşa ceva, în timp ce austriecii fac deja un arc de triumf cu tulumbele din dotare. Chiar dacă motivarea „preocupării” comunitare se focalizează acum pe chestiunea migraţiei şi pe refuzul acestor naţiuni creştine de a accepta „cotele” islamice decise de nemţii în criză de mână de lucru ieftină, marea problemă este mai puţin expresă. Iar ea vizează justiţia din Polonia şi Ungaria. Mai ales cea din Polonia (dar urmează şi cea din Ungaria) unde guvernul conservator, ignorând ameninţările Comisiei, a declanşat o ofensivă împotriva  a ceea ce devenise - sub oblăduirea Bruxelles-ului - un veritabil stat în stat. Polonia a fost condusă, o bună bucată de vreme, de procurori şi de judecători - coloanele a 5-a şi a 6-a  pe care Comisia le-a pus în mişcare pentru a subordona definitiv independenţa membrilor săi consideraţi de „mâna a doua” şi care nu au încă putere de decizie în cadrul orientărilor comunitare. Dar care ar putea încurca multe dintre socotelile ce se fac în conclavul „fondatorilor”. Pentru noi, românii, este acum mai limpede ca oricând că prin MCV Comisia a controlat şi controlează orice mişcare a guvernelor de la Bucureşti, indiferent cine s-a aflat sau se află la putere. De aici şi indiferenţa flagrantă faţă de derapaje, precum şi efortul de a proteja structurile aservite şi de a le conserva aşa cum sunt, sub pretextul unor obiective majore, precum lupta împotriva corupţiei. O corupţie care, de cele mai multe ori, se traduce prin abateri de la linia decisă în afara ţării. Îngrijorarea lui Timmermans este cu atât mai mare cu cât fumul gros care se degajă în ultima vreme din redutele jusţiei române anunţă iminentul incendiu care s-ar putea să strice toate calculele unei Comisii aflate într-o poziţie delicată, influenţată de problemele grave ale acţionarului majoritar şi de competiţia lansată între outsideri sătui să mai stea la remorca intereselor Angelăi Merkel. Nu „naţionalismul” şi „dictatura” din Polonia şi Ungaria sunt cu adevărat îngrijorătoare (dealtfel imposibil de manifestat în forme acute) cât scăparea unei zone importante a Uniunii de sub „dictatura” Centrului.