Dictatorul din Slobozia

Printre numele despre care, în aceste zile, circulă suspiciunea de a fi avut legături cu securitatea, este și cel al deputatei liberale, Mona Muscă. Nu este pentru prima dată. Rumori asemănătoare au fost determinate cu puțin înainte ca doamna Muscă să demisioneze din funcția de ministru al Culturii, anul trecut, de o notiță apărută într-un ziar, în care se făcea o aluzie, nu prea voalată, la relația din junețe a doamnei ministru cu „băieții cu ochi albaștri”. Ziarul cu pricina era „Gândul”, iar autorul articolului era Mircea Dinescu, deloc întâmplător membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Este greu de imaginat că Mircea Dinescu ar fi prins o astfel de știre din zbor, pe la vreo șuetă cu amicii, și nu de prin dosarele pe care, împreună cu colegii săi, le „linge” ca îndatorire de serviciu. Or „scurgerea” unei astfel de informații contravine nu doar regulamentelor interne ale CNSAS, ci și unor elementare norme deontologice. Deși Mircea Dinescu nu se află pentru prima dată într-o astfel de situație, nu a fost sancționat în nici un fel. Președintele Onișoru s-a mulțumit să dezmintă informația, iar Dinescu și-a văzut mai departe de ale lui. Personaj pitoresc și imprevizibil, Mircea Dinescu profită din plin de biografia sa zbuciumată și de reputația de personaj nonconformist transformându-și funcția pe care a obținut-o într-o instituție personală care nu dă socoteală nimănui, fără a se teme de vreo sancțiune. Ca slujbaș la stat, poetul își permite să facă mitinguri la Parchet, în favoarea amicului său Dinu Patriciu, sau să-i facă atmosferă negativă lui Dan Voiculescu, înainte ca să fie analizat cazul său, ca răzbunare pentru suspendarea unei emisiuni pe unul dintre posturile TV ale acestuia. Tot el dă relații presei - fără a fi purtător de cuvânt - despre dosarele lui Năstase, sau susține direct cauza judecătoarei Bejinariu. Am tot respectul pentru talentul poetului, pentru curajul manifestat în momente-cheie ale istoriei, dar cred că în calitate de persoană publică, pusă într-o funcție plătită din bani publici, e dator să respecte un anumit cod de comportament. Dacă n-ar fi membru al CNSAS - instituție extrem de sensibilă în percepția publică - Dinescu ar putea lansa, din conacul său din Cetate, toate trăsnăile din lume fără ca cineva să-i poată reproșa ceva. Altminteri, distinsul poet manifestă un soi de dictatură personală, față de care autoritățile - cu teama de limba ascuțită și de avantajul mediatizării instantanee a fiecărui gest al acestuia - nu reușesc să ia vreo poziție fără riscul de a fi acuzate că atentează la libertatea personală și de exprimare a acestuia.