Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
HANDBAL
Publicat la 24 noiembrie 2023
Braşovul va avea reprezentare la Campionatul Mondial de handbal feminin în echipa de observatori IHF, acolo unde Diana Ciulei bifează al doilea turneu final din cariera ei de observator internaţional, după Mondialul de U19 masculin, de anul trecut din Croaţia.
Diana Ciulei (foto stânga) şi Anamaria Stoia (foto dreapta), sunt primii observatori internaţionali din handbalul românesc, până acum ţara noastră având reprezentare doar la nivel european. “Să fiu sinceră, nu mă aşteptam să merg atât de repede la un Campionat Mondial de senioare, dar uite că s-a întâmplat. Pot spune că mă încearcă un sentiment de bucurie, pentru că este pentru prima dată când România are observatori internaţjonali, dar această bucurie este amestecată cu emoţia participării la o competiţie atât de importantă. Abia aştept, însă, să fiu acolo, pentru că îmi era dor de senzaţia pe care ţi-o dă un turneu final”.
Campionatul Mondial va avea loc în perioada 29 noiembrie - 17 decembrie şi va fi găzduit pentru prima oară de trei ţări: Danemarca, Norvegia şi Suedia. Naţionala României este în grupa E, alături de Danemarca, Serbia şi Chile.
„La masa oficială ai emoţii mai mari dect am avut în teren, ca arbitru”
Diana Ciulei spune că munca din teren, în calitate de arbitru, i s-a părut mult mai uşoară decât cea de observator. “Dacă în teren, după o carieră de aproape 20 de ani, nu mai aveam mari emoţii, acum, pe marginea lui este total diferit. Presiunea îmi pare mult mai mare la masa oficială, pentru că simţi presiunea în alt mod, ai băncile de rezerve aproape, antrenorii, ai publicul în spate şi pe lângă toate acestea şi dinamica este alta faţă de teren. Nu a fost uşoară trecerea, pentru că, în calitate de observator IHF, intri direct în competiţii mari. La arbitraj o iei treptat, mai întâi arbitrezi la juniori şi apoi tot creşti. Aici însă, prima mea competiţie a fost un Mondial de băieţi, iar acum voi fi la Campionatul Mondial feminin”.
Nu a putut sta departe de handbal…
Fostul mare arbitru de handbal, Diana Ciulei, a mai adăugat că i-ar fi fost extrem de greu să stea departe de handbal. „Nu am putut sta departe de handbal, am trăit o viaţă în el şi nu aş fi putut renunţa. Îmi place noua mea carieră, pentru că mă ţine aproape de ceea ce am iubit să fac în viaţă. De asemenea, sunt fericită că voi merge alături de Anamaria Stoia, colega cu care am arbitrat 19 ani. Chiar dacă la observatori eşti singur la masă, e important să ştiu că este şi ea la această mare competiţie. De asemenea, mă bucur că România va avea reprezentare şi în arbitraj, prin cuplul de arbitri Cristina Lovin/Simona Stancu, cărora le urez succes aşa cum doresc, de altfel, şi naţionalei noastre de handbal feminin”.
O carte de vizită impresionantă în arbitraj
Diana Ciulei s-a retras din arbitraj în 2022, iar în prezent este preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Braşov, acolo unde pe lângă munca de organizare, ţine şi cursuri de arbitri de handbal. În calitate de arbitru, Diana Ciulei a participat la o ediţie a Jocurilor Olimpice (Londra, 2012), trei ediţii ale Campionatului Mondial feminin (2009, 2013, 2015) şi patru ediţii ale Campionatului European feminin (2010, 2012, 2014, 2016), la ultima dintre acestea arbitrând chiar finala mică, Franţa – Danemarca. De asemenea, a luat parte şi la trei Campionate Europene de junioare (2005, 2007, 2009) şi la două Campionate Mondiale de tineret (2010, 2014), iar la nivel de cluburi are în palmares patru finale de cupă europeană (2009, 2010, 2012 şi 2013), ultima dintre ele chiar în Liga Campionilor. Nu în ultimul rând, la Final Four-ul feminin de la Budapesta a fost prezentă de două ori (2014, 2018).

nu este nici un comentariu
SR – Ciucaş, un al duel braşovean al etapei a 14-a
2023-11-24 citeste mai multCu portarul Ana Totoescu în lot, reprezentativa U18 joacă două amicale în Ungaria la prima acţiune cu fostul inter al Coronei pe bancă
2023-11-24 citeste mai multCele două reprezentante ale judeţului Braşov în handbalul masculin divizionar, CSM Făgăraş (foto) şi CSO Teutonii Ghimbav, au fost eliminate din Cupa României la finalul a două partide[...]
2023-11-24 citeste mai multEchipele Braşovului care evoluează în Ligile Naţionale de baschet joacă acasă în aceste zile. Sâmbătă, de la ora 17.00, la feminin, Olimpia CSU va primi vizita vicecampioanei[...]
2023-11-24 citeste mai multÎn manşa tur din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României la volei feminin CSM Corona Braşov a pierdut, la limită, cu CSM Târgovişte, vicecampioana României şi finalista[...]
2023-11-24 citeste mai mult
Adaugă un comentariu