Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 10:01

DGASPC Braşov caută medici şi nu găseşte

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 18 decembrie 2015

Singurul medic pe care îl aveau l-au transferat de la Centrul din Codlea pentru a fi preşedintele Comisiei care dă certificatul de încadrare în handicap

DGASPC Braşov caută medici şi nu găseşte

Din iulie 2015, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a rămas cu un singur medic care evaluează persoanele pentru încadrarea în grad de handicap.

Un medic la peste 8.500 de dosare de handicap pe an
„Nu mai avem medici angajaţi. Avem unul singur, care a fost adus de la Centrul din Codlea şi este preşedinte al Comisiei pentru încadrarea în grad de handicap. Mai este un singur medic în Serviciul Evaluare Complexă care face evaluări pentru încadrarea în grad de handicap. El este cu contract prestări servicii. Dacă va pleca şi el, vom fi într-o situaţie extrem de neplăcută. Postul a tot fost scos la concurs, dar nu s-a arătat nimeni interesat de el”, a explicat Gheorghe Durnă (foto), director DGASPC Braşov.
În evidenţele instituţiei sunt acum, 17.140 de persoane cu handicap, din care 15.846 adulţi şi 1.294 de copii. Cu aproape o mie de persoane mai mult decât în 2014. În acest an au fost depuse 2.661 de cereri noi de încadrare în grad de handicap, care s-au adăugat celor 5.957 de cereri de reevaluare, potrivit reprezentanţilor DGASPC Braşov.

Peste 1.000 de vizite la domiciliu
Medicul din Serviciul Evaluare Complexă (SEC) ar trebui să evalueze noile cazuri, dar tot el este cel care face evaluarea pentru prelungirea valabilităţii unor certificate de încadrare în grad de handicap, eliberate în 2014. În plus, aproximativ 1.100 de persoane sunt nedeplasabile, iar medicul trebuie să îi vadă chiar la ei acasă. „De la începutul anului, medicul a evaluat peste 6000 de cazuri, dintre care peste 1.000 la domiciliu, indiferent de cătunul în care se afla solicitantul. Ca să se înţeleagă: până la ora 14.00, medicul se află în instituţie, apoi trebuie să meargă pe teren. Programul lui se termină târziu, volumul de muncă este foarte mare. Măcar un singur medic dacă am putea angaja, tot ar fi mai uşor”, a explicat şi Julieta Gârbacea, şef Serviciu Evaluare Complexă.

2.400 de lei brut salariul
„În acest sens, facem un nou apel la persoanele care au pregătirea necesară şi doresc să desfăşoare această activitate, să se alăture colegilor noştri de la Serviciul de Evaluare Complexă”, a subliniat Gheorghe Durnă. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Braşov, „poate fi chiar şi un medic debutant, indiferent de specialitate”. Salariul medicului specialist în cadrul Serviciului Evaluare Complexă este de  circa 2.400 de lei brut. Directorul DGASPC a mai precizat că ar mai fi nevoie de 5-6 medici în total, şi pentru centrele din Codlea, Brădet, Dacia. În acest mod, medicul transferat pe postul de preşedinte al Comisiei s-ar putea reîntoarce la Codlea.

Misiunea principală a medicului specialist Serviciul Evaluare Complexă (SEC): evaluarea medicală a persoanelor adulte, în vederea încadrării într-o categorie de persoane cu handicap ce necesită protecţie specială.  
 Atribuţii:
- Analizează documentaţia medicală şi alte documente relevante, care să conducă la stabilirea încadrării în grad de handicap a persoanei.
- Evaluează persoana din punct de vedere medical, întocmeşte raportul de evaluare complexă şi recomandă încadrarea /neîncadrarea sau menţinerea  în grad de handicap a unei persoane, conform criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap.
- Recomandă acţiunile medicale pentru recuperarea persoanei cu handicap, ce vor fi cuprinse în  programul individual de reabilitare şi integrare socială a persoanei cu handicap. în cazurile neconcludente, poate solicita efectuarea unor investigaţii paraclinice, cum ar fi un nou examen medical la Institutul Naţional de Expertiză a Capacităţii de Muncă, centre medicale teritoriale, centre/clinici universitare sau trimiterea la medicul de familie în vederea completării dosarului medical.
- Colaborează cu asistentul social, psihologul şi psihopedagogul în vederea stabilirii gradului de dependenţă a persoanei şi întocmeşte împreună cu aceştia  raportul de evaluare complexă.


 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie