Dezbatere aprinsă la TVR

Chiar dacă raportul de activitate nu a fost aprobat de un parlament dominat de cei ce ascultă, cuminți, indicațiile venite de la Cotroceni ( semnalul dat de președinte a fost fără echivoc: “Nu mai calc pe la TVR cât timp e Sassu acolo !“) postul public continua marșul său de recâștigare a audienței pierdute în vremea în care rămăsese doar furnizor de cadre pentru posturile private, printr-o politică mai adoptată rolului pe care trebuie sa-l joace. Și care nu este, în nici un caz, acela de cutie de rezonanță a politicii Puterii. Deja jurnalul TVR este altceva, introducând o notă de credibilitate sporită prin listarea senzaționalului cu orice preț și printr-o calibrare mai decentă a ierarhiei evenimentelor. Dar, marea schimbare poate fi decelată în calitatea dezbaterilor – nu doar politice. Aici TVR-ul lui Sassu reușește, într-adevăr, să fie incomparabil mai echidistant decât alte posturi care-și auto - proclamă această condiție, chiar cu riscul ca echidistanța să le pară celor de la Cotroceni și Victoria ca o lipsă de loialitate. Joi seara, postul public a organizat o dezbatere între președinții partidelor parlamentare pe tema referendumului și a modificării Constituției. O temă fierbinte – chiar dacă nu în momentul cel mai potrivit – altele fiind prioritățile – dar în care s-au angrenat cu tot entuziasmul politicienii care cred că în felul acesta se rezolvă toate problemele. Dezbaterea s-a bucurat și de participarea premierului Boc, în calitatea sa de șef de partid, ceea ce a dat un cu totul alt suflu discuțiilor teoretice, prin posibilitatea de a avea răspunsuri concrete la chestiunile puse în discuție. Au fost aproape două ore de dispute vii, care au ținut asistența în priză și din care cred că telespectatorii au reușit să înțeleagă mai bine despre ce este vorba. Evident, meciul a fost relativ inegal, prin faptul că partitura lui Boc a fost volent atacată de cuplul agresiv al “tinerilor lupi” politici, Antonescu și Ponta. Cu calmul și echilibrul care-l caracterizează, Marko Bela nu s-a situat, de facto, în “echipa guvernamentală”, lăsându-l de multe ori pe Boc să se descurce singur. Ceea ce mi s-a părut în cea mai mare măsură interesant în această dezbatere, a fostrecunoașterea cvasigenerală a caracterului demagogic al argumentelor aruncate în joc. Fiecare participant s-a arătat conștient de propria sa încărcătură de demagogie, nutrind însă speranța că a celorlalți o depășește. S-au adus noianuri de acuze de către toate părțile, ajungându-se, în final, la o concluzie neexprimată: că pentru situația dramatică în care se află o Românie copleșită de crize și de incapacitatea de a reacționa eficient, se fac vinovați toți cei care s-au perindat la conducerea țării în diversele variante de guvernare Nimeni nu și-a putut aroga “virginitatea”, cu argumente, sfârșind prin a se rezuma la diferențele de încărcătură negativă. Cât despre tema principală, aceasta a rămas în coadă de pește: “votul românilor” pentru revizuire este important dar nu decisiv, atâta timp cât nu poate fi identificată o formulă ideală. Și, vrând – nevrând, ajungem din nou la prima calitate a politicii românești: demagogia.