„Deţinutul 29222”

Foto: Alexandru Iliescu şi Maria Iliescu, mama vitregă a lui Ion Iliescu; viitoarea şefă a Apărării Patriotice din Bucureşti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Tatăl fostului preşedinte Ion Iliescu a fost unul dintre cei care au contribuit semnificativ la acţiunile primilor comunişti din România. A făcut studii la Moscova şi a fost trimis la închisoare de mai multe ori de către autorităţile din interbelic, care scoseseră Partidul Comunist din România în afara legii. Aceasta este biografia sa, potrivit informaţiilor păstrate la Arhivele Naţionale, mărturiilor foştilor tovarăşi şi analizei istoricilor.

Comunişti din tată-n fiu 
Alexandru Iliescu, tatăl viitorului preşedinte postdecembrist, a fost unul dintre liderii comunişti din vremea în care mişcarea fie era ilegală, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, fie se afla sub coordonarea sovietică. A fost urmărit de Siguranţă (Siguranţa Statului, serviciul secret de informaţii din perioada 1924-1940) şi condamnat pentru activitatea sa de propagandă comunistă şi a avut un rol important în partidul aflat în ilegalitate înainte de 23 august 1944.
Alexandru Iliescu s-a născut la 28 septembrie 1901, în oraşul Olteniţa, potrivit datelor dintr-un dosar de cadre aflat la Arhivele Naţionale (Fond 95, Dosar 9430, n.r..) La şcoală a făcut doar câteva clase, iar apoi s-a angajat mecanic – mai întâi la Fabrica de Avioane Braşov (care atunci se întindea pe suprafaţa fostei uzine Tractorul), apoi la Fabrica Metalurgică „Freiser” şi la Atelierele Centrale CFR.
Prima condamnare, pentru fals în acte, în ianuarie 1927, l-a trimis pentru trei luni în penitenciarul de la Văcăreşti, unde erau închişi delincvenţii care reprezentau o ameninţare la adresa securităţii naţionale, în special membrii Partidului Comunist. S-a eliberat la 10 aprilie 1927 şi, probabil după contactul cu comuniştii din închisoare, a început să lucreze pentru partidul aflat în ilegalitate. 

Concediat pe motive politice de la Fabrica de Avioane din Braşov 
O notă a Siguranţei Braşov din 2 noiembrie 1928 preciza că Iliescu a fost concediat de la Fabrica de avioane Braşov pentru că făcea propagandă comunistă. Din acel moment, Alexandru Iliescu pleacă la Bucureşti şi se dedică luptei comuniştilor din clandestinitate.

Drumul Moscovei
Fiul său, Ion Iliescu, vede lumina zilei la 3 martie 1930, însă Alexandru Iliescu lasă creşterea celui mic în sarcina părinţilor săi. La 3 octombrie 1931, părăseşte ţara pentru a participa la Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România (PcdR), cel mai important din perioada interbelică, care s-a ţinut în localitatea Gorcovo, lângă Moscova. 
În Rezoluţia Congresului se preciza că România „a cucerit” Basarabia, Bucovina şi Dobrogea şi i-a supus unei exploatări naţionale şi semicoloniale pe toţi cei care nu sunt români. Se cerea, astfel, respectarea principiului autodeterminării celor trei regiuni şi despărţirea de stat. La acest congres au participat comunişti cu greutate din România ca Lucreţiu Pătrăşcanu, Petre Borilă, Ecaterina Arbore şi Elena Filipovici, dar au lipsit Marcel Pauker, Ştefan Foriş şi Vasile Luca, arată Marin C. Stănescu în volumul „Moscova, Cominternul, filiera comunistă balcanică şi România”.
Alexandru Iliescu rămâne atunci la Moscova pentru a urma cursurile Şcolii Leniniste, instituţie care îi pregătea teoretic şi practic pe comunişti. 
Revenirea în ţară are loc în februarie 1937, la şase luni de la începerea Marii Terori în Uniunea Sovietică, în urma căreia au fost executaţi lideri comunişti precum Elena Filipovici, Marcel Pauker, Cristian Racovski sau Alexandru Dobrogeanu-Gherea, fiul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. 
Iliescu scapă din infernul roşu, la fel ca Lucreţiu Pătrăşcanu. Menţiunea privind întoarcerea în ţară a lui Iliescu se regăseşte în dosarul de la Arhivele Naţionale.

„Reîntoarcerea lui tata.” Iliescu despre Iliescu
Ion Iliescu susţine, însă, în volumul său de memorii „Destinul unui om de stânga”, că tatăl său s-a întors în ţară în iarna anului 1936: „Evenimentul cel mai important pentru mine şi pentru întreaga familie a fost reîntoarcerea lui tata. Era un bărbat bine făcut, cu o înfăţişare agreabilă, chiar înalt (probabil spre 1,80 m), cu o faţă senină, zâmbitoare, de om deschis, cu o ţinută care impunea. Avea 35 de ani. N-a stat mult atunci. A fost însă prezent la tăierea porcului, unde a suferit un mic accident: la o smucitură a porcului, i s-a luxat o mână din umăr”.
Înapoi în România, a devenit responsabil de breasla muncitorilor în metal din Bucureşti, iar pentru a-şi câştiga pâinea s-a angajat tinichigiu la garajul „Leonida“. În 1938, Alexandru Iliescu era membru în Comitetul de conducere al PCdR al Sectorului Albastru şi în Comisia sindicală a partidului. Ca meseriaş, se angajase metalurgist la Fabrica „Vulcan” din Bucureşti, arată istoricul Mihai Burcea.
În decembrie 1938, Secretariatul Comitetului Central al PCdR l-a suspendat pentru scurtă vreme pe Iliescu din partid, mai susţine istoricul Mihai Burcea.

Complotist alături de Nicolae Ceauşescu şi Teohari Georgescu
În primăvara anului următor, Alexandru Iliescu a fost cooptat într-un grup clandestin care avea rolul de a mobiliza şi organiza activul de partid pentru manifestaţia carlistă din ziua de 1 mai 1939 (din această structură mai făceau parte, printre alţii, Ilie Pintilie, Nicolae Ceauşescu şi Teohari Georgescu.
La începutul lunii iulie a aceluiaşi, Iliescu a fost arestat din nou alături de alţi comunişti, „cu ocazia unei razii, fiind surprinşi redactând mai multe proteste în spiritul comunist, pe care intenţionau să le înmâneze parlamentarilor cunoscuţi că nutresc idei de stânga“, arată o notă a Siguranţei din 3 iulie 1939. În septembrie 1939, a fost condamnat la şase luni pentru activităţi comuniste, pedeapsa fiind executată la Jilava. Avocat fusese Ion Gheorghe Maurer, îşi aminteşte Ion Iliescu în autobiografia „Destinul unui om de stânga”.

Ce rol a avut în desemnarea Elenei Ceauşescu drept „Regina Muncii”
A doua arestare mai arată însă o legătură cu cuplul Ceauşescu. La 13 august 1939, textilista Lenuţa Petrescu (viitoare Elena Ceauşescu) de la Fabrica „Jacquard” din Bucureşti era aleasă „Regina Muncii” la o serbare câmpenească în Parcul Veseliei din Ferentari, în baza unor cărţi poştale culese de la participanţi. Pe aceste cărţi poştale, votanţii comuniştii scriseseră şi declaraţii pentru eliberarea lui Alexandru Iliescu, arată Lavinia Betea în volumul „Viaţa lui Ceauşescu. Fiul poporului”. Cel care plătise cărţile poştale era curelarul Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru, care a fusese partenerul Elenei Petrescu (Eftimie Iliescu va deveni locotenent-colonel MAI în anii ’50-‘60, arată istoricul Mihai Burcea).
Alexandru Iliescu e eliberat la începutul anului 1940 doar pentru a fi arestat din nou. S-a întâmplat pe 18 iulie 1940, la ora 18.00, din Ploieşti, de pe strada Isvoare, nr. 90. Acolo locuia cizmarul Constantin P. Nicolae, un prieten comunist. Agenţii Siguranţei îl căutau pe Iliescu, potrivit acuzaţiei oficiale, pentru că „agita masele de ceferişti, îndemnându-i la grevă“. Următorii patru ani îi va petrece în lagărul de la Caracal şi în cel de la Târgu-Jiu, alături de alţi comunişti ai vremii. Era „Deţinutul 29222”, potrivit datelor de la Arhivele Naţionale.

„Dacă «Protecţia animalelor» cere să avem milă de animale, soţul meu a fost bătut mai crunt”
La doar trei zile de la internarea în lagăr, la cabinetul ministrului de Interne de la acea vreme ajunge o scrisoare din partea unei soţii îndurerate: „Soţul meu Alexandru Iliescu, pe când mergea spre familie, a fost arestat şi dus la siguranţa din Ploieşti, unde fără niciun motiv şi fără pic de milă omenească, a fost bătut până la sânge. Deşi bunul simţ şi «Protecţia animalelor» cere să avem milă de animale, totuşi soţul meu a fost bătut mai crunt decât un animal. Astăzi se găseşte în «Lagărul de concentrare» din Caracal, iar eu cu 2 copii şi părinţi bătrâni şi bolnavi, suntem rămaşi pe drumuri fără nici un ajutor. Vă rog, domnule ministru, să binevoiţi a dispune punerea lui în libertate pentru a putea câştiga hrana familiei“, se arăta în scrisoarea redactată la 26 iulie 1940 de Maria Iliescu, soţia lui Alexandru Iliescu şi mama vitregă a tânărului Ionel.
În lagărul de la Târgu-Jiu, unde sunt arestaţi mulţi dintre „ilegaliştii” comunişti ai vremii, Alexandru Iliescu se implică în luptele dintre cele două tabere care-şi disputau autoritatea şi puterea formală în partid. De o parte era Ovidiu Şandor, a cărui autoritatea venea de la secretarul PCdR din acea vreme, Ştefan Foriş, iar de cealaltă – Lucreţiu Pătrăşcanu, susţinut şi de Alexandru Iliescu, arată Stelian Tănase în volumul „Clienţii lu’ tanti Varvara”. Disputa va fi tranşată odată cu ajungerea în lagăr a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, lider peste toţi comuniştii din închisori şi lagăre, care îl repune ca „şef de celulă pe Şandor”, marginalizând cealaltă tabără.

Faptele din închisoare
Într-un referat al lagărului de internaţi politici de la Târgu-Jiu datat 30 august 1943, se arată că Iliescu nu era în acord nici cu conducerea închisorii: „Internatul Iliescu Alex. este un element turbulent care nu respectă ordinele ce se dau pentru bunul mers al lagărului. Are o atitudine insolentă atunci când i se atrage atenţiune asupra abaterilor constatate“, preciza referatul din 30 august 1943.
La începutul anului 1944, Iliescu stă mai mult prin spitale din cauza mai multor boli. „Nu mai putea fi ţinut în lagăr, era în pragul morţii”, arată evocarea din revista comunistă. 
Însă adevărata lovitură îi va fi dată chiar de partid în primăvara aceluiaşi an. „La Târgu-Jiu, este exclus din PCdR, la cererea lui Gheorghiu-Dej“, precizează istoricul Stelian Tănase în „Clienţii lu’ Tanti Varvara“, motivul excluderii fiind alianţa sa cu Pătrăşcanu în timpul luptelor fracţioniste. 

„Căzut la datorie”. 44 de ani
Ieşit din închisoare după 23 august 1944, Iliescu nu va apuca să joace un rol în partidul comunist aflat în plină ascensiune. Devenise un paria pentru foştii săi camarazi. Angajat ca muncitor la căile ferate, la remiza TC-Filaret, Iliescu senior moare în august 1945. Avea 44 de ani. „Vorbind în faţa muncitorilor şi funcţionarilor de la Direcţia Telecomunicaţiilor CFR, are un atac de cord şi cade sub privirile tovarăşilor săi”, arată textul de evocare din „Anale de istorie”. 
„Pe piatra sa funerară stau încrustate, de către tovarăşii săi, cuvintele: «Căzut la datorie»”, se încheie evocarea.

Foto: FRAŢII ILIESCU:  Mihai, Ion, Crişan, Eugen.