Destinaţia secretă… Braşov

Printre tinerii adulţi europeni a apărut moda „vacanţelor misterioase”. Prea ocupaţi sau având la dispoziţie mult prea multe opţiuni, „milenialii” îşi stabilesc un buget şi lasă câte o agenţie de turism să le planifice vacanţa într-un loc pe care nu turistul şi-l alege ci… agentul. Practic, „turiştii” sunt îndemnaţi să deschidă doar în aeroport plicul în care se află detaliile vacanţei, pentru ca „misterul” să fie complet. O englezoaică a ales recent varianta aceasta şi… astfel a ajuns la Braşov. Povestea ei a fost publicată de prestigiosul ziar britanic „The Guardian”.

„O ţară pe care o asociez în principal cu gimnastica din perioada Războiului Rece şi cu Andrew Tate”
Alice Robb povesteşte cum, obosită de orele întregi pe care i le consumă de obicei planificarea unei vacanţe şi de nenumăratele posibilităţi dintre care ar fi trebuit să aleagă, a decis să renunţe la control şi să externalizeze organizarea întregii vacanţe către o agenţie de turism specializată în „călătorii misterioase”.
„Eu nu zbor înainte de prânz, dacă am posibilitatea de a alege. Nu fac rezervări la companiile aeriene care percep o taxă pentru un pahar de apă. Şi nu am niciun interes deosebit pentru România, o ţară pe care o asociez în principal cu gimnastica din perioada Războiului Rece şi cu Andrew Tate. Şi totuşi, am ajuns la Luton, la ora 7.30, într-o duminică dimineaţa, uitându-mă bezmetică la panoul de plecări spre Bucureşti. Nu aş fi ales nimic din toate acestea – şi tocmai asta a fost ideea. Cu câteva săptămâni înainte, am completat un scurt sondaj cu privire la preferinţele mele – exprimându-mi interesul relativ pentru siturile istorice, natură, stand-up paddleboarding şi scufundări – şi am lăsat restul la latitudinea sorţii, adică a unei companii numite Journee”, scrie tânăra pentru The Guardian.
Încântată de ideea că nu va trebui să-şi facă griji legate de planificarea unui weekend prelungit, şi-a pregătit câteva ţinute de vară, după ce compania i-a trimis prin e-mail o prognoză meteo şi o listă de bagaje şi asta a fost tot.
„Mi-a plăcut să le spun oamenilor cu uşurinţă că nu voi fi disponibilă la sfârşitul lunii mai: «Voi fi plecată». Unde? «Nu ştiu». Plicul sigilat cu zborurile mele, destinaţia şi informaţiile despre hotel se afla pe masa din sufragerie ca un cadou împachetat sub bradul de Crăciun.
Compania recomandă călătorilor să maximizeze drama deschizând plicul la aeroport, dar am cedat undeva în apropiere de Watford. Aveam nevoie de un impuls, eram trează de la 6 dimineaţa. Când, în sfârşit, am deschis scrisoarea şi am aflat că eram în drum spre Bucureşti şi Braşov, eram prea obosită ca să mai simt vreo emoţie.
Încercând să mă încurajez, am căutat «România» pe site-ul New York Times şi am început să răsfoiesc primul eseu. «Vin din România, o ţară pe cât de neînsemnată, pe atât de blestemată, un loc care a fost scufundat în eşec de când există». Am decis să nu mă mai documentez şi mi-am trecut telefonul pe modul avion. În conformitate cu tema călătoriei, Wizz Air m-a scutit de alegeri: între cafea şi ceai (pentru că nu mi s-a oferit niciuna dintre băuturi) sau între a prioritiza confortul meu şi cel al persoanei din spatele meu (pentru că scaunul nu se înclina)”, îşi continuă ea relatarea.

Între fantezie şi dezamăgire
Prea mult mister însă, poate genera dezmăgiri. „Când, cu câteva săptămâni înainte de plecarea mea, compania mi-a trimis primul dintr-o serie de indicii – Oamenii din destinaţia dvs. vorbesc o limbă mult mai veche decât engleza – am visat să merg în Ţara Bascilor sau în Grecia. (Desigur, bugetul meu de 750 de lire sterline a fost probabil un factor în itinerariul pe care l-au conceput)”, mai scrie Alice Robb.
Deşi spune că nu consideră călătoria ca pe un eşec, tânăra spune că nu a putut scăpa sentimentul că nu ştia de ce se află acolo şi că a fost o fantezie pe care nu ar mai repeta-o. Probabil că din acest motiv nici nu dă detalii despre locurile pe care le-a vizitat în timpul acestei experienţe.
„Cu lista sa de bagaje (pastă de dinţi, paşaport, pantofi comozi), bilete preplătite şi o listă la îndemână de restaurante vegetariene, călătoria mea misterioasă a fost, în anumite privinţe, ca o fantezie. Şi, într-adevăr, era ceva reconfortant în a urma un itinerar planificat de altcineva, ca şi cum ai uni punctele pe o hartă sau ca şi cum ai fi un copil.
Şi nu este vorba că excursia a fost un eşec. Am vizitat un muzeu fascinant al comunismului şi am ascultat, captivată, poveştile ghidului meu turistic despre cum se trezea în zori la coadă pentru raţiile de pâine în anii 1980 (n.r. - probabil la Braşov)
Am vizitat o librărie minunată, plină de lumină, şi am cumpărat un exemplar din Dracula, pe care l-am citit în trenul spre Braşov – alternând povestea contelui vampir (inspirată din folclorul românesc) cu admiratul pădurilor şi florilor sălbatice din faţa ferestrei mele.
Dar nu puteam scăpa de un fel de lipsă de ţintă, de sentimentul că nu ştiam exact de ce mă aflu acolo. Că nu eu alesesem acest lucru şi că, prin urmare, eram mai puţin implicată în el”, îşi aminteşte ea.

„Data viitoare voi lua propriile decizii”
Cea mai frustrantă parte a călătoriei a venit la final, atunci când taximetristul care o ducea la aeroport a întrebat-o dacă a fost la Therme. „Therme? Nu auzisem de el. «Cel mai mare spa din Europa». Aparent, era la o plimbare ieftină cu taxiul de locul unde fusesem cazată. Este genul de loc care mi-ar fi plăcut – şi despre care aş fi ştiut cu siguranţă dacă aş fi făcut măcar 10 minute de cercetare. Atunci am vrut să lovesc… ceva. A fost un sentiment ciudat. Nu aveam pe cine să dau vina: nici pe un partener de călătorie, nici măcar pe mine însămi. Dar asta a fost o slabă consolare când, pe bancheta din spate a taxiului, am văzut pe telefon meu fotografii ale piscinei termale în aer liber şi ale barului la care ajungeai înot. Data viitoare, voi lua propriile decizii”, concluzionează Alice Robb. (BizBraşov.ro)