Despre poezie, frumuseţe, muzică şi secrete, cu filosoful Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu a fost invitatul conferinţelor Şaguna-Okian, care au avut loc, vineri seara, la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”. Filosoful n-a vorbit decât tangenţial despre filosofie, menţionând, în treacăt, că „filosofia adevărată poate fi înţeleasă şi de un copil de 7-8 ani, iar dacă nu e înţeleasă, vina nu este a celui ce citeşte, ci a celui ce vorbeşte”.
Propunându-şi să discute „Despre frumuseţea ascunsă”, Gabriel Liiceanu a făcut o hermeneutică a liricii lui Mircea Ivănescu, încât, până şi filologii au fost fermecaţi de discursul său, presărat pe alocuri de muzică, în exemplificarea ideilor ce dezvăluiau o altă faţă a poeziilor ivănesciene. Deşi un demers simplu, pentru un om de cultură de factura sa, Gabriel Liiceanu a mărturisit la început că „se simte emoţionat să calce pentru prima dată în locul în care timp de şase lui a fost şi Emil Cioran - „unul dintre cei mai mari scriitori, care a filosofat pe gustul meu”. De altfel, „Cioran şi Dumnezeu” ar fi fost tema pe care s-a gândit iniţial să o expună, dar apoi a revenit asupra poeziei lui Ivănescu, cunoscut şi ca traducător eseist şi redactor la Agerpres. „Prima întâlnire cu poezia lui Mircea Ivănescu, una de factură modernă, care presupune un cu totul alt tip de lectură decât poezia din liceu, n-a fost fericită. Am căzut pe poeme cu versuri lungi, mi se părea că este o poezie ermetică şi am citit în goană şi fără să percep formidabila adâncime a acestor poezii. Apoi mi-a venit în minte să facem o serie cu portrete în dialog şi să vorbim cu personaje-monument. Am vorbit cu Mircea Ivănescu în chiar anul morţii sale, în 2011. Un om ajuns la 80 de ani, trecut prin interbelic, comunism şi apoi tranziţie - era un personaj deosebit, inteligenţa, geniul de traducător, măsura poetică nu i-o cunoşteam. Vorbim cu el în chiar anul în care a murit, am avut revelaţia unui personaj extraordinar, pentru că marile întâlniri trebuie să fie faţă în faţă, nu te întâlneşti cu un om numai cu abstracţia operei lui, e mai important să ajungi să-l cunoşti ca personaj viu şi atunci am descoperit o umanitate de excepţie. După ce am ieşit din cele cinci convorbiri de câte două ore cu el, m-am întors ruşinat acasă şi am început să citesc sistematic şi cunoscând detalii biografice în urma acestei discuţii am înţeles că ele sunt chei către înţelegerea poeziei şi aşa am ajuns să-l citesc cu un alt ochi şi să descopăr splendoarea acestei poezii. Ivănescu e ceva enorm după mintea mea. A tradus din Musil, Joyce, Kafka, iar să traduci asemenea opere este una dintre ecle mai teribile provocări pentru un om de cultură”, a amintit filosoful.
O altă mărturisire facută de Gabriel Liiceanu a fost frica de a nu plictisi şi aceea de a nu fi ridicol. Cât despre asta, cei prezenţi au simţit dacă a fost sau nu aşa.