Despărțirea apelor

Agitație mare în PSD, cam la fel cum s-a întâmplat cu opt ani în urmă. Atunci PDSR-ul, intrat în Opoziție după pierderea alegerilor, a fost zguduit de „acțiunea destabilizatoare” a celor vreo 5-6 membri cu greutate - între care Iosif Boda și Teodor Meleșcanu - care solicitau imperativ o reformă, determinată de acutizarea unor fenomene. Erau acuzate, și atunci, corupția, sistemul de clan, ciocoismul cu girofar. Desidenții au încercat să-l atragă de partea lor pe Ion Iliescu, redevenit președinte de partid după eșecul electoral, dar acesta a refuzat. Rezultatul: cea de-a doua sciziune istorică a partidului și apariția unei formațiuni - APR - care avea să aibă o ascensiune fulminantă în sondaje, dar și o prăbușire asemănătoare la alegerile din 2000, când n-a reușit să intre în parlament. S-a dovedit atunci că cei care au ales să rămână în interiorul PDSR au făcut opțiunea câștigătoare, partidul revenind în forță la putere în 2001. Prea în forță, pentru că dominația autoritară a mediului politic i-a făcut pe liderii săi - în speță Adrian Năstase - să greșească grav în chestiuni esențiale și să-și pregătească, în acest fel, eșecul de la finele unui ciclu de guvernare, altminteri remarcabil. Ce se întâmplă acum în PSD amintește de ’97. O parte dintre membri - „aripa Năstase” - vor un congres extraordinar în care să se producă niște schimbări în mecanismul care ei consideră că funcționează defectuos. „Aripile Geoană și Iliescu” consideră, dimpotrivă, că lucrurile nu merg chiar așa de prost și că demisiile și dezertările nu fac decât să întărească partidul și să-l debaraseze de cei care nu sunt în stare să-l susțină cu toată hotărârea necesară. Aparent, plecările din PSD - prin excludere sau prin demisii - slăbesc partidul. La capacitatea de vot. În fond, însă, aceste clarificări sunt benefice. Pentru că multiplele tendințe din interior nu mai pot coexistă. Sunt, pe de o parte, veteranii, care și-au construit cariera pe lângă liderul istoric, cei care consideră că are o legitimitate care nu le poate fi luată. Pe de alta, este valul de noi membri, aduși de Năstase și instalați cu derogări în funcții de conducere, a căror situație depinde direct de fostul lider și care se simt amenințați. Aceștia nu recunosc autoritatea lui Geoană și speră să producă o schimbare, cel mai probabil printr-un congres extraordinar pe care-l reclamă cu tot mai multă insistență. Demisia nu este o soluție decât pentru cei care au mai puțin de pierdut. Ceilalți preferă să aștepte și să vadă înspre ce parte va înclina balanța în următoarea perioadă. Cât despre scăderea în sondaje, chestiunea e relativă, atâta timp cât nu se văd la orizont alegerile. În ciclul trecut, pe vremea asta, PNL-ul avea vreo 8-9 procente, în timp ce PD se zbătea pe la 6...