Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 29 ianuarie 2026
Sexualitatea este în mod firesc un spaţiu al libertăţii, al intimităţii şi al plăcerii, fie că este exprimată cu un partener de viaţă sau în alte contexte. Cu toate acestea, există situaţii în care dorinţa sexuală se dezechilibrează şi se transformă într-o nevoie imperioasă, greu de controlat, atrage atenţia dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru, specialistă în Medicina Adicţiilor din Braşov.
„Atunci când comportamentele sexuale nu mai sunt alese, ci impuse de o dorinţă internă greu de controlat, trecem de la plăcere la un mecanism intern de reglare emoţională — un mod de a gestiona anxietatea sau traumele neprocesate — transformând actul sexual într-un «calmant» temporar”, explică dr. Petecilă.
Comportamentul sexual compulsiv se manifestă atunci când dorinţa devine dominantă, dificil de stăpânit, iar persoana nu mai poate renunţa sau reduce intensitatea acestor comportamente, în ciuda consecinţelor negative în viaţa socială, profesională sau personală.
Când dorinţa nu mai este o alegere
De-a lungul timpului, mai mulţi cercetători au descris criterii clinice pentru ceea ce este cunoscut sub numele de dependenţă sexuală sau comportament sexual compulsiv. Goodman (1992), precum şi Patrick Carnes şi colaboratorii (2012), au propus criterii inspirate din modelele dependenţelor comportamentale.
Acestea includ: incapacitatea de a rezista impulsului de a se angaja într-un comportament sexual, preocuparea frecventă pentru acest tip de comportament, încercări repetate şi eşuate de a-l reduce sau opri, renunţarea la activităţi sociale, profesionale sau recreative, precum şi nevoia de creştere a frecvenţei sau intensităţii comportamentului. De asemenea, pot apărea iritabilitate şi nelinişte atunci când persoana nu se poate implica în astfel de comportamente — elemente similare toleranţei şi sevrajului. „În dependenţa sexuală, comportamentul nu mai este orientat spre plăcere, ci spre reducerea unei tensiuni interne”, subliniază dr. Andreea Petecilă. „Este vorba despre anxietate, depresie, sentiment de gol interior, ruşine sau traume nerezolvate”.
Cercul vicios al ruşinii şi vinovăţiei
Un rol central în menţinerea acestui tip de comportament îl joacă ruşinea şi vinovăţia. „După un act sexual iniţiat compulsiv, persoana resimte frecvent vinovăţie pentru pierderea controlului şi ruşine legată de propria identitate — nu doar de ceea ce a făcut, ci de ceea ce crede că este”, explică medicul psihiatru braşovean.
Astfel, se creează un cerc vicios: comportamentul sexual compulsiv reduce temporar tensiunea emoţională, dar este urmat de ruşine şi vinovăţie, care, la rândul lor, cresc nevoia de repetare a comportamentului.
Ce spun studiile: cât de frecventă este dependenţa sexuală
Deşi subiectul rămâne adesea ascuns din cauza stigmatizării, studiile internaţionale arată că dependenţa sexuală nu este un fenomen rar.
Psihiatrul american Martin P. Kafka, într-o analiză publicată în Archives of Sexual Behavior (2010), estimează că între 3% şi 6% din populaţia adultă poate prezenta comportamente sexuale compulsive. Kafka subliniază că aceste comportamente sunt frecvent asociate cu anxietatea şi depresia.
La rândul lor, Derbyshire şi Grant (2015), într-un studiu publicat în Journal of Behavioral Addictions, arată că persoanele cu comportament sexual compulsiv prezintă rate crescute de impulsivitate şi dificultăţi semnificative de reglare emoţională.
Un studiu european coordonat de Briken şi colaboratorii (2019) evidenţiază faptul că bărbaţii raportează mai frecvent acest tip de comportament, însă specialiştii atrag atenţia că femeile solicită ajutor mai rar, din cauza stigmei sociale.
În România şi la nivelul judeţului Braşov, nu există în prezent statistici oficiale publice privind prevalenţa dependenţei sexuale, ceea ce, potrivit specialiştilor, reflectă dificultatea recunoaşterii şi raportării acestei probleme.
Când şi unde trebuie cerut ajutor
„În momentul în care persoana conştientizează că acest comportament devine o problemă reală, este important să se adreseze specialiştilor în sănătate mintală”, afirmă dr. Andreea Petecilă. Identificarea factorilor emoţionali declanşatori şi dezvoltarea unor alternative sănătoase de gestionare a impulsurilor sunt esenţiale.
Psihoterapia poate fi completată, atunci când este necesar, de tratament medicamentos psihiatric, mai ales în cazurile în care există tulburări asociate, precum anxietatea, depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă sau tulburările de personalitate.
„Mulţi dintre cei afectaţi ajung să ceară ajutor abia după ani de suferinţă ascunsă”, avertizează medicul. „De aceea, informarea corectă şi recunoaşterea timpurie a dezechilibrului sunt esenţiale”, a încheiat specialistul.
nu este nici un comentariu
Zona adiacentă vechiului heleşteu din oraşul Victoria urmează să fie transformată într-un amplu spaţiu de agrement, printr-o investiţie realizată cu fonduri europene. „Suntem[...]
2026-01-29 citeste mai mult„Un Mărţişor pentru Speranţă” este evenimentul care începe săptămâna viitoare la Centrul Cultural Reduta. Face parte din seria atelierelor de confecţionat mărţişoare,[...]
2026-01-29 citeste mai multBraşovenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 31 ianuarie, începând cu ora 18.00, la Muzeul de Artă Braşov, la performance-ul „poezie la rece” realizat de Răzvan Omotă şi[...]
2026-01-29 citeste mai multPrimul concert Chamber Jazz de anul acesta, ce va avea loc în 6 februarie, la Centrul Multicultural de la Rectorat, aduce primul duo de chitare din istoria de 10 ani a seriei: Sorin Romanescu şi[...]
2026-01-29 citeste mai multSistemul preșcolar din România nu oferă un cadru suficient de coerent și susținut pentru implementarea educației socioemoționale, cred educatori și părinți în mare majoritate, conform[...]
2026-01-29 citeste mai mult
Adaugă un comentariu