Dependenţa sexuală: de la libertatea dorinţei la captivitatea compulsiei. Ce spun specialiştii

Sexualitatea este în mod firesc un spaţiu al libertăţii, al intimităţii şi al plăcerii, fie că este exprimată cu un partener de viaţă sau în alte contexte. Cu toate acestea, există situaţii în care dorinţa sexuală se dezechilibrează şi se transformă într-o nevoie imperioasă, greu de controlat, atrage atenţia dr. Andreea Petecilă, medic primar psihiatru, specialistă în Medicina Adicţiilor din Braşov.
„Atunci când comportamentele sexuale nu mai sunt alese, ci impuse de o dorinţă internă greu de controlat, trecem de la plăcere la un mecanism intern de reglare emoţională — un mod de a gestiona anxietatea sau traumele neprocesate — transformând actul sexual într-un «calmant» temporar”, explică dr. Petecilă.
Comportamentul sexual compulsiv se manifestă atunci când dorinţa devine dominantă, dificil de stăpânit, iar persoana nu mai poate renunţa sau reduce intensitatea acestor comportamente, în ciuda consecinţelor negative în viaţa socială, profesională sau personală.

Când dorinţa nu mai este o alegere
De-a lungul timpului, mai mulţi cercetători au descris criterii clinice pentru ceea ce este cunoscut sub numele de dependenţă sexuală sau comportament sexual compulsiv. Goodman (1992), precum şi Patrick Carnes şi colaboratorii (2012), au propus criterii inspirate din modelele dependenţelor comportamentale.
Acestea includ: incapacitatea de a rezista impulsului de a se angaja într-un comportament sexual, preocuparea frecventă pentru acest tip de comportament, încercări repetate şi eşuate de a-l reduce sau opri, renunţarea la activităţi sociale, profesionale sau recreative, precum şi nevoia de creştere a frecvenţei sau intensităţii comportamentului. De asemenea, pot apărea iritabilitate şi nelinişte atunci când persoana nu se poate implica în astfel de comportamente — elemente similare toleranţei şi sevrajului. „În dependenţa sexuală, comportamentul nu mai este orientat spre plăcere, ci spre reducerea unei tensiuni interne”, subliniază dr. Andreea Petecilă. „Este vorba despre anxietate, depresie, sentiment de gol interior, ruşine sau traume nerezolvate”.

Cercul vicios al ruşinii şi vinovăţiei
Un rol central în menţinerea acestui tip de comportament îl joacă ruşinea şi vinovăţia. „După un act sexual iniţiat compulsiv, persoana resimte frecvent vinovăţie pentru pierderea controlului şi ruşine legată de propria identitate — nu doar de ceea ce a făcut, ci de ceea ce crede că este”, explică medicul psihiatru braşovean.
Astfel, se creează un cerc vicios: comportamentul sexual compulsiv reduce temporar tensiunea emoţională, dar este urmat de ruşine şi vinovăţie, care, la rândul lor, cresc nevoia de repetare a comportamentului.

Ce spun studiile: cât de frecventă este dependenţa sexuală
Deşi subiectul rămâne adesea ascuns din cauza stigmatizării, studiile internaţionale arată că dependenţa sexuală nu este un fenomen rar.
Psihiatrul american Martin P. Kafka, într-o analiză publicată în Archives of Sexual Behavior (2010), estimează că între 3% şi 6% din populaţia adultă poate prezenta comportamente sexuale compulsive. Kafka subliniază că aceste comportamente sunt frecvent asociate cu anxietatea şi depresia.
La rândul lor, Derbyshire şi Grant (2015), într-un studiu publicat în Journal of Behavioral Addictions, arată că persoanele cu comportament sexual compulsiv prezintă rate crescute de impulsivitate şi dificultăţi semnificative de reglare emoţională.
Un studiu european coordonat de Briken şi colaboratorii (2019) evidenţiază faptul că bărbaţii raportează mai frecvent acest tip de comportament, însă specialiştii atrag atenţia că femeile solicită ajutor mai rar, din cauza stigmei sociale.
În România şi la nivelul judeţului Braşov, nu există în prezent statistici oficiale publice privind prevalenţa dependenţei sexuale, ceea ce, potrivit specialiştilor, reflectă dificultatea recunoaşterii şi raportării acestei probleme.

Când şi unde trebuie cerut ajutor
„În momentul în care persoana conştientizează că acest comportament devine o problemă reală, este important să se adreseze specialiştilor în sănătate mintală”, afirmă dr. Andreea Petecilă. Identificarea factorilor emoţionali declanşatori şi dezvoltarea unor alternative sănătoase de gestionare a impulsurilor sunt esenţiale.
Psihoterapia poate fi completată, atunci când este necesar, de tratament medicamentos psihiatric, mai ales în cazurile în care există tulburări asociate, precum anxietatea, depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă sau tulburările de personalitate.
„Mulţi dintre cei afectaţi ajung să ceară ajutor abia după ani de suferinţă ascunsă”, avertizează medicul. „De aceea, informarea corectă şi recunoaşterea timpurie a dezechilibrului sunt esenţiale”, a încheiat specialistul.