Democrația de cumetrie

În timp ce Oana Mizil – după scandalul însoțit de repudierea partidului din care făcea (și vedem că mai face) parte - primește din partea intransigentului Victor Ponta OK-ul pentru a candida din nou (cu eficiența cunoscută în planul prestigiului formațiunii), un activist cu performanțe de necontestat (fost senator și deputat, ba chiar și consilier prezidențial) ca Octavian Știreanu este lăsat pe dinafară. Nu contează că la precedentul scrutin a avut cel mai bun scor în colegiul din care s-a calificat, prin alchimia acestui tip de vot absurd, candidatul de pe locul doi și nici că în toată perioada de bejenie de partid a fost unul dintre cei mai activi reprezentanți ai PSD, tratând cu maximă responsabilitate funcția pe care o deținea în Consiliul Național. Se pare că a contat mai mult faptul că a lucrat cu președintele fondator (tata-socru îl scuza chiar, într-o discuție particulară, de faptul de a fi fost „prea aproape” de știți dvs. cine) sau chiar acela că s-a aflat în echipa celui pe care adversitatea prezidențială l-a trimis după gratii din motive de... campanie electorală! Dar să nu ne mirăm degeaba. Alcătuirea listelor (deși nu se mai votează pe liste) de candidați rămâne un etern prilej de dispute, niciodată rezolvabile. Dacă Năstase a încercat un experiment democratic în 2004 – lăsând la latitudinea organizațiilor cea mai mare parte a deciziilor, în urma unor scrutinuri interne - nici Geoană și nici Ponta nu s-au mai încurcat cu astfel de farafastâcuri. Geoană și-a promovat liniștit oamenii din „primul inel” al relațiilor sale, cedând baronilor locali – de a căror susținere era dependent – dreptul de a-și împinge în parlament reprezentanții grupurilor de interese. În aceeași linie, Ponta este și el dependent de o „cupolă” compusă din cei mai puternici șefi de organizații – Vanghelie, Dragnea, Niță, Hrebenciuc, Nichita, Mazăre și Nicolescu – cărora le-a cedat inițiativa. Așa încât să nu vă mirați că în viitorul parlament se vor afla, laolaltă, iubitele unora, alături de nevestele altora sau de frații și verii celor ocupați cu alte funcții, în timp ce politicieni autentici, cu experiență și expertiză, vor fi nevoiți să facă pasul înapoi sau vor dispărea din peisaj. Evident, modelul nu e singular, el este valabil și pentru confrații liberali, ca și pentru adversarii democrați, unde lucrurile merg în același spirit de democrație de cumetrie – ca să parafrazez un termen celebru lansat de cel care acum se consideră că le-ar purta ghinion celor care i-au fost aproape de-a lungul timpului în care PSD a fost cel mai important partid din scena politică. A fost odată...